Postăvarul. Traseul Muchia Panseluței (3B)


Generalitati:
  • Traseu placut, cu asigurari in general bune si suficiente (cu exceptia primei LC).
  • Regruparile sunt bune, au toate un spit si pitoane.
  • Retragerea e expusa, necesita asigurare si ceva experienta. Atentie la rapeluri (innodati corzile la capat)! 
  • Primul rapel de pe retragere trebuie sa fie de 50 de metri, pentru ca punctul intermediar de rapel mai are doar un piton, si acela nesigur - deci e inutilizabil. Cine nu are 2 semicorzi de 50 de metri poate totusi face 2 rapeluri de 30m  (in loc de cel de 50), dar presupune un al doilea rapel oblic, mai incomod si mai delicat, cu posibilitate de a pendula.  



Materiale:
  • 2 semicorzi de 50m
  • 11 bucle echipate
  • unii ar putea sa gaseasca util vreun friend mic/cateva nuci medii

Acces:

Urcam pe poteca ce duce spre Peretele Animalelor. Poteca trece prin Poiana Inului, apoi urca mult pe un valcel si dupa aceea iese din valcel spre dreapta. Dupa ce poteca face dreapta, o mai urmam aprox. 100m si apoi ne orientam in sus/usor stanga, pana ajungem la baza peretelui. Ca reper avem un horn inalt, la baza caruia e o rampa inclinata cu vegetatie/grohotis. Urcam putin pe rampa si apoi cautam pe peretele din stanga, numele traseului.
Unii au obiceiul sa paraseasca poteca spre Peretele Animalelor exact cand iese din valcel si sa urce direct pe acesta, dar grohotisul e foarte instabil si neplacut si se distruge inutil vegetatia.

Descriere:
  • LC1 (48m, III, ~5 asig)  Prima lungime incepe de pe o brana cu copaci. Traversam orizontal stanga pana in creasta, apoi o luam in sus. Imediat apare in dreapta un piton ascuns in vegetatie. Urmeaza vreo 10m gr II-III, unde e friabil si inierbat. Unii ar putea simti nevoia de 1-2 asig. extra, un friend mic/o nuca. Gasim apoi un piton evident pe linia crestei, iar mai sus, pe dreapta un piton pe platforma unei foste regrupari. Apoi mergem in sus pe creasta, ocolind cu grija un bolovan mare. Pitoanele de pe LC1 nu par neaparat slabe, dar nici nu inspira nu stiu ce incredere.
  • LC2 (35m, V+, ~7 asig) Urcam in sus si ajungem la o zona friabila, cu iarba. Trecem cu grija (gr V+), pentru ca multi bolovani sunt instabili aici, iar regruparea e exact sub noi. Dupa ce trecem, asiguram in dreapta sus, iar apoi urcam pe rampa oblic stanga pana in regrupare.
  • LC3 (40m, V+, 10-11 asig) Mergem pe iarba la hornul din stanga, apoi il urcam (V+) si continuam in sus, apoi usor oblic stanga, iar in sus si usor dreapta, apoi traversam orizontal si coboram pe o rampa cativa metri pana in regrupare. 
  • LC4 (25m, VI/VI+, 9-10 asig) Traversam orizontal spre dreapta (spit) apoi urcam pe o fisura un pasaj frumos (VI/VI+) si apoi continuam in sus usor dreapta pana sub un horn/scoc inierbat (spit). Hornul urca usor spre stanga, iar cand se termina, in stanga lui e regruparea pe un prag comod.   
  • LC5 (40m, IV+, 7-8 asig) Se urca practic drept in sus pe creasta. Ne abatem stanga-dreapta pe alocuri, dar foarte putin, si cautam pitoanele care sunt suficente dar distantate. Pe linia crestei gasim un piton batut pe o platforma comoda. Putem regrupa aici, dupa vreo 40 de metri.Inainte se mergea mai sus, la un copac cu cordeline, dupa trunchiul caruia se regrupa. Acum copacul e destul de putred.

Retragere:
  1. De la ultima regrupare, urcam (asigurati in continuare!) pana se termina creasta (mai putem asigura la copacul cu cordeline si dupa vreun tzanc, terenul fiind usor dar friabil), si apoi coboram in stanga pe un fel de potecuta printre copaci mari pana la un copac gros cu multe cordeline (de la ultima  regrupare avem pana aici vreo 40-45 de metri, daca am regrupat la pitonul de pe platforma). 
  2. De la copacul gros facem un rapel de 50m, printr-un culoar prin vegetatie. Ajungem pe o brana, pe care vedem, spre stanga cum stam noi in rapel (cu fata la perete), cativa copaci la vreo 7 metri de noi. Rapelul de 50 m ajunge pana pe aceasta brana, pe care mergem orizontal vreo 8 metri, pana la copaci. Atentie la capetele corzilor si la manevre, pentru ca sub brana e un perete inalt. [ Cine nu are 2 semicorzi de 50 de metri poate totusi face 2 rapeluri de 30m  (in loc de cel de 50), dar presupune un al doilea rapel oblic, incomod si delicat, cu posibilitate de a pendula ]
  3. De la copaci se face o potecuta ce coboara in diagonala dreapta, printre copaci (aici putem cobori asigurati sau putem face cateva rapeluri scurte, in special de la al doilea pana la al treilea copac cu cordeline intalnit dupa rapelul de 50 de metri). 
  4. Apoi se termina copacii si ajungem la niste fete inierbate si expuse. De la un copac solid cu cordeline (cred ca ultimul, bifurcat la baza) aflat inainte de fetele inierbate, facem un rapel de fix 25m (atentie la capetele corzilor), apoi mergem orizontal pana in valcel. Merge si un rapel de 50 de metri in loc de cel de 25. ( Exista si varianta de a traversa pantele inierbate, oarecum orizontal, cu atentie, pana se ajunge la valcel, dar cam toata lumea coboara acum in rapel, pentru ca varianta cu traversarea  este expusa si tot mai putin folosita.)
    Indiferent de varianta, toata retragerea pana la valcel e expusa, asa ca e normal ca oamenii sa o parcurga asigurati.
  5. Coboram apoi pe dreapta valcelului, incercand sa nu dislocam pietre si sa nu stricam prea mult vegetatia. Cand ajungem la baza crestei (a peretelui) traversam valcelul spre stanga. Coboram oblic spre stanga  pentru a ajunge cat mai aproape de punctul de unde am parasit poteca spre Peretele Animalelor (sau chiar mai sus pe aceeasi poteca). Nu e un lucru bun sa coboram pe valcel pana intersectam poteca, pentru ca e un grohotis care tot aluneca cu noi.

Schita (la rezolutie mare):


ATENȚIE !!!

Unele activități prezentate aici implică risc serios de accidentare gravă sau chiar fatală.

Este important de reținut că:
  • Abordarea anumitor trasee prezentate aici poate fi foarte diferită de cea obișnuită, un motiv foarte serios de a trata cu rezervă informațiile prezentate.
  • Condițiile în care un traseu se găsește (împreună cu riscurile asociate!) pot fi foarte diferite față de cum au fost ele găsite la un moment dat.

În consecință:
  • NU ne putem asuma nicio răspundere în caz că informațiile prezentate aici sunt greșite, inexacte sau depășite.
  • NU ne asumăm nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a oricăror materiale prezentate aici.
  • Folosirea oricăror informații sau idei prezentate aici se face integral pe propria răspundere.