Traseul Fisura Roșie (5B) din Peretele Văii Albe

Traseu: Fisura Roșie 5B, VII- (VI+, A0), 10lc, Peretele Văii Albe - Circul 2  

Data: 7 iulie 2024

Un traseu cu 3 lungimi frumoase de fisura, cu destula iarba si multe traversari, asigurari discutabile, zone friabile, acces interesant si cateva ridicari memorabile pentru secund urmate de traversee neasigurate pana in regrupare. Un traseu care are destule parcurgeri in ciuda starii in care se afla, si care probabil ar fi mult mai frecventat daca asigurarile si mai ales regruparile ar prezenta mai multa incredere. Un traseu pe care, in momentul asta, nu l-as recomanda decat celor care chiar stiu ce fac si cauta aventura.

Mai jos - vedere cu Peretele Vaii Albe din Circul 2. Accesul pana aici e un traseu in sine.

Accesul: Dupa ce se coboara in Circul 1, se continua traversarea pe curba de nivel pe sub perete. Unde se termina peretele si incep jnepenii, se urca in sus fara dificultati pana intr-un loc de unde incepe o brana clara inapoi spre dreapta (poza de mai jos). Aici noi ne-am legat in coarda. Brana, daca se abordeaza optim, nu prezinta nicio problema. Pe parcursul branei se poate asigura o zada mica, iar regruparea se face in capatul branei la o zada solida. De acolo se urmeaza un hornulet usor in sus spre circul 2 unde este bine sa ne asiguram responsabil. Terenul este usor (daca as intalni astfel de pasaje pe vreo vale, nu mi-as pune problema de asigurare), doar ca aici avem sub noi 3 lungimi de perete. Apoi noi am gasit un piton, imediat dupa care am cotit spre dreapta spre baza peretelui, iar inclinatia terenului a scazut considerabil.

Legati in coarda, in circul 2, pe terenul usor din apropierea peretelui.

Bogdan la baza fisurii de unde incepe traseul. Nu este nicio regrupare acolo, si nu vazuse niciuna nici la baza stancilor de sub el, asa ca dezbateam de la distanta cum sa ne organizam. Pe brana de deasupra, in extrema dreapta, sunt multe capre negre pe care le-am surprins in Circul 2 si care nu aveau cum sa treaca de noi asa ca s-au refugiat cat de departe au putut. 

Pana la urma Bogdan a plecat in sus pe fisura in timp ce eu am ramas la distanta pe terenul usor din Circul 2.

Lungimea 1 (20m): Este o lungime scurta si usoara. Pe fisura de plecare, care nu prezinta probleme, se gaseste un piton foarte jos si unul la final. Urmeaza o portiune inierbata, dupa care gasim 2 pitoane (o fosta regrupare?). Imediat dupa avem un pas ca sa ne saltam pe o brana de iarba (cu putina rabdare se gasesc prize solide), apoi urmeaza o traversare orizontala spre stanga pe brana de iarba pana in regrupare, fara alte asigurari. Regruparea este la un spit si un piton.    

Eu pe lungimea 1.

Lungimea 2 (45m): Pleaca spre fisura evidenta din stanga regruparii. La baza ei se gaseste un spit, apoi urmeaza tevile si pitoanele specifice traseului... dar la un moment dat, fix unde stanca devine foarte friabila, lipsesc si asigurarile pentru o portiune. Mai sus inclinatia scade, si se iese in regrupare usor spre stanga, pe o brana de iarba. Gasim un spit si in aceasta regrupare.   

Final de L2.

Lungimea 3 (aka "lungimea de iarba" - 55m): Are foarte multa iarba si inclinatie mai mare decat m-as fi asteptat. Totusi, linia pe unde se poate urca este destul de evidenta. Din regrupare se pleaca spre dreapta unde avem cativa pasi (pe stanca) unde se pot plasa si asigurari mobile, apoi se continua ascendent dreapta pana intr-un loc unde gasim 2 pitoane (probabil o veche regrupare intermediara). De acolo se continua ascendent stanga, unde cu atentie si inspiratie se mai pot plasa 1-2 asigurari mobile. Apoi iar ne orientam spre dreapta, usor ascendent, spre locul pe unde e cel mai accesibil sa se ajunga la baza peretelui (se mai poate plasa o asigurare mobila inainte de ultima ridicare pe iarba verticala), apoi se traverseaza lejer pe brana spre stanga pana la baza fisurii care da numele traseului, unde gasim regruparea (pe pitoane).  

Vedere in jos cu lungimea de iarba, si eu in R2. 

Lungimea 4 (30m): Pleaca in sus pe fisura asigurata cu multe tevi. Stanca e compacta, linia e clara, si se pot plasa asigurari mobile daca tevile nu ofera suficienta incredere. In momentul in care gasim un spit pe partea dreapta a fisurii e bine sa il asiguram, apoi sa cautam regruparea mai jos in stanga noastra. Acel spit de fapt e prima asigurare din L5. In regruparea gasim un spit si pitoane. Acestea sunt si ultimele spituri din traseul nostru (cele pe care le vom mai folosi in zona superioara fac parte din alte trasee).  

Lungimea 4, frumoasa si aeriana.

Lungimea 5 (30m): Continua initial in acelasi stil pe fisura, pana aproximativ in locul unde se afla Bogdan. De acolo se traverseaza orizontal dreapta pe o brana de piatra, dupa care se continua pe teren extrem de friabil (pe care reusim sa mai gasim vreo 3 pitoane) pana la acea despicatura dintre bolovanul insorit din poza si perete, unde gasim regruparea.

Lungimea 6 (30m): Se revine pe linia fisurii si se continua in sus pana cand aceasta se termina intr-un mic cerdac, apoi se coteste dreapta si se ajunge in regrupare.

Ca secund, as zice ca finalul acestei lungimi a fost cel mai delicat loc din tot traseul. Ultima asigurare era cam pe unde sunt picioarele mele in poza, si ridicarea in acel balcon, desi nu era deosebit de grea, cerea niste energie care era pe terminate dupa cele 3 lungimi de fisura. Iar din acel punct urmau un numar de metri (orizontali si fara alte asigurari) pana in regrupare.

 

Lungimea 7 (35m): Incepand cu aceasta lungime, traseul se orienteaza in traversare spre stanga. Lungime este mai putin verticala si mai usoara. Catararea este initial prin horn, apoi pe creasta din poza, fiind o lungime foarte frumoasa.  

 

Vedere cu circul 2 si eu in R6.

Lungimea 8 (45m): Nu am nicio poza de pe L8. Din regrupare se pleaca intr-un traverseu aerian de vreo 2 metri pana se prinde o fisura friabila, dar cu multe asigurari. Dupa cei cativa metri verticali de fisura, linia traseului merge foarte mult spre stanga pe ierburi si teren usor, fiind o lungime destul de lunga. 

Lungimea 9 (30m): Este o lungime de traversat extrem de mult spre stanga, pe teren cu iarba si friabilitati, dar nimic de speriat fata de ce a fost pana aici. Noi am ales sa regrupam destul de repede la o regrupare buna pe spituri (din alt traseu).

Lungimea 10 (65m): Se continua in traverseu stanga pe o brana foarte buna, pana intalnim linia traseului Eftimie Croitoru. Iesirea se face printr-un horn cu catarare placuta si multe asigurari. Regruparea este la spituri. 

De unde am regrupat noi, L10 are ~65m, asa ca am mers concomitent cativa metri (plecarea din regrupare fiind pe o brana lata). Alternativ, lungimea precedenta se poate face mai lunga, si se va regrupa la pitoane, mai in stanga, tot pe brana de iarba. 

 

De la regruparea finala mai sunt cam 15-20 de metri de iarba pana in Brana Mare, si se ajunge intr-un loc unde este un mare bolovan pe brana in spatele caruia se poate sta foarte comod. De aici, in cateva minute se ajunge pe brana in Creasta Vaii Albe.

Traseul Pantera Roz din Peretele Animalelor

Traseul: Pantera Roz din Peretele Animalelor (primele 3lc)

Premieră: Gheorghe Enache (Genu), Felicia Enache 

Reparat: Alex Paul Manoliu (14.11.2021)

Pantera Roz e un traseu pe care multă vreme l-am ocolit. Totuși, primele 3 lungimi de coardă au un număr decent de repetări în ultimii ani, așa că încet-încet mi-am îndreptat și eu privirile spre el, încurajată și de faptul că traseul a suferit reparații recente (lungimea a 4-a a fost recondiționată să fie mai sigură, iar pe primele 3 lungimi au mai fost rebatute pitoane).

Așadar, într-o zi (puțin cam) răcoroasă de început de primăvară, în echipă cu Ioana, cu temele făcute și toate descrierile de pe net citite, am plecat la vânătoare de pantere... roz. Dar, ca de obicei, realitatea de la fața locului are mereu darul de a te surprinde, indiferent de câte descrieri citești.

Pantera Roz se află între Cangur și Miel și e marcată la bază cu o mare bulină roșie (sau poate că e roz?).

Lungimea 1 (30m)

Am urcat un mic hornulet murdar de 8m neasigurat, dar nu foarte verical, până pe tăpșanul de iarbă. Apoi am asigurat un piton bun în spatele unuia dintre copaci și am continuat în sus câțiva metri printre ierburi crescute bine, asigurând încă 2 pitoane. Apoi am ajuns pe o mică brâniță de unde se vede un piton drept în sus (la vreo 4-5 metri). Doar că drept în sus este o față complet spălată. Aici opțiunile sunt un horn cu aspect friabil un pic la dreapta, sau o față căzută pe care se găsesc prize un pic mai la stânga. Nevăzând nicio asigurare în hornul din dreapta, am ales varianta pe stânga unde am găsit stâncă compactă și curată. Am reușit să plasez binișor un totem albastru într-una dintre fisurele, apoi am continuat în sus până am ajuns cu picioarele la nivelul pitonului, dar mai bine de 1m în stânga lui, de unde am reușit să îl asigur cu panik-ul. Din punctul meu de vedere, acesta a fost cel mai delicat (aka periculos) pasaj din primele 3lc. O eventuală cădere în acest loc poate avea consecințe urâte (presupunând că nu e plasată vreo asigurare mobilă sau că această nu ține). Ulterior am aflat că, deși nu sunt singura care a ales varianta pe fața compactă din stânga, linia originală e prin acel hornulet friabil din dreapta (unde nu am aflat dacă există vreo asigurare).

De aici în sus, asigurările sunt mai apropiate și urmează o linie clară drept în sus pe teren mai ușor, până când ajungem la un piton vizibil pe o față compactă în dreapta noastră. De la acesta, o serie de prize bune ne conduc aproape orizontal spre dreapta câțiva metri, și cu puțină atenție zărim și un al 2lea piton de pe această traversare, ascuns în smocurile de iarbă (piton ce putea fi scos cu mâna la momentul acestei parcurgeri). Apoi continuăm câțiva metri în sus până la o regrupare cu spit și pitoane.   

Pe L1, in zona in care am plasat totemul

Final de L1. Coarda albastra e asigurata in pitonul care iese cu mana, ascuns in smocul de iarba

Lungimea 2 (25m)

Aceasta este o lungime scurtă și frumoasă. Și mult mai relaxantă decât prima, asigurările fiind apropiate și vizibile. Se pleacă un pic spre stânga din regrupare, apoi se va traversa un pic dreapta pentru a se reveni înapoi spre stânga pe brana de iarbă la baza unei fete compacte pe care se află un spit vechi și ciudat (un reper bun - deși nu e nevoie să fie asigurat, fiind piton și înainte, și după el). După asigurarea pitonului, urcăm această față, în descrieri pasul fiind cotat pe la 7/7+ (dar aș zice că e cam exagerat gradul). Apoi continuăm în sus câțiva metri fără probleme și regrupăm pe partea dreapta la 2 spituri.

Plecarea pe L2

Final de L2

Lungimea 3 (30 m)

Se pleacă spre stânga regruparii și foarte repede ajungem la o față compactă asigurată cu un spit. Aici într-adevăr este un pic mai dificil, dar nu e nimic impus. Apoi linia pitoanelor ne conduce drept în sus, mai notabil fiind un pas de echilibru la o scurtă traversare stânga unde suntem cu picioarele deasupra pitonului de dedesubt. Continuăm în sus, dar trebuie să nu uităm că următoarea regrupare e într-o grotă pe partea dreapta, spre care trebuie să traversăm câțiva metri. Și dacă suntem atenți și vedem pitonul de la începutul traversării (plasat pe o fisură sus, deasupra gaoacei prin care traversăm), putem ajunge în regrupare fără emoții.

Partea finala din L3

După 3lc, retragerea se face lejer în rapeluri drept în jos. Putem folosi R1 și R2 din Panteră sau R2 din Miel. Din R2 din Miel se ajunge în potecă cu corzi de 60m, din R2 din Pantera se ajunge în potecă cu corzi de 50m.

Lungimea 4 e din altă categorie de dificultate și angajament față de restul traseului. Poate îi va veni și ei rândul cândva.   

 

Traseul Şmecher (5B) din Peretele Coştilei

"Remember, remember the 5th of November" - 5 noiembrie 2021, ultima zi de "vară" la Coştila

Traseu: Şmecher 5B, 6b (6a/6a+, A0), 4lc, Peretele Coştilei
Echipa: Dana, Cornel Sain
Data: 5 noiembrie 2021
Descriere detaliata:  Traseul Şmecher pe ClimbRomania

Mai jos - povestea zilei, dar si detalii despre traseu la pozele relevante.

Pentru un context mai general, 2021 a fost pentru mine un an al revenirii dupa aproape 4 ani de pauza. Un an in care am luat-o practic de la inceput, ca si cand m-am apucat din nou de catarat. Un an in care am cautat faleze de escalada cu trasee usoare si am reluat traseele din Țancuri si din Animale. Un an in care plecarile de acasa au fost mereu cu limita de timp. Un an in care am iesit la stanca cu multi prieteni mai vechi si mai noi, cu majoritatea fiind primele iesiri impreuna la catarat. Un an in care, dupa fiecare iesire, am avut febra musculara zile bune. Un an in care am simtit ca fiecare iesire a fost exact ce trebuia pentru momentul respectiv si m-a adus mai aproape de unde imi doresc sa fiu.

In acest context, mi-am dorit sa profit de "ultima zi de vara" si am acceptat invitatia lui Cornel (de acum cateva luni) de a merge in Şmecher. Asa cum imi promisese Cornel, traseul nu m-a dezamagit. E multa catarare cu pasi fini pe fete de conglomerat, exact ce imi place. In plus, am avut luxul de a il parcurge secund si sa ma bucur total relaxata de catarat (pentru cap e putin alta poveste, trebuie sa stii la ce sa te astepti, fiind distante maricele intre asigurari in mai multe zone unde nu e neaparat foarte usor). A fost primul meu traseu "nou" la Costila anul acesta si primul mai sus de Tancuri - deci as zice ca a fost un mod ideal de a incheia sezonul 🥰. (Abia il astept pe urmatorul 😉.)

Privelistea clasica de pe prispa refugiului cu Tancul Mic si Peretele Costilei.

Covorul de frunze a fost destul de consistent pe urcare, intra piciorul pana la glezna - aproape un fel de antrenament pentru urcatul pe zapada.

Ne pregatim de urcarea pe Valea Costilei, cu ale ei saritori, pentru a ajunge la baza traseului.

Cornel pe prima lungime de coarda. Noi am facut aceasta lungime pornind din Valea Costilei, dar se poate face "apropierea" de perete separat si sa se regrupeze exact unde incepe traseul / cataratul serios.  

Din regruparea de la inceputul traseului se asigura usor un spit "de factor" pe arcada. In poza de mai jos ar parea ca se traverseaza direct orizontal spre dreapta, dar nu e chiar asa :)). Se coboara pe rampa vreo 2 metri, pana se prinde la mana un mare "bolovan" specific conglomeratului si abia acolo se incepe traverseul spre dreapta pana la fisura unde e Cornel in poza de mai jos, unde se gasesc 2 pitoane. 

 

De la cele 2 pitoane asigurate in dreapta, se traverseaza inapoi spre stanga. Apoi se urca drept in sus metri buni pana la urmatoarea asigurare - un spit, pe care tocmai il asigurase Cornel in poza de mai jos.

Apoi se continua in sus cateva asigurari la distante mai decente, se trece o mica burtica (unde este o alveola uriasa ascunsa bine peste buza micii arcade in partea stanga), dupa care terenul devine mai usor si neasigurat pana in regrupare (atentie la iesirea pe ierburi pe brana cu regrupare).

Asa arata fisura de plecare pe a doua lungime. 

Mai jos, Cornel spre finalul lungimii a doua. Finalul lungimii as zice ca e cea mai delicata portiune - cam 3 metri de catarat pe "muste" micute de conglomerat pana la spitul de sub regrupare.

Plecarea pe lungimea a treia. Drept in sus, apoi traverseu stanga. Prin zona asta (inclusiv in regruparea urmatoare) trebuie atentie la linie, deoarece Smecher se intersecteaza cu Galiani, iar pe alocuri si traseul Balcoanelor este foarte aproape in dreapta.

Cornel pe la jumatatea lungimii a treia. Putin mai sus am inteles ca era o placa care a cazut (se vede o portiune mai galbena). E destul de aerisit asigurata lungimea, culminand cu rampa finala de 10m spre regrupare (care nu e grea, dar trebuie atentie mare ca nu toti bolovaneii stau prea bine).

Cornel la plecarea pe lungimea a patra. Putin in sus, apoi stanga (spiturile de departe in sus/dreapta sunt din Galiani si din Balcoane).

Continuarea lungimii a patra. Mai sus se urca un pic pe un diedru, apoi se trece muchia spre stanga si se continua in sus pe teren usurel pana in regrupare.

"Echipa" in ultima regrupare, pregatindu-ne de rapel.

Privelistea din perete - muchia cu Jnepeni, Creasta Vulturilor - creasta Vaii Albe.

Primul rapel are 60m pana la o regrupare/punct de rapel din Hornul din Peretele Costilei. Daca sunt corzi mai vechi si nu mai au fix 60m, nu vor ajunge pana in regrupare, dar configuratia terenului permite sa se descatere cu atentie cativa metri.

Alternativ, pentru corzi de 50m, primul rapel se poate imparti in doua: primul mai scurt, de 20-25m, folosind ultima regrupare din Cezar Vargulescu (echipata cu spituri), apoi unul mai lung 35-40m, pana in Hornul din Peretele Costilei.

Mai jos, Cornel incepand al doilea rapel, putin mai scurt (~40m), din Hornul din Peretele Costilei pana in firul Vaii Costilei. 

Toata ziua au stat in zona, foarte relaxate, cateva capre negre. Care chiar sunt negre, semn ca iarna e aproape.

End of season! Să vina iarna, zic!

Postăvarul. Traseul Muchia Panseluței (3B)

Generalitati:

• Traseu placut, cu asigurari in general bune si suficiente (cu exceptia primei LC).
• Regruparile sunt bune, au toate un spit si pitoane.
• Retragerea e expusa, necesita asigurare si ceva experienta. Atentie la rapeluri (innodati corzile la capat)! 
• Primul rapel de pe retragere trebuie sa fie de 50 de metri, pentru ca punctul intermediar de rapel mai are doar un piton, si acela nesigur - deci e inutilizabil. Cine nu are 2 semicorzi de 50 de metri poate totusi face 2 rapeluri de 30m  (in loc de cel de 50), dar presupune un al doilea rapel oblic, mai incomod si mai delicat, cu posibilitate de a pendula.  

Materiale:

• 2 semicorzi de 50m
• 11 bucle echipate
• unii ar putea sa gaseasca util vreun friend mic/cateva nuci medii

Acces:

Urcam pe poteca ce duce spre Peretele Animalelor. Poteca trece prin Poiana Inului, apoi urca mult pe un valcel si dupa aceea iese din valcel spre dreapta. Dupa ce poteca face dreapta, o mai urmam aprox. 100m si apoi ne orientam in sus/usor stanga, pana ajungem la baza peretelui. Ca reper avem un horn inalt, la baza caruia e o rampa inclinata cu vegetatie/grohotis. Urcam putin pe rampa si apoi cautam pe peretele din stanga, numele traseului.
Unii au obiceiul sa paraseasca poteca spre Peretele Animalelor exact cand iese din valcel si sa urce direct pe acesta, dar grohotisul e foarte instabil si neplacut si se distruge inutil vegetatia.

Descriere:

• LC1 (48m, III, ~5 asig)  Prima lungime incepe de pe o brana cu copaci. Traversam orizontal stanga pana in creasta, apoi o luam in sus. Imediat apare in dreapta un piton ascuns in vegetatie. Urmeaza vreo 10m gr II-III, unde e friabil si inierbat. Unii ar putea simti nevoia de 1-2 asig. extra, un friend mic/o nuca. Gasim apoi un piton evident pe linia crestei, iar mai sus, pe dreapta un piton pe platforma unei foste regrupari. Apoi mergem in sus pe creasta, ocolind cu grija un bolovan mare. Pitoanele de pe LC1 nu par neaparat slabe, dar nici nu inspira nu stiu ce incredere.
• LC2 (35m, V+, ~7 asig) Urcam in sus si ajungem la o zona friabila, cu iarba. Trecem cu grija (gr V+), pentru ca multi bolovani sunt instabili aici, iar regruparea e exact sub noi. Dupa ce trecem, asiguram in dreapta sus, iar apoi urcam pe rampa oblic stanga pana in regrupare.
• LC3 (40m, V+, 10-11 asig) Mergem pe iarba la hornul din stanga, apoi il urcam (V+) si continuam in sus, apoi usor oblic stanga, iar in sus si usor dreapta, apoi traversam orizontal si coboram pe o rampa cativa metri pana in regrupare. 
• LC4 (25m, VI/VI+, 9-10 asig) Traversam orizontal spre dreapta (spit) apoi urcam pe o fisura un pasaj frumos (VI/VI+) si apoi continuam in sus usor dreapta pana sub un horn/scoc inierbat (spit). Hornul urca usor spre stanga, iar cand se termina, in stanga lui e regruparea pe un prag comod.   
• LC5 (40m, IV+, 7-8 asig) Se urca practic drept in sus pe creasta. Ne abatem stanga-dreapta pe alocuri, dar foarte putin, si cautam pitoanele care sunt suficente dar distantate. Pe linia crestei gasim un piton batut pe o platforma comoda. Putem regrupa aici, dupa vreo 40 de metri.Inainte se mergea mai sus, la un copac cu cordeline, dupa trunchiul caruia se regrupa. Acum copacul e destul de putred.

Retragere:

1. De la ultima regrupare, urcam (asigurati in continuare!) pana se termina creasta (mai putem asigura la copacul cu cordeline si dupa vreun tzanc, terenul fiind usor dar friabil), si apoi coboram in stanga pe un fel de potecuta printre copaci mari pana la un copac gros cu multe cordeline (de la ultima  regrupare avem pana aici vreo 40-45 de metri, daca am regrupat la pitonul de pe platforma). 
2. De la copacul gros facem un rapel de 50m, printr-un culoar prin vegetatie. Ajungem pe o brana, pe care vedem, spre stanga cum stam noi in rapel (cu fata la perete), cativa copaci la vreo 7 metri de noi. Rapelul de 50 m ajunge pana pe aceasta brana, pe care mergem orizontal vreo 8 metri, pana la copaci. Atentie la capetele corzilor si la manevre, pentru ca sub brana e un perete inalt. [ Cine nu are 2 semicorzi de 50 de metri poate totusi face 2 rapeluri de 30m  (in loc de cel de 50), dar presupune un al doilea rapel oblic, incomod si delicat, cu posibilitate de a pendula ]
3. De la copaci se face o potecuta ce coboara in diagonala dreapta, printre copaci (aici putem cobori asigurati sau putem face cateva rapeluri scurte, in special de la al doilea pana la al treilea copac cu cordeline intalnit dupa rapelul de 50 de metri). 
4. Apoi se termina copacii si ajungem la niste fete inierbate si expuse. De la un copac solid cu cordeline (cred ca ultimul, bifurcat la baza) aflat inainte de fetele inierbate, facem un rapel de fix 25m (atentie la capetele corzilor), apoi mergem orizontal pana in valcel. Merge si un rapel de 50 de metri in loc de cel de 25. ( Exista si varianta de a traversa pantele inierbate, oarecum orizontal, cu atentie, pana se ajunge la valcel, dar cam toata lumea coboara acum in rapel, pentru ca varianta cu traversarea  este expusa si tot mai putin folosita.)
   Indiferent de varianta, toata retragerea pana la valcel e expusa, asa ca e normal ca oamenii sa o parcurga asigurati.
5. Coboram apoi pe dreapta valcelului, incercand sa nu dislocam pietre si sa nu stricam prea mult vegetatia. Cand ajungem la baza crestei (a peretelui) traversam valcelul spre stanga. Coboram oblic spre stanga  pentru a ajunge cat mai aproape de punctul de unde am parasit poteca spre Peretele Animalelor (sau chiar mai sus pe aceeasi poteca). Nu e un lucru bun sa coboram pe valcel pana intersectam poteca, pentru ca e un grohotis care tot aluneca cu noi.

Schita (la rezolutie mare):

Bucegi. Traseul Memorial Emilian Cristea (7A) din Peretele Văii Albe

Traseu: Memorial Emilian Cristea, Peretele Vaii Albe, Bucegi (7A, 15lc, VII A1)
Premiera:  Florin Ularu, Nicolae Cojan, Ladislau Hatházi in 1986
Reamenajare: Traseul este reamenajat de Florin Ularu. Toate regruparile (in afara de prima care este pe cuie) au cel putin 2 spit-uri Fixe si o veriga rapida. In locuri cheie, sunt montate spit-uri noi si pe parcursul lungimilor.

***

Echipa: Dana, Silvia
Data: 30 iulie 2017

Acesta e ultimul meu weekend inainte de o vacanta mai lunga (care nu va include cataratul). Deci foarte posibil ca exact acum sa fie nivelul maxim de antrenament pe care il voi atinge sezonul acesta. Silvia ia aceasta informatie ca pe un mesaj clar ca trebuie sa cataram ceva.

In ultima luna am ajuns de 3 ori la Costila cu Silvia, de fiecare data cu gandul la cate un traseu serios din Peretele Vaii Albe. Dar nu ne-au iesit planurile: primele doua dati peretele a fost ud, iar cealalta data Silvia isi incerca un proiect ambitios de-al ei si ma avertizase ca nu se stie ce iese. Totusi am apucat sa ne cataram ceva in iesirile astea: Fisura Rasucita, Hardy (3lc), Suzana, Innominata, prima lungime din Fluturele de Piatra, primele doua lungimi din Sarutul Pamantului si Lespezi.

Acuma nu e ca si cand ma consider neaparat prea antrenata. Tot anul am avut timp sa merg la panou maxim o data pe saptamana, iar iesirile la stanca nu au fost deloc numeroase. Pe partea cu plus insa consider ca am avut un pic de rulaj pe conglomerat, am avut ocazia sa experimentez un pic cum ma simt cu diversi rucsacei si/sau cu bagaj carat pe ham astfel incat sa pot sa optimizez maxim ce si cum vom cara cu noi in traseu si, deloc de neglijat, am reusit sa dau jos peste 5kg in ultimele 3 luni.

Deci cand Silvia propune Memorialul, accept - consider ca, daca gestionez totul optim, ma descurc sa merg secund. Si stiu ca ea nu va avea probleme sa mearga cap de coarda tot traseul. In plus, imi propun sa catar la liber lungimile de liber (primele 7) - mi se pare un obiectiv de bun simt daca vreau sa nu imi bat joc de traseu.

Ne dam intalnire sambata seara la refugiu. Silvia era deja acolo din seara precedenta (catarase Innominata), asa ca eu am urcat singura. Stabilim cateva detalii logistice si ne punem la somn. A doua zi plecam fix la 6 am de la refugiu. La 8 am suntem in Circul I la bolovan, gata sa intram in traseu.

Asa arata peretele in ziua asta (poza facuta de pe Creasta Picaturii de Baza, care ne-a fotografiat destul de mult in a doua jumatate a traseului).



De la refugiu am plecat cu 5L de apa (doua sticle de 2L, plus alte doua de 0.5L prevazute cu cordelina si carabiniera mica pentru a fi puse pe ham). Exact asa cum estimam, la baza traseului mai aveam fix 3L de apa. Mancarea pentru amandoua este o punga cu mix de nuci pecan, nuci macadamia si caju, cateva ciocolatele mici fara zahar, si cateva felii de mozzarella - suficienta energie pentru cine mananca keto. Avem un singur ghiozdanel mic, in care intra fix 2 sticle de 2L de apa - la plecarea in traseu acesta contine 2L de apa, gecile de ploaie/vant, mancarea, cateva bucatele de cordelina, frontala si schita/descrierea. Pe ham aveam fiecare adidasii si cate o sticla de 0.5L.

Ca echipament am avut 15 bucle (a fost ok, dar pe ici, pe colo in lungimile de artificial Silvia a mai recuperat din ele ca sa ii ajunga) si o singura scarita (Silvia nu si-a adus-o pentru ca stie de la Titus ca traseul merge la A0; acum nu as zice ca e chiar A0, dar pe de alta parte nici scarita nu am folosit-o la nimic). Nu am avut niciun fel de asigurari mobile (Silvia nu s-a plans de lipsa lor, dar asta depinde de fiecare in parte - sunt diverse locuri unde sunt distante mai maricele, poate cel mai notabil in LC 14 unde e destul de mult liber pe la mijlocul lungimii, iar inainte de regrupare e un pas impus pentru ca lipseste un piton)

Am avut la noi schita lui Titus cu Ultimatum, o schita foarte buna care are topo si pentru traseele adiacente, inclusiv Memorialul. Ca descriere, am folosit-o pe cea scrisa de Catalin Cretu, singura descriere disponibila pe internet, despre care pot sa spun un singur lucru: a fost absolut perfecta!

L1 – De la bolovan se pleaca drept in sus, apoi se face stinga pe o fisura cu iarba. Inceputul e identic cu plecarea in Sperante, dar la un moment dat, dupa vreo 20 de metri, cind ajungem in dreptul unor fisuri orizontale, facem dreapta. Se vad pitoanele, nu e problema. Se traverseaza o fata cu alveole si se urca spre un prag mare, unde se regrupeaza la 4 pitoane (singura regrupare nereamenajata). In dreapta, pe brina, e un expansor din Carutul cu rotile. Lungimea are cam 40 de metri si la liber e pe la gradul 6.

Inceputul fiind comun cu traseul Sperantelor, traseele au aceeasi problema pe prima lungime: prima asigurare e destul de sus. Dar daca se merge cu atentie, nu-i problema. Nu e nimic complicat pana acolo.

Mai jos, Silvia aproape in regruparea #1.

L2 – Din regrupare plecam drept in sus, cu o fisura un pic friabila la miini. La 4 metri mai sus apare primul piton, un P. De aici trebuie sa ne orientam spre dreapta, desi in stinga se vede o linie de pitoane ce vine din Sperante. Mergem spre dreapta, urcam un pic si traversam pe un prag, apoi urmam pitoanele pina ajungem sub a doua regrupare din Sperante, aflata pe un prag, sus, sub un tavanel. Continuam spre dreapta, urcind citeva fete si fisuri si regrupam pe un prag comod.

Fisura "un pic friabila la maini" se vede in poza de mai jos. Intr-adevar, de la primul piton se vede o linie in stanga si nimic in dreapta. Dar trebuie pornit cu incredere spre dreapta si apare in scurt timp primul piton, putin ascuns. Se ajunge la un moment dat la doua pitoane (o fosta regrupare poate?), dar trebuie continuat inca cativa metri ascendent dreapta pana la regruparea pe spit-uri. In afara de prima regrupare, absolut toate celelalte regrupari sunt pe spit-uri si au cate o veriga rapida.

L3 – Traversam dreapta, spre iarba, apoi tinem fata de la limita ierbii, urcam in sus pe praguri friabile si revenim spre stinga, cumva pe directia regruparii de dedesubt. Lungime e scurta si usoara.

In poza este finalul lungimii #3. Lungimea este intr-adevar usoara si pragurile sunt intr-adevar friabile. Dar este un piton batut fix unde e mai mare nevoie de el - la o ridicare pe un prag de iarba cu prize sfaramicioase la maini.

L4 – In sus, pe o fisura care are spre final un piton IUS ce se misca un pic, apoi spre stinga, pe alta fisura, in traversare destul de dificila. De aici tot in sus pe praguri cu iarba, pina pe o brina larga, unde ne oprim la doua exapansoare Fixe. In stinga, la citiva metri, se vede regruparea din Ultimatum.

Dupa cum se ghiceste, este o lungime cu catarare placuta. "Traversarea destul de dificila" este catarabila - un pas care merge liber cu putina atentie. Noi am urcat apoi in sus pe pragurile de iarba cum a parut mai ok linia si am ajuns pe brana fix in regruparea din Ultimatum unde ne-am oprit.

L5 – Plecam spre un diedru cu iarba, spre un tavan evident. Ajungem la tavan si traversam pe sub el, fara asigurari, cu un prag de gresie la miini si cu prize nu foarte clare la picioare. Nu e greu, dar e expus. Regruparea e la capatul tavanului.

Poza este facuta din regruparea din Ultimatum. Regruparea din Memorial este mai in dreapta pe brana, sub zona cu iarba. Ambele regrupari sunt extrem de comode. O alta lungime faina, notabil fiind traverseul spre regrupare unde e nevoie de un pic de atentie. Silvia a luat-o chiar pe sub tavan, la un moment dat descatarand un pic ca sa asigure un cui. Eu, ca secund, am traversat putin mai pe jos, pe fata, ca sa nu urc deasupra cuiului asigurat.

L6 – In sus, spre un expansor vizibil, dupa tavan, apoi spre stinga, evitind fisura larga de deasupra pe un prag de iarba, pina prindem o fisura buna de bavareza. Urcam spre Amvon pe praguri si fisuri, apoi traversam dreapta, spre Aripa. Ne oprim la o regrupare cu 3 expansoare sau putem continua si regrupa chiar sub Aripa, dupa citiva metri comuni cu Fisura Albastra, in dreptul Bivuacului 1. Daca regrupam la baza aripii, trebuie sa tinem cont ca regruparea e formata din 4 pitoane vechi si ca stam chiar sub plecarea in aripa.

Lungimea 6 are o plecare cu catarare faina pe fata compacta de conglomerat spre coltul tavanului pentru ca apoi sa se traverseze un pic stanga fentand orice fel de tavan / surplomba / fisura.

In poza se vede finalul lungimii: un traverseu interesant pana in regruparea suspendata.

L7 – una dintre cele mai faine – Aripa. Se pleaca un pic incomod, pe spate, dar cu prize foarte bune. La citiva metri de la plecare este un piton vechi dublat de un expansor – singura asigurare pe aceasta fisura larga. Urcam aripa in bavareza (din loc in loc pe fata din dreapta apar citeva alveole bune). Pasajul nu e foarte dificil, are gradul 6, dar faptul ca nu e asigurat il face foarte interesant pentru capul de coarda. In partea de sus a Aripii e un prag bun, iar un pic mai sus ajungem la o regrupare comoda.

Urmeaza celebra lungime cu Aripa. Primii metri, pana la coltul Aripii, sunt comuni cu Fisura Albastra. Apoi urmeaza celebra bavareza pana in regrupare. O lungime foarte faina pentru secund. Desi nu e grea, trebuie sa te tina nervii sa urci cap de coarda pe aici - pe toata bavareza exista o singura asigurare fixa, un spit, plasat aproximativ dupa prima treime a Aripii.

In poza, eu (in negru) sunt in regruparea #6 si Silvia (in rosu) e in coltul Aripii.

Imi amintesc ca pe la jumatatea bavarezei incepusem sa resimt un pic oboseala in brate si tare mi-ar fi placut sa ma odihnesc un pic. Dar apoi m-am gandit ca daca as fi cap, nu as putea sa ma odihnesc fix aici, hai sa trag un pic de mine macar sa ajung la urmatoarea asigurare si vad eu acolo daca mai am nevoie de odihna. Si ghici ce? Urmatoarea asigurare nu a mai venit... asa ca am ajuns in regrupare, legand si aceasta lungime. Deci cu obiectivul "lungimile de liber la liber" indeplinit!

L8 – De aici incepe partea de artificial, partea fizica a Memorialului. Pitoanele se vad clar, din cind in cind mai apare cite un expansor. Pornim in sus, pe un prag, apoi urcam o fisura des pitonata. La un moment dat, traversam spre stinga, urcam iarasi in sus la liber, o fata cu alveole, pina in dreptul a doua pitoane (unul batut de sus in jos, altul cu o cordelina veche, foarte subtire), de unde iarasi traversam, liber, spre stinga, cu prag bun la mina. Regrupam la expansoare, pe un prag. Eu am folosit in tot traseul o singura scarita cu fifi ca sa o pot recupera usor. Sint pasaje care nu stiu cum se pot trece fara scarite.

Cu lungimea a 8-a incepe artificialul. Eu am resimtit-o pe aceasta ca pe una din cele mai solicitante din tot traseul (poate doar lungimea a 12-a sa o depaseasca). Nu stiu cat din impresia asta este realitate obiectiva, cat este tranzitia de la catarat liber la tras de bucle si cat este traverseul cu pasi de liber impusi de la capatul lungimii.

Mai jos: Silvia catarand lungimea #8, eu in regruparea #7 si regruparile R6 - R10.

L9 – in sus, cu 3 expansoare noi foarte apropiate, care dubleaza altele vechi. Urmeaza o urcare spre o fata compacta (imi amintesc aici un piton firav). Initial am urcat fata pina spre capatul ei, vazind regruparea, dar iesirea era foarte friabila si, cu greu, am descatarat la pitonul de sub mine, citiva metri. Apoi am urcat in sus 2 metri (alveole la miini) si am traversat in dreapta, spre o muchie, dupa care era ascuns un piton. Regrupare comoda pe un bolovan mare, sub o fisura larga.

Suntem amandoua in regruparea #8. De aici incepe sa se simta expunerea. Si tot cam aici incepem sa fim in umbra - Silvia isi pune geaca pe ea, eu inca ma simt bine fara ea. Ne pregatim de urmatoarea lungimea, cea pe care trecem peste una din corzile ramase de demult in perete. Inceputul este 100% artificial, dar dupa primle 3 spit-uri se poate merge la liber.

Noi in aceeasi regrupare #8. Si peretele in sus...

Plecare pe lungimea #9, vazuta din regrupare.

L10 – urca spre fisura larga pe care in partea de sus dupa vreo 10-12 metri o paraseste spre stinga, pe un prag, apoi pe fete cu iarba ajunge intr-o regrupare comoda, pe o prispa mare de gresie. Lungime scurta.

Inca o lungime catarabila in mare parte: singura parte strict de artificial e ce se vede in poza.

L11 – lungimea cu “gaurile”, una dintre cele mai faine si inedite ale traseului. Plecam in sus, pe praguri de gresie, apoi ne spre orientam dreapta, cu pitoane si expansoare vizibile. La un moment dat, de la un piton batut si indoit intr-un prag de gresie trebuie sa urcam spre o gaura de sus, din care asiguram o clepsidra prin care este trecuta o bucata veche de coarda. De aici urcam pina la o grota in gresie, folosita pentru bivuacuri de cei care au urcat traseul iarna. Aici e un piton batut in gresie, dar, ca sa nu frece coarda, am preferat sa nu-l asigur. Se iese din grota in exterior si se ajunge la un expansor nou. Urmeaza o traversare dreapta, unde este pasul de liber impus al traseului. Fiind traverseu si fiind neasigurat, se spune ca gradul de catarare e 7, dar cred ca de fapt e un 6+. La capatul traverseului (prize de gresie la miini si alveole la picioare) e o mica grota cu un expansor vechi. De aici urcam o fata asigurata des cu expansoare noi, apoi traversam stinga pe pitoane slabe pe un prag generos, pina in regrupare. Faina lungime!

Cam asa arata zona cu "gaurile", o zona inedita a peretelui. Silvia s-a descurcat excelent pe traverseul spre gaura din dreapta care reprezinta pasul de liber impus al traseului.

In prima parte a lungimii, cel mai natural este sa acrosezi cu piciorul stang ca sa te ridici intr-una din gauri - o miscare pe care nu pot sa o fac in momentul de fata din cauza unei accidentari recente la genunchiul stang. Cumva acest incident a stricat farmecul lungimii pentru mine: m-am concentrat mai putin pe catarat si mai mult pe a parcurge lungimea fara sa fac miscari care sa solicite genunchiul.

Ah, si sosirea in regruparea este, evident, un traverseu. Doar ca este unul usor de data asta.

L12 – pleaca intial in sus, apoi traverseaza lung dreapta, fara asigurari, cu prize bune la picioare si cu un prag mare de gresie friabila la miini. Ajungem sub o fisura surplombata pe care noi am urcat-o artificial. Regruparea e comoda, pe un prag mare de gresie.

Eu as descrie lungimea asta ca fiind jumate de psihic, jumate de forta. Prima parte este un traverseu lung neasigurat, unde trebuie atentie si pentru capul de coarda, si pentru secund. A doua parte este fisura surplombanta unde solutia este una singura: artificial. Scarita noi nu am folosit-o, dar in vreo 2-3 locuri pe traseu ne-am pus cate o bucla cu anou dynema in spit si am calcat in ea - cel putin unul din acele locuri a fost pe lungimea asta.

Mai jos suntem amandoua in regruparea #12. Cred ca aici se simte la maxim expunerea traseului - incepand cu lungimea a 8-a, peretele oarecum surplombeaza si fiecare lungime te scoate din ce in ce mai in exterior. Daca arunci corzile in jos, atarna in aer. Regruparile sunt prevazute cu veriga rapida pentru retragere, dar cred ca ar fi cel putin interesanta o retragere din punctul asta. Ca sa nu mai zic ca, in unele regrupari din partea de artificial, verigile rapide sunt destul de ruginite. Oricum, asta cu retragerea este strict un exercitiu de-al meu de imaginatie. Ca nu avem motive sa ne gandim la asa ceva. 

Mai sunt 3 lungimi pana sus. De fapt doar 2 lungimi si jumatate, ca ultima e scurta si usoara.

L13 – e una dintre cele usoare si sigure, fiind des asigurata la remenajare (nu am inteles de ce atita risipa de expansoare). Se poate incerca liber sau iese usor la A0. Regrupare buna, pe o brina mare cu iarba.

Linia e clara, si intr-adevar sunt multe spit-uri noi. Despre partea cu liber trebuie sa povesteasca Silvia - cat am vazut-o eu din regrupare, a incercat si i-a iesit destul (cu mici pauze de odihna). Eu pot sa confirm ca merge usor la A0. :)

L14 – plecam spre dreapta brinei, urcam o fisura si traversam stinga, apoi iesim liber pe iarba din Bivuacul 4, pe un bolovan mare. In dreapta, aproape, se vede ultima regrupare din Fisura Albastra directa. Urcam la liber bolovanul si traversam scurt stinga, spre o fisura unde se vad pitoane. De aici tot in sus, cu pitoane apropiate. Traversam stinga pina la un expansor si... apare o miscare foarte intinsa pina la urmatorul piton, aflat citiva metri in stinga, un pic mai jos, pe un prag. Am incercat in citeva feluri sa trec liber, dar prizele de mina se tot rupeau. Am prins pitonul cu balans serios si am mai urcat citiva metri pina in regrupare. E o miscare nu neaparat grea, dar pina am ghicit solutia a trecut ceva timp. Cind a venit secund, Vali a tractionat gresit ultimul piton al lungimi si l-a scos. Nu am avut ciocan sa-l batem la loc, asa ca a mai aparut o miscare impusa chiar sub regrupare, dar se poate trece liber sau se poate pune o nuca.

Dupa peretelul de deasupra regruparii urmeaza o zona mai usoara, dar neasigurata pana la baza fisurii de sus. Spre sfarsitul acelei fisuri, incep din nou sa o vad pe Silvia - la fix sa putem sa ne coordonam ca sa o ajut cu traverseul spre stanga. Cumva ea a catarat in traverseu spre stanga in timp ce eu tineam coarda tensionata si ii dadeam liber cate un pic ca sa inainteze. Pentru acelasi traverseu, eu am lasat o bucata de cordelina in cel mai de sus piton din dreapta, cu care m-am ajutat ca sa nu pendulez.

Odata facut traverseul spre stanga, mai sunt de urcat vreo 3m pana in regrupare... la liber. Probabil de acolo a fost scos pitonul. Nu e greu (maxim VI+ as zice, poate chiar mai lejer), iar la nevoie se pot pune si mobile.

L15 – in sus, pe praguri usoare, pina pe o brina mare. Aici se vede un piton intr-o fisura tot in sus, dar e mai usor sa se iasa pe brina spre dreapta, apoi pe o fata cazuta usoara, asigurata cu un expansor nou.

Un alt lucru pe care mi l-am propus a fost sa am macar o poza de pe fiecare lungime. Dar la final am uitat, asa ca a 15-a lungime nu e documentata. Dar trebuie sa ma credeti pe cuvant ca e scurta si usoara :)

Suntem in Creasta Vaii Albe la 20:30 unde fac la repezeala o poza miscata (cam asta am reusit sa scot din ea).

Apoi stangem echipamentul si o luam in jos repejor. Facem o scurta pauza La Panda unde mancam ceva, apoi suntem nevoite sa aprindem frontalele. Inca o scurta pauza la refugiu sa ne strangem lucrurile, apoi spre Busteni. Suntem la Caminul Alpin inainte de 12 noaptea. Pentru mine urmeaza un dus rapid si somnic in Busteni, apoi trenul de 8:10am spre Bucuresti, unde ajung la serviciu la fix pentru sedinta de dimineata!

Idei, impresii, concluzii la final:

Traseul a fost si nu a fost ce ma asteptam sa fie. Intr-adevar e un traseu tare si solicitant. Dar nu este atat de mult artificial pe cat ma asteptam. Prima jumatate este integral de liber, iar in a doua jumatate majoritatea lungimilor au cate o secvente de 3-4 asigurari de artificial, in rest sunt relativ catarabile sau merg lejer la A0 (exceptie fac lungimile #8 si #12 care mi s-au parut dure, si #14 care e mai putin dura). Nu pot sa zic ca e un traseu pe care sa vreau sa-l repet prea curand, dar asta cred ca e strict o problema de gusturi. Nu e in niciun caz un traseu urat, merita parcurs atat pentru catarat cat si pentru expunerea pe care o are. Tot respectul pentru pentru cei care au deschis acest traseu, mai ales in anii si cu echipamentul pe care il aveau atunci!

Logistica a fost esentiala. Cred ca in sfarsit am gasit solutia perfecta (am povestit la inceput ce si cum a carat fiecare). Ca idee, cu o saptamana inainte, dupa Lespezi, am facut febra musculara la spate de la (alt) rucsac in conditiile in care am carat mai putin decat pe Memorial. Dupa Memorial nu am facut febra musculara de la rucsac! Distribuirea bagajului partial intr-un rucsacel compact, care sa stea aproape de corp, partial pe ham a functionat foarte bine.

Expunerea exista si este mare! Trebuie sa fii pregatit pentru ea, ca sa nu faci risipa de energie din cauza emotiilor. Pe cele cateva trasee pe care le-am catarat in Peretele Vaii Albe nu pot sa zic ca am simtit expunere, in schimb traseul care chiar m-a pregatit pentru aceasta experienta a fost Fisura Artei din Cheile Bicazului.

Coechipierul, dupa cum bine stie toata lumea, este foarte important la catarat. M-am mai catarat cu Silvia, stiam ca ne intelegem, ca facem echipa buna. Stiam ca e in forma si nu aveam nicio indoiala ca poate sa catere cap de coarda integral traseul. Iar acum, la final, nu pot sa zic decat: Jos palaria! pentru modul in care a facut-o.

***

In cele din urma, am mai catarat inca o data traseul virtual desenand linia pe perete. Cred ca se poate si mai bine (m-am ratacit de cateva ori in procesul asta) :). Dar pe pricipiul "mai bine ceva decat nimic", pun aici ce mi-a iesit (poza e la rezolutie mare).