Traseul Hokejka (VI, A1), vf. Lomnicky

Masivul Tatra Inalta face parte din lantul Carpatic si se afla la granita dintre Slovacia si Polonia. Pentru cine nu isi mai aminteste de la ora de geografie din clasa a opta: aici se afla si cel mai inalt varf din lantul Carpatic, varful Gerlach de 2655m.

Cum am ajuns noi acolo?
Vroiam o vacanta la munte intr-un loc nou, suficient de aproape si de interesant, unde totul sa fie comod si accesibil, si unde sa ne putem catara, dar si odihni. Mie mi se sugerase sa mergem in Tatra, si considerasem ca e o idee buna, doar ca am uitat-o repede. Apoi i-a venit si lui Baza aceasta idee, pe cand citea noua carte a lui Walter Kargel - "Alpinism. Inaltimi, riscuri, bucurii". Decizia a fost luata instantaneu :). 

Ideea ne-a venit tarziu si am avut doar o saptamana la dispozitie sa ne documentam. Dar, desi timpul a fost scurt, am reusit sa fim cu "temele facute" mai bine ca niciodata (va urma si un articol doar pe tema asta).

Dintre regulile de notat: acolo turistii au voie doar pe potecile marcate. Daca vrei sa te abati de la acestea, trebuie sa iti angajezi ghid sau sa fi membru al unui club afiliat UIAA (de exemplu, Clubul Alpin Roman).

Informatii foarte bune despre munte, varfuri si trasee am gasit pe site-ul acesta: http://www.tatry.nfo.sk/vthse.php. Apoi, ne-am inspirat cat am putut si din relatarile lui Marian Anghel care organizeaza frecvent excursii  in Tatra.

Stim tot ce vrem sa stim, mai putin un lucru. Ce MERITA facut in Tatra? Cum alegem noi traseul cel mai frumos din toata lista de trasee din muntele asta? Nimeni nu zice asta... si stiu ca asta e intrebarea esentiala cand mergi intr-un loc nou. Pana la urma gasesc pe cateva site-uri ceva de genul urmator, deci primul obiectiv al excursiei a fost simplu de ales:

Climbing in the High Tatras, Intermediate Climbers and Experts: Most experienced climbers will probably head for Lomnicky Stit, the second highest peak in Tatras. On the west face there are over 30 routes, including the famous Hokejka, which means Hockey Stick. As one of the local guides says: "Every climber in central Europe has dreamed of climbing Hokejka".

Hokejka se pare ca este un traseu de referinta, un fel de "Fisura Albastra" a slovacilor (dar mai usor ca dificultate). Este prima linie din acest perete si a fost deschis in anul 1950 dupa mai multe incercari si, in plus, are meritul de a fi un traseu foarte frumos.

*** 


Data: 19 august 2012
Participanti: Dana, Baza 
Traseu: Traseul Hokejka (VI, A1, 8 l.c.) - pertele vestic al vf. Lomnicky, Tatra

Tatra este surprinzator de aproape: se fac doar 5 ore si jumatate de la iesirea din tara prin vama Bors. Plecam in concediu vineri, imediat dupa serviciu, petrecem noaptea la cort in Cheile Aiudului (ca toate pensiunile din zona sunt ocupate, fiind zilele Sebesului), iar a doua zi seara suntem in campingul Tatranec din localitatea Tatranska Lomnica, Slovacia.

Dimineata, cam asta e peisajul la iesirea din cort - varful Lomnicky cu fata sa sudica. Traseul nostru e pe cealalta parte a muntelui :).


Pentru un acces cat mai rapid spre traseu, se urca cu gondola pana la Skalnate Pleso de unde exista doua variante: telecabina pana in varful Lomnicky Stit si apoi coborare intai pe o creasta, apoi pe culoarul Teryho sau telescaun pana in saua Skalnate Sedlo, urcare pe o creasta, coborare peste un perete si urcare pe culoarul Teryho. Cum la ora 8:30am, cand am ajuns noi la gondola, deja se epuizasera biletele la telecabina care duce pe varf... este clar pe unde o vom lua.

In punctul unde incepe partea delicata din accesul spre trasee, ne intalnim cu doi baieti care mergeau spre un traseu din acelasi perete.

Se stie ca in Tatra, roca fiind granit, traseele sunt in general catarate cu asigurari mobile - mai rar sa gasesti pioane pe traseu (doar unele trasee frecventate au regruparile pe ancore, Hokejka fiind unul dintre acesta). Dar aflam de la baietii astia ca Hokejka este suficient de bine asigurat - cica "aproape ca nu ai nevoie de asigurari mobile", sunt multe pitoane, iar in pasul de A1 este chiar ancora. Asta ma mai linisteste si ne incurajeaza ca nu ne-am facut planuri prea ambitioase - aveam si varianta de back-up, un traseu mai usor din acelasi perete. :) In plus, ne zic si ei inca o data ca e un traseu frumos, cel mai frumos din acest perete.

Ei aveau cartea de mai jos la ei, asa ca am profitat si am facut rost de inca o schita a traseului.  


Cam asa arata accesul spre culoarul Teryho: un traverseu pe lanturi si trepte metalice peste un perete vertical. Urmandu-i pe cei doi baieti, n-am avut probleme sa gasim drumul...


Sunt multe echipe in perete, in diverse trasee, doua fiind chiar in Hokejka, asa ca nu avem de ce sa ne grabim.

Pe prima lungime, cea mai usoara (are gradul III pe schita), imi fac curaj sa plec eu cap de coarda. Merg incet, ca n-am mai catarat de foarte mult timp la mobile. Desi e usoara lungimea, n-as zice ca e doar gradul III. :) Dupa 50m regrupez la ancore, iar pe toata lungimea nu am gasit decat cuiele dintr-o regrupare intermediara... si incep sa am dubii apropo de ce ziceau baietii aia despre traseu.


Dupa ce ca n-am fost nici prea matinali, nici nu ne-am miscat prea repede... parem ca vrem sa complicam cat mai mult lucrurile. Cu cativa metri inainte de regrupare, Baza scapa un friend. Fiind prima lungime, hotaram sa il recuperam - deci Baza lasa rucsacul intr-o nuca si coboara dupa friend (pe care il gaseste, dar nu imediat, ca se ascundea bine...).

Se pare totusi ca evenimentul a avut si o parte buna: l-a determinat pe Baza sa plece cap de coarda ca sa castigam timp, si s-a straduit sa mearga repede tot restul traseului :).  


Asa e peisajul peste tot in Tatra: creste foarte ascutite si lacuri superbe.

 

Diedrul din lungimea a treia - primul pasaj de gradul V, integral la mobile.


Eu, pe lungimea a treia...


Lungimea a patra, un traverseu expus si deloc banal. Incep sa-si faca aparitia si asigurarile fixe, exact la momentul oportun: prima asigurare la plecarea din regrupare este o ancora, apoi urmeaza cateva pitoane in locuri cheie, dar tot sunt pasi impusi destul de grei si expusi, mai ales pentru secund - sunt cativa metri de traverseu cu adevarat deosebit. De aici in sus nu-mi amintesc sa fi avut nevoie de mai mult de un friend pe lungime.


Finalul lungimii a patra - brana de piatra de gradul I :).


Dupa o lungime de traversare spre dreapta, ce poate sa urmeze daca nu o lungime de traversare inapoi spre stanga ?


Peretele... undeva in dreapta traseului.


La inceputul lungimii a sasea este si cel mai remarcabil pas al traseului - traversarea surplombei care da numele traseului. Este cotat doar cu gradul V pe schita, dar mie mi-a pus reale probleme... lui Baza in schimb i-a iesit cu o miscare dinamica spectaculoasa, deci exista solutii ;)


E frumos! Lungimea a saptea e chiar usurica daca o iei pe unde trebuie. Am gasit si noi drumul cel bun, in cele din urma :) 


Pe ultima lungime se pleca pe hornul din poza, apoi urmeaza zona de artificial cu multe pitoane si o ancora - Baza a avut nevoie sa se traga doar de o singura bucla si pareau ca exista prize, dar cam greu de tinut pentru noi. Deci nu-i imposibil de scos traseul la liber, totusi trebuie sa fi antrenat si sa-ti iasa la vedere un grad maricel ;)


Iar la finalul lungimii - surpriza! Un horn ingust, taricel si fara pitoane, dar Baza avea adidasii pe ham asa ca s-a cam luptat sa inainteze, deci tocmai de horn nu a apucat sa se bucure. In schimb s-a bucurat foarte mult cand a reusit sa iasa din el :).

Am iesit din primul nostru traseu pe mobile... care a avut neasteptat de multe pitoane. :)


Traseul iese sus, pe varful Lomnicky, al doilea varf ca inaltime din Tatra.


Aici sunt panouri cu diferite specii de plante si, in anumite locuri din zona, unde creste cate o planta din aceasta, este si o placuta cu denumirea. Deci slovacii se mandresc ca probabil au gradina botanica de la cea mai mare altitudine din Europa. :)


E frumos, dar trebuie sa coboram. Pe varf este un observator solar si atmosferic unde cica au o singura camera pentru turisti la 450 euro / noapte... dar ai transportul cu telecabina inclus de banii astia :)). Asa ca urmeaza o coborare de vreo 1800m diferenta de nivel pana in campingul Tatranec.


Ne bucuram ca prima zi in Tatra a decurs bine si, mai ales, ca pare ca ne-am documentat si orientat bine cand am ales traseele de interes.

Iar pentru curiosi sau cunoscatori: daca ar fi sa comparam traseul Hokejka cu ceva de la noi, credem ca ar fi comparabil cu Policandrul (5B) din Peretele Vulturilor (Costila).

O zi de vis în peretele Văii Albe

Data: 21 iulie 2012
Participanti: Dana, Baza
Traseu: Fisura Albastră, varianta Directă (6B, 13 l.c.) - Peretele Văii Albe (Coștila)


Ganduri... pentru cine are rabdare sa citeasca :)

De Fisura Albastra sa fi auzit acum vreo 10-12 ani, cam pe vremea cand am catarat primele manse in bocanci si cu ham imprumutat. Cu timpul, am devenit tot mai fascinata de acest traseu, partial datorita liniei atat de spectaculoase si atat de usor de identificat inca de cand ajungi cu trenul sau cu masina in Busteni, partial datorita istoriei traseului. 

Anii au trecut, eu am plecat din tara, am inceput sa ma catar, am revenit in tara si am ajuns pentru prima data la Costila. Am inceput sa pun intrebari, sa ma documentez, sa imi dau seama de dimensiunea lucrurilor si, evident, sa visez. Multe informatii le aveam si de la Baza, care fusese secund in Albastra Mosului. Alegerea de a merge pe varianta Directa a Fisurii Albastre, si nu pe varianta Mosului, a fost facuta destul de repede acum cativa ani. Criteriul a fost simplu: desi este mai grea, varianta Directa a fost reamenajata si este asigurata mai bine fata de varianta Mosului. De fapt, era mai mult vorba de a alege la ce varianta a traseului sa visez... ca nu poate fi vorba de altceva in momentul in care iti ia de dimineata pana seara sa parcurgi trasee mult mai usoare decat acesta.

Intre timp noi am continuat sa facem ceea ce ne place, fara vreun scop anume pe termen lung: mergem la panou cand si daca avem chef, ne dam pe traseele care ne atrag, si mereu e vorba de placere, nu de antrenament; la stanca, la fel, mergem doar cand avem chef si alegem traseul in functie de preferintele de moment. Dar uite ca, in stilul asta, anii nu au trecut degeaba: experienta acumulata se simte, ne orientam mult mai bine in perete si am inceput sa ne miscam mult mai repede. Anul acesta suntem amandoi intr-o forma fizica buna, iar traseele parcurse in ultima luna ne-au dat multa incredere. Deci, in sfarsit, simtim ca ne putem gandi realist la ceva ce era doar un vis pana acum cateva luni... 

Apare si weekendul cand ne dorim amandoi un traseu lung. Automat, propun sa incercam Fisura Albastra Directa. Si pe Baza il atrage traseul, chiar daca nu e la fel de fascinat ca si mine. Vremea pare ca tine cu noi: nicio sansa de ploaie, caldura mare, chiar cod galben de canicula pe alocuri, dar vant destul de puternic care speram sa compenseze temperatura ridicata. Joi seara - decizia e luata. Entuziasm, dar si multe semne de intrebare: vom reusi sa urcam vineri seara la refugiu la o ora decenta? sa dormim suficient, sa ne odihnim bine? trebuie sa fim matinali, dar vom avea chef de catarat daca ne trezim la 6:30am? o sa ne putem misca suficient de repede? o sa fie hornul de sub tendor uscat? o sa putem lua suficienta apa cu noi, la cat de cald o sa fie? Si daca da, atunci mai ramane o singura intrebare: Vom reusi sa parcurgem traseul simtindu-ne bine si bucurandu-ne de el, nu chinuindu-ne? Asta ar fi minunat...

***
      
Vineri seara. Desi plecam la o ora ok din Bucuresti, avem emotii ca tentativa noastra va esua din start - este o coada de peste 10 km la semaforul de dinainte de Sinaia. Se potrivesc lucrurile la limita acceptabila: incepem sa urcam de la Caminul Alpin din Busteni la 10:15pm, facem o ora si jumatate pana la refugiu unde il gasim doar pe Boni, mancam, ne organizam echipamentul, si ne bagam in sacii de dormit.

Sambata dimineata. Ne trezim dupa sase ore de somn. Suficient. Nu pierdem timpul, dar nici nu ne grabim. Vrem sa ne tihneasca toate. Plecam spre circurile Vaii Albe putin ametiti de la ora matinala, dar totusi in parametrii normali. O turma de capre ne taie calea pe curba de nivel spre Circul 1. Vedem des capre negre, dar de data aceasta mi se par altfel, mai frumoase! Coboram panta de iarba spre circ si incepem sa vedem peretele. E liniste, o liniste placuta care da sentimentul ca va fi o zi deosebita. Azi vom fi singuri in perete. Cumva, ma bucura aceasta intimitate neasteptata. Ajungem la bolovanul de la baza peretelui. Mancam, ne facem tabieturile, stam mai mult decat ar parea normal, dar stim amandoi cat conteaza sa te simti bine cand urmeaza o zi intreaga in perete. 9am si incepem sa cataram. Ce era doar un vis acum se transforma in realitate. Trebuie sa ne miscam repede, dar vreau sa savurez fiecare moment!  


Stim amandoi terenul pana la Marea Traversare de cand am fost in Lespezi acum un an. Asa ca parcurgem optim primele lungimi de coarda.

Prima lungime: mergem o portiune concomitent si regrupam dupa horn, chiar la inceputul terenului de fotbal.


Pe a doua lungime, foarte usoara, aplicam aceeasi strategie ca sa castigam timp - mergem concomitent o portiune, si regrupam la capatul traversarii, chiar La Ruine.


Avem semicorzi de 55m, care ajung la fix ca sa intindem a treia lungime de coarda pana la baza fisurii ascunse.


In a patra lungime, iarasi intinsa la maxim, facem fisura ascunsa si Marea Traversare.


Dupa 50m am gasit o regrupare pe cuie la capatul ultimei brane cu iarba.


A cincea lungime: se continua traversarea spre stanga pana sub aripa din Memorial...


...apoi se traverseaza ascendent dreapta pana in Bivuacul 1.


Urmeasa a sasea lungime - cateva portiuni pe care incepi sa te incordezi un pic, si apoi Hornul de sub Tendor, pe care il gasim uscat, cum ne asteptam de altfel. Evident, pe toate lungimile cu horn va merge Baza cap :)  Restul sunt negociabile. 


Regruparea din horn e destul de incomoda, dar macar ne prinde bine sa stam la umbra si sa ne racorim dupa cateva ore de catarat la soare.


Urmeaza Tendorul, adica lungimea de sub Bivuacul 2, care incepe cu o surplomba, apoi o zona de catarare pe fata sau in bavareza, dupa care vine traversarea pana in Bivuacul 2. Numele lungimii vine de la tendoare – niste dispozitive folosite la premiera care se expandau prin filetare si erau folosite pentru progresia artificiala in fisurile largi. In prezent nu mai exista niciun astfel de dispozitiv aici, iar noi nu prea intelegem unde exact au fost folosite (desi suntem curiosi).  


La surplomba ma ambitionez sa trec fara sa ma trag de cuie. Logica imi spunea ca e lung traseul si ar trebui sa nu fac risipa de energie, ca nu se stie ce va fi mai sus... dar in momentul ala nu imi pasa de logica. Vreau sa savurez traseul, si acum asta inseamna sa incerc pasul de la tendor :) Cativa pasi intr-un spait atat de larg ca aproape mi se pun carcei, apoi o miscare incordata si am trecut! Dar resimt efortul...

Bivuacul 2 este un loc superb de odihna - o grota in perete mult mai mare decat imi imaginam. Aici se afla si un recipient cimentat cu cenusa lui Emilian Cristea, cel care, impreuna cu Aurel Irimia,  a facut premiera Fisurii Albastra (varianta Mosului).


Evident, se impune o pauza mai lunga aici - mancam, bem apa, facem poze. Suntem in grafic cu timpul. Apa mai avem destula, de aici in sus vom fi la umbra, si intre timp a inceput sa bata vantul conform prognozei. Si, cel mai important, suntem amandoi intr-o zi buna de catarat si ne bucuram ca suntem aici. Pe de-o parte as vrea sa stam cat mai mult in Bivuacul 2, sa dureze cat mai mult aceasta zi, aceasta experienta, dar pe de alta parte trebuie sa continuam in sus, ca nu stim cat timp ne va lua restul traseului... abia acum incepe greul. 


A opta lungime duce pana pe Buturuga lui Enache. Din descrieri, auzisem ca e o lungime "scurta si bine asigurata". Paradoxal, e singura lungime pe care am folosit vreun friend pe tot traseul. Grea nu e, dar totusi te incordezi destul in cateva locuri.


A noua lungime ne duce in Bivuacul 3. Dupa o plecare interesanta din regrupare, urmeaza cel mai stramt horn din traseu - auzisem ca aici se intepeneste rucsacul, si pot sa confirm ca asa e. Pe Baza, evident, l-a incantat mult hornul. Eu, in schimb, am dus lupte crancene pentru a inainta: eu ma trageam in sus, si hornul tragea de rucsac in jos... schimb strategia si imi atarn rucsacul de ham, dar hornul gaseste adidasii de pe ham de care sa traga in jos. Eu trag mai tare in sus, hornul trage si mai tare in jos. Pana la urma, solutia a fost ca, dupa ce am dezasigurat toate buclele din horn, sa pendulez un pic spre exterior ca sa pot inainta. :)

Nu ne ajungeau nici corzile, nici asigurarile ca sa facem in aceasta lungime si Fisura cu Lilieci, asa ca am regrupat in pitoanele din gresiile din Bivuacul 3 (care ni s-au parut mai bune decat ne asteptam), si pentru siguranta am asigurat si ancora din urmatoarea lungime.

Pana in acest punct traseul ni s-a parut accesibil la liber si chiar am reusit sa-l cataram astfel in cea mai mare parte. De aici in sus ne-a venit mult mai greu sa incercam pasii... de exemplu, pe ultima lungime nu ne-a venit deloc. :))


A zecea lungime este chiar Fisura cu Lilieci. Aici se afla o pana de lemn care inca rezista - am testat-o amandoi.

Baza isi atarna scarita desfacuta de ham pentru ca noi asa stim ca trebuie sa arate pozele in zona asta. In poza - Baza odihnindu-se pe prize intre doua pitoane :).


A unsprezecea lungime este tavanul, care a mers repede si bine la artificial. Scarita am folosit-o doar la final, pentru trecerea peste buza tavanului.


Aproape in regruparea de deasupra tavanului. Corzile atarna in gol, la metri buni de perete. De aici nu prea mai e cale de intoarcere. Realizam unde suntem si ni se pare incredibil cat de bine ne simtim. Aici e obligatoriu sa te opresti putin, sa faci poze, sa te uiti in jur. In jos se vede tot peretele, bolovanul de la plecare, tot circul 1, poiana La Verdeata... aproape ca te ia ameteala cand te uiti. Dar daca continui cu privirea in jos, pe Valea Alba spre Busteni, dispare sentimentul de ameteala - totul e atat de departe ca nici nu mai realizezi distanta, peisajul pare background.  


Urmeaza a doisprezecea lungime, despre care nu stiam prea multe. Cativa metri in sus, cu pitoane extrem de dese, apoi o traversare spre stanga unde trebuie evitata o mare placa ce suna a gol, dupa care catararea devine mai usoara si se continua in sus, usor spre stanga, pana in Bivuacul 4.

Bivuacul 4 iarasi este un loc incredibil, o platforma maricica de iarba chiar langa o mare lespede desprinsa de perete. Aici iarasi petrecem mai mult timp, pe de-o parte pentru ca ne place mult locul, pe de alta parte chiar trebuie sa ne oprim sa mancam si sa bem. Si oricum, in creasta bate destul de tare vantul si nu vom putea sta.

Totul a mers excelent pana aici, si ne vine sa incepem sa ne bucuram... Dar mai avem o lungime de coarda pe care trebuie sa o luam in serios, ca nu-i banala. 


Plecarea pe a treisprezecea lungime de coarda, ultima, incepe spre dreapta chiar pe lespedea desprinsa din perete. Linia de cuie drept in sus din regrupare este din alt traseu.


Ultima lungime e destul de intortocheata: intai in sus, apoi traverseu dreapta, apoi descendent, apoi iar traverseu dreapta, apoi iarasi drept in sus. Aici este si cea mai interesanta zona din traseu: cerdacul prin care nu ai de ales, trebuie sa te tarasti pe burta vreo 5m fara nicio asigurare... dar oricum, odata ce te-ai pus cum trebuie pe burta, nici ca simti nevoia de cuie.

Pe aceasta lungime avem parte si de primele emotii din traseu: doua pitoane consecutive de care simtim nevoia sa ne tragem misca destul de bine... dar avem grija sa le solicitam doar pe directia buna, avem si putin noroc, si pitoanele tin de data aceasta. Daca oricare din cele doua pitoane cedeaza, iesirea din traseu devine o mare problema - am vazut pe topo ca gradul acestei lungimi e pe la 7+ si e posibil sa fie exact aici.   


Aproape sus...


Si gata. Strangem corzile, coboram la refugiu, apoi in Busteni...


Visul tocmai a devenit realitate in cel mai potrivit mod posibil. Ne-am simtit bine, am fost in forma, am terminat traseul pe lumina si neasteptat de odihniti, vremea a fost perfecta, apa ne-a ajuns numai bine, traseul a fost uscat. Practic, tot ce putea sa mearga rau... a mers bine!

Ramanem cu amintirea unei zi superbe, iar de acum, cand voi parcurge in gand acest traseu, voi avea clare in minte imaginile tuturor locurilor de care doar auzisem: hornul de sub tendor, tendorul, bivuacul 2, buturuga lui Enache, hornul de sub bivuacul 3, bivuacul 3, fisura cu lilieci, tavanul, bivuacul 4, cerdacul din ultima lungime.

Si este cert ca vom reveni in zona. Cand eram in bivuacul 2 ne cam facea cu ochiul varianta Mosului. :)



Cățărare în Cheile Vălișoarei (Aiudului)

Data: 9-10 iulie 2012
Participanti: Dana, Baza
Trasee: Hornul Bogza din Colțul Bogza (tentativa) (5A), Memorial Adrian Chifa din Colțul Vilii (4lc, VII+), Creasta Sudică din Colțul Cetății (4A, VI-)

A doua oprire din concediu: Cheile Aiudului. Nu e cea mai potrivita perioada a anului de venit aici, ca e mult prea cald vara in general, iar acum in particular e cod galben de canicula...

Cam asa arata zona: Aiudul este undeva in spate, in fata pe stanga este coltul Bogza, pe dreapta este Coltul Cetatii, iar poza este facuta de pe Coltul Vilii. Coltul Diacului este vis-a-vis de coltul Bogza, dar nu se vede in poza, fiind ascuns de Coltul Cetatii.


Rasfoind cartea Valea Aiudului a lui Dan Anghel care contine topo-ul zonei, gasesc un traseu (aparent) perfect pentru Baza: Hornul Bogza din Coltul Bogza, 5A, cinci lungimi de coarda din care primele doua foarte usurele apoi urmatoarele trei lungimi mai grele si aproape in totalitate pe horn. Chiar daca intuitia imi spune ca sunt sanse mari sa fie o prostie, trebuie sa mergem sa vedem cu ochii nostri ce e acolo, ca Baza s-ar bucura de niste hornuri frumoase. Cataram amandoi o lungime de coarda usurica, dar prost asigurata si murdara, si Baza mai face inca o lungime putin mai grea, dar la fel de prost asigurata si parca destul de friabila. Gaseste o regrupare veche care nu inspira incredere, iar in sus nu arata prea imbietor (adica pur si simplu urat!), asa ca se hotaraste sa se retraga.
 
Hornul Bogza are doar pitoane vechi si rare, dar principala problema este ca acestea sunt batute inexplicabil de prost, in pozitii in care au sanse mici sa tina si nici macar nu se afla in zonele unde ti le-ai dori (desi exista fisuri bune). Pe noi ne-a atras ideea de multe hornuri, dar de aproape linia traseului pare sa fie de-a lungul unui fel de valcel urat si friabil prin perete... evident, nu suntem 100% siguri, ca nu am parcurs tot traseul, dar cu impresia asta am ramas.

In concluzie, Hornul Bogza este un traseu pe care noi nu il recomandam nimanui.

***

Seara ne montam cortul inspirat, intr-un loc strategic (langa parau, intre Coltul Cetatii si Coltul Diacului), asa ca de dimineata am avut umbra pana pe la ora 11:30.

A doua zi vrem un traseu frumos si, evident, la umbra! Delia ne recomandase Memorial Adrian Chifa, un traseu nou, batut aproape in totalitate pe spituri, si care are pas de 7+ in ultima lungime. Bonus, traseul se afla in Coltul Vilii, care are expunere estica, deci ajunge sa fie destul de repede la umbra. Fiind un traseu nou, nu are numele scris la baza, dar se gaseste usor: este linia de spituri care incepe putin in dreapta traseului Prieteniei. O alta mica problema este ca toate regruparile sunt comune cu traseul Prieteniei, deci trebuie mereu sa stii in ce directie sa o iei in sus - aici schita (din cartea Valea Aiudului a lui Dan Anghel) a fost foarte utila.  



Plec eu pe prima lungime - foarte frumoasa si usurica. Incerc sa ma misc repede, dar cand sunt la vreo 5m sub regrupare incepe sa ploua torential :) Asa ca ma dau jos si recuperez tot echipamentul.


Nu prea ne vine sa mergem inapoi la masina, asa ca asteptam cuminiti la baza traseului sa se opreasca ploaia, apoi sa se usuce stanca. A fost o ploaie scurta de vara, iar la caldura care era stanca s-a uscat imediat. A doua oara, pleaca Baza cap pe prima lungime.

Eu, ajungand in prima regrupare...


Ideea era sa mergem cap schimbat, iar planul era sa-mi revina mie lungimile usoare (prima si a treia). Dar ploaia a cam stricat planurile... In fine, imi fac curaj si plec eu cap pe a doua lungime (7-). A mers bine, neasteptat de bine. Putin de forta, dar nimic complicat. Ma bate putin gandul sa merg intins si sa fac si a treia lungime care are doar 15m, dar totusi decid sa nu fac asta.

Urmeaza o scurta negociere in regrupare, si plec tot eu cap pe a treia lungime. Desi scurta, si lungimea asta are un pas delicat (7-) de echilibru si aderenta. Mi-a parut bine ca nu am sarit peste regrupare, pentru ca asa Baza ma vedea cand eram in pas, deci nu mi-a lasat deloc coarda cand eram cu bucla asigurata deasupra si am putut sa ma duc cu incredere.

Pe a treia lungime, imediat dupa pas...


Inainte de ultima lungime, Baza ma incurajeaza sa ma duc tot eu cap. Am emotii, dar realitatea e ca ma simt bine... asa ca ma duc, daca nu o sa pot macar sa incerc (pericol oricum nu e, ca doar e traseu pe spituri). Ajung usor la primul spit. Al doilea pare departe, dar hai ca sunt prize bune. Miscare dupa miscare, apar mereu prize bune. Asigur si la al doilea spit, dar al treilea chiar ca e departe! Imi trece prin gand sa ma dau jos, dar hai sa vedem totusi... si, la fel ca pana aici, dupa fiecare miscare apar prize bune care nu se vedeau de jos. Asigur. Apoi cativa metri pe o fata cazuta, urcarea pe o brana, cateva miscari de catarat si asigur din nou.

Mai sus, spiturile sunt mai apropiate si pasii incep sa fie mai dificili. Dar intotdeauna poti asigura spitul de deasupra inainte de un pas mai greu. In plus, mereu te vezi sau te auzi cu secundul, deci poti sa comunici usor daca vrei sa primesti coarda sau daca vrei sa nu iti lase deloc ca esti cu bucla asigurata deasupra. Din punctul asta de vedere, traseul mi s-a parut batut excelent! Am avut curaj sa incerc toti pasii... care au si iesit!
    
Pe a patra lungime, dupa ce trecusem de dificultati...


Pentru retragere, noi am facut trei rapeluri pe linia traseului, dar se poate continua catararea cateva lungimi pe creasta, pe linia altor trasee, si apoi cobori pe poteca.

Memorial Adrian Chifa a fost un traseu superb, daca ati mai reusit sa faceti gradul 7+ (sau sunteti pe aproape) atunci chiar merita sa incercati traseul, iar spiturile sunt plasate excelent ca sa te incurajeze sa incerci toti pasii!

***

Vis-a-vis de Coltul Vilii se afla Coltul Cetatii, care are o muchie ingusta si aeriana (evidenta in prima poza din articol), foarte atractiva pentru catarat. Ni se parea imposibil sa nu fie un traseu pe acolo, asa ca am cautat in carte pana am gasit: se numeste Creasta Sudica (4A) si are 4 l.c. usurele.

Era trecut de ora 6 pm cand ne-am dat jos din Memorial Adrian Chifa. O scurta pauza de masa la masina, si la ora 7 pm eram la baza Crestei Sudice. Ora pare tarzie, dar e mijlocul verii (intuneric complet e abia dupa 9:30) si oricum mai devreme era imposibil de catarat aici ca era soare si mult prea cald. Cum eu imi facusem de cap pe traseul precedent, hotaram ca pe asta sa mearga Baza cap.

Baza, pregatindu-se sa plece pe prima lungime...


Cam asa arata creasta de la baza traseului...


Plecarea...


Undeva pe a treia lungime...


A patra lungime de coarda, foarte usoara si aproape neasigurata.


Am parcurs foarte repede traseul, mergand cat de intins am putut: trei lungimi de coarda cu cativa mici pasi si apoi inca o lungime mai usoara. Am strans corzile si am continuat in sus, pe creasta Coltului Cetatii, grabindu-ne sa gasim retragerea inainte sa se faca intuneric. E o creasta aeriana si foarte frumoasa, si mult mai lunga decat ne asteptam. La un moment dat, dintr-o strunga a crestei se desprinde spre stanga un valcel accesibil pe care se coboara descatarand o mica saritoare (sau facand rapel), apoi tot in jos pe grohotis prin padure.  

Pe creasta, grabindu-ne sa gasim retragerea :)


Creasta Sudica din Coltul Cetatii e un traseu usor si frumos. Totusi nu este reamenajat si, chiar daca nu e greu, pe alocuri sunt distante mari intre cuie si pasaje expuse, deci macar capul de coarda ar trebui sa nu fie tocmai incepator.

***

Cheile Aiudului este o zona faina de catarat, mai avem multe de facut aici, dar... data viitoare :)
Acum este mult prea cald sa mai zabovim prin zona. Pana si izvorul era secat, dar am gasit apa plata si pepene de cumparat (la 11 noaptea) in prima localitate (2km distanta) in directia Aiud.
In continuare am cautat locuri mai racoroase in care sa ne petrecem vacanta...


ATENȚIE !!!

Unele activități prezentate aici implică risc serios de accidentare gravă sau chiar fatală.

Este important de reținut că:
  • Abordarea anumitor trasee prezentate aici poate fi foarte diferită de cea obișnuită, un motiv foarte serios de a trata cu rezervă informațiile prezentate.
  • Condițiile în care un traseu se găsește (împreună cu riscurile asociate!) pot fi foarte diferite față de cum au fost ele găsite la un moment dat.

În consecință:
  • NU ne putem asuma nicio răspundere în caz că informațiile prezentate aici sunt greșite, inexacte sau depășite.
  • NU ne asumăm nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a oricăror materiale prezentate aici.
  • Folosirea oricăror informații sau idei prezentate aici se face integral pe propria răspundere.