Cheile Turzii. Traseul Grota Sanșil (3B) din Colțul Sanșil

Data: 4 mai 2013
Participanti: Dana, Baza
Traseu: Traseul Grota Sansil (3B) din Coltul Sansil - varianta cu grota & varianta cu tunel

Pentru o zi de odihna cu vreme instabila, Grota Sansil este traseul perfect - scurt, usurel si dragut!

Dupa cum se vede in schita (preluata din cartea Alpinism si escalada sportiva in Cheile Turzii, 2008 de Dan Anghel si Nicolae Budeanca), traseul are 3 variante:
  • varianta cu grota: se urca la grota, apoi se coboara inapoi in rapel
  • varianta cu iesire in creasta: se iese in traseul Creasta Sansil si se continua pe acesta in sus
  • varianta cu tunel: se ajunge la un tunel care strapunge peretele, se traverseaza tunelul si se coboara in rapel pe peretele opus
Noi am ales sa combinam varianta cu grota cu varianta cu tunel.


Privim inapoi la plecarea din camping - a se remarca cum arata in prezent ceea ce acum doi ani erau copaci care tineau umbra! :(


Privelistea clasica - intrarea in Cheile Turzii dinspre amonte.


Dupa cum reiese din schita, pana in grota Sansil sunt doua lungimi de coarda care se pot lega cu corzi de ~55m, ceea ce am facut si noi.


In grota, chiar deasuprea regruparii / punctului de rapel este o placuta memoriala pentru Andrei Moldovan. Spre ignoranta mea, nu stiam despre cine este vorba... dar am aflat la scurt timp: "Moldovan Andrei, cunoscut printre alpinsiti Bondi Baci, a fost cel care a pitonat in 1949 impreuna cu Kovacs Franisc traseul Grota Sansil,  primul traseu din Cheile Turzii." De asemenea, el este cel care a infiintat sectia Cluj a Clubului Alpin Roman in 1990, iar cei din club merg in fiecare primavara sa depuna o coronita in grota, in memoria lui.


Din grota am rapelat pana la regruparea intermediara, apoi am continuat cu o lungime de coarda in traverseu dreapta pana la intrarea in tunel. Cativa stropi de ploaie ne-au dat ceva emotii, dar s-au oprit inainte sa se ude stanca...


Tunelul nu ne-a dezamagit! E lung de vreo 15m si usor descendent, asa ca trebuie un pic de atentie la traversarea lui.


...si am ajuns pe partea cealalta! :)


Pentru retragere, am ales varianta sugerata in carte: "urcam valcelul inierbat pana la o creasta scurta care ne conduce in poteca de retragere din amonte". De urcat am urcat noi, dar de la un punct incolo nu mai era prea clara poteca asa ca a trebuit sa trecem la modul "boschetareala"... dar am nimerit pana la urma.


Norii negri cu ploaie abia acum incep sa se adune... stropii de mai devreme au fost doar un avertisment.


Ajungem inapoi la umbrelutele din camping la fix! - exact cand a inceput ploaia torentiala. :)


Dupa-masa o petrecem la o pizza in Turda, iar pe seara ne intalnim cu Cristi & Angi si Mihai & Dana si decidem sa ne mutam toti corturile intr-un loc ferit de muzica bumți-bumți, ca niciunii dintre noi nu mai rezista in stilul asta. :)


Cheile Turzii. Traseul Vigh Tibor (5B) din Peretele Uriaș

Data: 3 mai 2013
Participanti: Dana, Baza
Traseu: Traseul Vigh Tibor (5B, VIII- ?, 8 lc) din Peretele Urias, Cheile Turzii

In Cheile Turzii ajungem cu emotii... oare ce vom gasi acolo? Familia Baraianu a renuntat la camping de aproape doi ani si auzisem cam in ce fel s-a schimbat atmosfera cu noii proprietari. Asteptarile (negative) nu ne sunt inselate. Zona de camping extinsa, constructii noi, oameni multi si pusi pe petrecut toata noaptea... si muzica bumți-bumți evident data la maxim (in traducere: muzica d-aia de nu se schimba zile intregi melodia, desi este un DJ care butoneaza tot timpul). E drept ca au fost imbunatatite toaletele si a fost construit un dus cu apa calda, dar ca sa ajungi la ele trebuie sa treci fix pe langa boxe...

Cum ne invarteam noi prin camping debusolati si nehotarati, ne intalnim cu Alex Manoliu, pe care il stiam de la panou din Bucuresti. Facem cunostinta si cu restul gastii si hotaram sa ne montam si noi cortul acolo - intr-un mediu mai familiar, printre cunoscuti, parca se poate face abstractie de haosul din jur. 

In vacanta asta, din motive usor de inteles, alegerea traseelor imi apartine mie :). Cum ma simt foarte bine din toate punctele de vedere, a doua zi dimineata plecam spre traseul Vigh Tibor din peretele Urias - un traseu accesibil, care se catara relativ repede desi este lung si se afla in acest perete impunator. Am sperante ca, in afara de lungimea de artificial unde e clar ce abordare voi avea, nu o sa am nevoie sa ma trag de bucle. Desi a mai parcurs traseul, Baza are si el niste probleme nerezolvate in zona: in topo nu e dat mai mult de gradul VIII- pe lungimea de artificial, un grad totusi accesibil, asa ca vrea sa incerce sa catere tot traseul la liber.  


Privim in sus de la baza peretelui... avem trei lungimi de coarda pana pe Piciorul Peretelui Urias, de unde ne putem retrage usor. Acolo voi evalua cum ma simt si daca are sens sau nu sa continuam in  sus.


Prima lungime incepe usurel, pe o fisura oblica spre stanga. Cand mi-a venit randul, am plecat incercand sa ma catar optim folosind bine prizele de picioare astfel incat sa incordez cat mai putin bratele si restul corpului... dar pozitionarile de genul asta cer timp, iar aparitia unui mare paianjan gri m-a facut sa ajung in regrupare mult mai repede decat planuiam. :))


Catararea e faina si usoara: prizele generoase si la maini si la picioare te lasa sa te cateri tehnic, fara sa fie nevoie de forta aproape deloc - o adevarata placere!


Alex si Andrei sunt si ei pe aproape - au intrat in Quo Vadis, chiar in stanga noastra.


Ma simt foarte bine si ne miscam neasteptat de repede. Deci continuam in sus!


La plecarea de pe Piciorul Peretelui Urias nu e prea evidenta linia traseului, mai ales ca sunt si alte linii de pitoane in zona. Dar noi stim pe unde trebuie sa o luam: la cativa metri deasupra regruparii se traverseaza aproape orizontal spre stanga, peste o muchie.


Baza, pe a patra lungime de coarda, chiar inainte sa dispara dupa muchie...


Plecare pe a cincea lungime e mai solicitanta - o traversare spre stanga pe sub o arcada, apoi cativa pasi mai sustinuti in sus. Pe aceasta portiune imi amintesc repede ca, pentru a tine prize inverse, trebuie sa incordezi tot corpul (inclusiv abdomenul)... asa ca sunt nevoita sa aleg buclele in locul arcadei generoase din poza. 


Restul lungimii a cincea e mai usoara si mai tehnica, iar Alex & Andrei au o pozitie excelenta sa ne faca poze pe aici :)


Urmeaza lungimea cea mai grea, pe care sunt doua variante: una pe jos integral de artificial si una pe sus unde ar fi "doar" gradul VIII-. Baza imi lasa mie rucsacul si incearca varianta pe sus... dar din pacate tot trebuie sa recurga la catarat mecanic pe ultima portiune.   


Eu m-am chinuit un pic pe lungimea asta, dar m-am descurcat pana la urma. Iar de aici e ca si terminat traseul - mai sunt doua lungimi usurele de creasta. :)


Ajungem sus unde Alex si Andrei ne-au asteptat ca sa ne retragem toti prin Grota lui Hili - si pe aici imi doream sa ajung, dar pana acum nu se ivise ocazia.


Facem un rapel lung, prin marea fereastra, apoi inca un rapel scurt, dupa care continuam la vale pe poteca.


Coborarea la vale este elementara - toata poteca are "balustrada", consecinta traseului de via ferrata montat prin Grota lui Hili acum cativa ani (chiar peste un traseu clasic de alpinism)...


:)


O privire inapoi spre Turnul Ascutit si Grota lui Hili prin care am coborat noi :)


Suntem inapoi la corturi la fix 8 ore de la plecare, un timp excelent din punctul meu de vedere. Ma bucur ca am avut curaj sa incercam Vigh Tibi acum. Chiar nu ne-am hazardat deloc cu aceasta decizie. Este un traseu care merge in foarte mare parte catarat tehnic, folosindu-te mult de picioare; exceptiile ar fi inceputul lungimii a cincea si lungimea a sasea, cea de artificial.

Restul serii o petrecem la corturi cu gasca, povestind, glumind, si incercand sa ignoram muzica bumți-bumți.  :))

~~~

Traseul Vigh Tibi este un traseu frumos, bine asigurat si foarte frecventat. Cred ca toti cei din zona stiu prea bine acest traseu... Totusi, pentru cei care nu cunosc zona / peretele / traseul, Baza a facut o lista de cateva idei de mentionat:
  • traseu bine asigurat, are spituri in regrupari si chiar si in unele pasaje
  • pentru un traseu cotat 5B este destul de usor si de prietenos (mult mai usor decat 5B-urile din Costila)
  • cel mai recent topo se gaseste in cartea Alpinism si Escalada Sportiva in Cheile Turzii si Cheile Turenilor (2011) de Dan Anghel si Nicolae Budeanca
  • in partea inferioara, traseul este intersectat de un alt traseu integral pe spituri; linia clasica a lui Vigh Tibi este totusi relativ evidenta, dar asigurarile sar in ochi mai putin decat noile spituri 
  • la plecarea de pe Piciorul Peretelui Urias, traseul urca 3-4 m in sus apoi coteste spre stanga orizontal. Mai este aici o linie de pitoane drept in sus, dar care nu e din Vigh Tibi 
  • regruparea de dinainte de LC 6 (cea de artificial) a fost mutata cativa metri mai jos, intr-un loc mai comod, iar cea veche nu mai exista
  • in afara de lungimea de artificial (LC 6), noua nu ni s-a parut niciun pasaj peste VII- (desi cotatiile din carte spun altceva)
  • cam asa am cota noi dificultatea pe fiecare lungime:LC 1 (gr. V); LC 2 (gr. VI+); LC 3 (gr. III); LC 4 (gr. VI+); LC 5 (gr. VII-); LC 6 (artificial, gr. ?); LC 7 (gr. IV); LC 8 (gr. III-IV)
  • pe LC 6 (cea de artificial) se pare ca exista o varianta care e cotata VIII-, si ca pentru asta trebuie sa te cateri putin deasupra nivelului pitoanelor de pe traverseul orizontal si apoi sa urci pe la niste ancore situate inainte (in stanga) de linia pitoanelor de pe varianta clasica. Desi partea de traverseu orizontal mi s-a parut intr-adevar cam gr VIII- (pana la ancora), nu prea am gasit pe unde s-ar putea urca asa incat sa nu fie grad mai mare; e de cercetat pe unde ar putea sa fie varianta castigatoare ...


Traseul Prieteniei (3B), primul traseu de perete în familie

Data: 2 mai 2013
Participanti: Dana, Baza
Traseu: Traseul Prieteniei (3B, VI, 4 lc) din Coltul Vilii, Cheile Aiudului

Dupa vacanta din iarna, din cauza noii situatii, eu am cam limitat activitatile fizice la mersul la panou si la escalada. Poate paradoxal pentru cei care nu se catara sau sunt abia la inceput, cataratul mi se pare cea mai accesibila activitate pentru mine in perioada asta. Secund sau in mansa, riscul de a te lovi este practic inexistent daca esti filat atent si alegi traseele cu grija (de ex., eviti traverseele). Am schimbat hamul meu normal cu un ham intreg (full-body), asa ca burtica e total ferita. Iar cine se catara de ceva vreme, e perfect capabil sa evalueze ce poate si ce nu poate sa faca (miscari pe care are suficienta siguranta incat sa nu cada, miscari pe care sa nu incordeze anumite grupe de muschi, etc.).

Am vazut ca unii isi pun problema de pericol din cauza unor eventuale "socuri" la catarat... In momentul in care te cateri secund / in mansa si cel care te fileaza este atent, nu prea se pune problema de soc, totul este foarte lin cand te lasi in coarda. Personal, pana acum, un deranj real cu "socurile" sau cu "zdruncinaturile" am avut doar in masina, din cauza gropilor de pe sosele. 

In toata perioada asta am facut o singura plimbare de o zi in Ciucas. Cum era de asteptat, m-am tarat ca melcul la deal pentru ca organismul meu inca nu s-a obisnuit cu noua situatie din punct de vedere cardio - ceva perfect normal. Demoralizant a fost insa ca m-am tarat ca melcul si la vale din cauza genunchilor, care se pare ca nici ei nu s-au obisnuit cu noua... greutate.

Avand in vedere aceste aspecte, singura activitate pentru vacanta de 1 mai / Paste era mersul la catarat...

Prima oprire a fost Herculane, unde ne-am intalnit cu Geo, Bogdan si bebelusul lor de numai 3 luni. Asa ca am avut parte de un training de cateva zile apropo de ce ne asteapta in curand :)). Iar Baza si Geo au participat la HCO, asa ca si eu am urcat in toate zilele de concurs pana la cascada Vanturatoarea, am filat destul de mult si m-am mai dat pe cate o mansa cand era timp si nu incurcam niciun concurent.

~~~

In a doua parte a vacantei ne-am indreptat spre Cheile Turzii... dar am facut o mica oprire si in Cheile Aiudului unde aveam traseul Prieteniei pe lista de "trasee pentru sarcina". Pusesem ochii pe acest traseu de vara trecuta, cand catarasem Memorial Adrian Chifa. Tr Prieteniei se afla in Coltul Vilii, deci este la umbra dupa pranz. Este bine asigurat, usurel (gradul maxim este VI) si aproape simti ca prizele te iau de mana si te trag in sus! Deci perfect pentru ce cautam noi. Schita este disponibila in cartea Valea Aiudului a lui Dan Anghel, dar puteti sa o vedeti si intr-un articol mai vechi de-al nostru aici.        


Plecarea pe prima lungime... evident ca doar Baza merge cap.


Poate mai putin evident, dar esential ca sa ne simtim bine amandoi: tot Baza va duce si rucsacul.


Prima regrupare in noul ham Singing Rock Complete.


Vedere in jos, de pe a doua lungime de coarda.


Castigam altitudine...


Se vede in poza cum carabiniera folosita pentru filat tot are tendinta sa se intoarca perpendicular pe directia corzilor... deci cu acest ham, trebuie sa fiu mereu atenta cand filez sa am caraba in pozitia corecta. In loc de caraba mea Petzl OK, am incercat sa folosesc si o caraba asimetrica la filat - parca este putin mai bine, dar problema nu este eliminata.


Gata, am terminat traseul... aici strangem corzile si urcam putin pana pe varful Bogza Mica unde intalnim poteca marcata cu punct rosu pe care coboram inapoi in chei.


La final ne asteapta si o soparla foarte colorata!


Cheile Aiudului, vazute de pe varful Bogza Mica.


Si o poza pe varf cu toti...trei. :)


O floricica draguta. Dupa ceva cercetari, verdictul este ca am pozat un stanjenel mic de munte (Iris ruthenica). :)


Se pare ca sunt multe soparle d-astea pe aici, cea de la finalul traseului nu a fost o exceptie. :)


O ultima privire spre Coltul Diacului (in planul apropiat) si Coltul Data (in planul indepartat) inainte sa ajungem la masina si sa plecam mai departe...


In concluzie, un traseu dragut pe care ne-am simtit bine si pe care l-am catarat amandoi la liber fara probleme - Baza cap, cu rucsacul in spate, eu secund, cu "rucsacul" din dotare. Asta imi confirma ca ideea mea de vacanta de catarat este foarte potrivita, desi este inceputul lunii a sasea...

Noua Zeelandă (III). Vârful Lendenfeld (3194 m), Westland National Park

Data: 5-7 ianuarie 2013 
Participanti: Dana, Baza
Locatie: Noua Zeelanda, Alpii Sudici, Westland National Park, zona Pioneer Hut
Traseu: vf. Lendenfeld (3194 m) prin Marcel Col

Dupa ce am coborat de la Plateau Hut, au urmat ~10 zile de vreme rea la munte si ploaie pe coasta de vest a insulei. Iar acolo ploaie inseamna ploaie! De exemplu, doar pentru ziua de 2 ianuarie erau estimati 300-400 mm de precipitatii pe munte, local chiar si 500 mm. Ganditi-va ca in Romania, precipitatiile medii anuale pentru nordul Dobrogei sunt sub 500 mm...

In timpul asta, noi ne-am orientat spre zone mai insorite si activitati turistice, cea mai draguta amintire fiind legata de vizitarea rezervatiei de pinguini din Dunedin. Acolo pinguinii sunt liberi, iar oamenii merg prin tuneluri sapate si stau in niste adaposturi camuflate pentru a putea sa vada pinguinii fara sa ii streseze.

Dar totusi nu puteam sa lasam sa se termine vacanta fara sa incercam sa strecuram inca o iesire pe munte... Mergem unde pare sa se indrepte macar putin vremea - asta inseamna Westland National Park, in zona ghetarilor Fox si Franz Josef, principalul obiectiv alpin din zona fiind Mount Tasman.


Ziua 1 (5 ianuarie): zburam la cabana Pioneer Hut
 
In seara de 4 ianuarie se mai sparg un pic norii, vedem varfurile inzapezite cu putin soare si uit imediat ca eu abia reusesc ma tin pe picioare. De 3-4 zile nu ma simteam bine deloc si nu puteam sa mananc aproape nimic (deja aveam o puternica banuiala care e cauza)... Dar e asa frumos acolo sus!! Vreau sa incerc sa mergem! :)

Hotarat! Pe 5 ianuarie facem bagajele si mergem la elicopter. Dintr-o mica neintelegere suntem trimisi la heliport mai devreme, asa ca ne intersectam cu un ghid cu niste clienti care zburau la alta cabana... In cele 5 minute cat au avut ei de asteptat, intram in vorba si cumparam de la ei doua ancore de zapada la un pret excelent. Uite cum se potrivesc lucrurile uneori!!! In ultimele zile incercasem in zadar sa cumparam / inchiriem asa ceva din zona...


Zburam spre cabana Pioneer Hut pe sub plafonul de nori, pe deasupra ghetarului Fox. Pilotul ne arata pe unde este drumul de coborare, daca vrem sa ne intoarcem pe jos.


Eu am primit locul din fata de data aceasta :)


Cabana Pioneer Hut - punctul rosu suspendat pe acel triunghi de stanca.


Privelistea de la cabana - vf. Tasman (cel mai inalt), iar in stanga lui vf. Lendenfeld.


In bucatarie... ma tin de oala asa, pentru poza. Mirosul de mancare e ultimul lucru pe care mi-l doream in momentul ala :))


Mersul la toaleta e destul de extrem - e cam abrupt daca aluneci in directia gresita!


Ne culcam visand la Mount Tasman, dar in sinea noastra stim ca nu este fezabil: este un traseu tehnic si destul de lung pentru care ar trebui sa avem vreme perfecta si noi sa fim in forma maxima... si niciuna din aceste conditii nu este indeplinita. Totusi, o sa mergem spre Tasman. Intoarcerea este pe acelasi drum, asa ca putem face cale intoarsa oricand.


Ziua 2 (6 ianuarie): vf. Lendenfeld (3194 m)

Ne trezim pentru o plecare la ora 2am, dar afara e innorat si bate foarte tare vantul... asa ca ne mai prelungim un pic somnul. Pana la urma am plecat la 4am, iar in caietul refugiului am trecut din start obiectul turei ca fiind vf. Lendenfeld (varful care se traverseaza pe ruta normala spre Tasman).

Baza s-a ocupat de tot - pus masa, strans masa, pregatit echipamentul. In timpul asta eu am reusit, cu greu, sa mananc un colt de paine cu gem. Apoi pasim in intuneric si in necunoscut - nu a mai fost nimeni in zona de zile bune, si nu exista niciun fel de urme care sa indice pe unde e drumul normal. Iar din elicopter, crevasele din zona aratau cu adevarat impresionant! Si date fiind ninsorile recente, mai erau inca multe crevase "camuflate". Dar asta face lucrurile mai interesante - unde ar fi toata distractia daca am merge doar pe urmele altora si nu ne-ar ramane nimic de descoperit?
  

Se face lumina numai bine sa ne orientam printre crevasele din zona abrupta...


:)


Nori si vant de aproape te darama din picioare. Parca nu era vorba asa...


Chiar inainte sa ajungem in creasta, in saua Marcel Col, iese soarele si se potoleste vantul.


Pe partea cealalta a crestei e peisaj cunoscut - vedem toata zona Grand Plateau, unde fusesem cu cateva zile inainte.


Daca eram aici putin mai devreme, trebuia sa ne intoarcem ca ne-ar fi daramat vantul din picioare. Dar asa, putem sa incercam sa urcam pe varf...


Mananc un baton de cereale (mare realizare!!!) si pornim in sus pe pantele de zapada.


:)


Din Marcel Col, avem de urcat ~200m de diferenta de nivel pe zone de zapada fie abrupte, fie expuse. Ancorele de zapada au fost perfecte pentru portiunea asta!


De pe varf vedem cel mai bine care ar fi fost traseul in continuare spre Mt. Tasman - varful inzapezit in poza de mai jos. Ar mai fi ceva de mers pana acolo...


Spre vest - pe undeva acolo jos e cabana, iar in departare se vede oceanul.


:)


:)


Incepe coborarea...


Baza :)


Avem mereu o ancora de zapada intre noi, iar regruparea este la pioleti. Deci, cu doua ancore de zapada la noi, putem merge mai intins si regrupam la intervale de 100 m - 150 m. Nu e prea evident in poze, dar panta era mare in unele locuri.


Inca un pic...


...si ajungem inapoi in Marcel Col.


De aici e o plimbare oarecum lejera inapoi la refugiu.


Eh, mai sunt si portiuni d-astea de descatarat pe ici, pe colo. :))


E inca devreme, dar zapada s-a inmuiat de tot si mersul (chiar si la vale) a devenit anevoios...


Aproape de cabana, cu vf. Lendenfeld in spate.


Refugiul la apus...


La cabana sosisera in timpul zilei un ghid cu un client pentru un curs de tehnici alpine, asa ca seara mai socializam un pic cu ei.


Ziua 3 (7 ianuarie): coborare pe ghetarul Fox

Dimineata, Gary (ghidul) face cafea pentru toata lumea - yumm! Apoi ei pleaca la o plimbare in sus iar noi trebuie sa ne grabim la vale cat inca e zapada inghetata si inainte sa se strice vremea.

In Noua Zeelanda se poate intampla sa fi nevoit sa faci bivuac pentru ca te prinde ceata pe ghetar si nu te mai poti orienta (white-out). De aceea toti acolo iti vor zice ca e esential sa ai harta si busola la tine... eh, noi aveam poze cu harta si GPS, deci consider ca era chiar mai bine asa.


De la Pioneer Hut nu prea are rost sa pleci cu elicopterul pentru ca cel putin prima parte a coborarii este foarte frumoasa si placuta. Este uzual sa cobori pe jos jumatate de drum, pana la refugiul Chancellor Hut, si sa chemi elicopterul acolo. Noi insa ne propusesem sa coboram pe picioarele noastre pana jos, sa ne plimbam mai mult pe ghetari... 


Norii incep sa se joace sus pe creste...


Gasim drumul fara probleme urmand indicatiile primite de la Gary si de la pilotul din elicopter.


:)


O zona fotogenica a ghetarului Fox.


:)


In curand vom intra si noi in ceata...


Apoi ajungem la refugiul Chancellor, chiar cand incepea ploaia.


Tot drumul am sperat sa gasim fulgi de cartofi la refugiul din drum - singurul lucru care mi se parea comestibil in acel moment. Si am noroc! :)) Baza ii gateste pe toti si mananc si eu ceva pe ziua de azi...


Apoi coboram printr-o zona de vegetatie abundenta, prin ploaie si ceata, inainte sa revenim din nou pe ghetar...


Si zona de ghetar de sub Chancellor Hut a fost foarte faina, doar ca se udasera mult prea tare aparatele foto ca sa mai facem poze in zona aia.

Partea terminala a ghetarului - o arcada de gheata spectaculoasa si foarte mare... din care cad frecvent bucati de gheata in rau.


Suntem aproape la drum! Toata coborarea pe ghetarul Fox a fost superba... daca nu ar fi plouat sa ne ude pana la piele ar fi fost chiar perfect :)


Uf! Tot ce imi doream eu dupa coborarea aia erau un pat moale, un dus cald si o portie de mamaliga cu branza si smantana. De primele doua am avut parte chiar in seara aceea... dar pentru a treia a trebuit sa astept sa ajung inapoi in tara :)

ATENȚIE !!!

Unele activități prezentate aici implică risc serios de accidentare gravă sau chiar fatală.

Este important de reținut că:
  • Abordarea anumitor trasee prezentate aici poate fi foarte diferită de cea obișnuită, un motiv foarte serios de a trata cu rezervă informațiile prezentate.
  • Condițiile în care un traseu se găsește (împreună cu riscurile asociate!) pot fi foarte diferite față de cum au fost ele găsite la un moment dat.

În consecință:
  • NU ne putem asuma nicio răspundere în caz că informațiile prezentate aici sunt greșite, inexacte sau depășite.
  • NU ne asumăm nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a oricăror materiale prezentate aici.
  • Folosirea oricăror informații sau idei prezentate aici se face integral pe propria răspundere.