Masivul Tatra Inalta face parte din lantul Carpatic si se afla la granita dintre Slovacia si Polonia. Pentru cine nu isi mai aminteste de la ora de geografie din clasa a opta: aici se afla si cel mai inalt varf din lantul Carpatic, varful Gerlach de 2655m.
Cum am ajuns noi acolo?
Vroiam o vacanta la munte intr-un loc nou, suficient de aproape si de interesant, unde totul sa fie comod si accesibil, si unde sa ne putem catara, dar si odihni. Mie mi se sugerase sa mergem in Tatra, si considerasem ca e o idee buna, doar ca am uitat-o repede. Apoi i-a venit si lui Baza aceasta idee, pe cand citea noua carte a lui Walter Kargel - "Alpinism. Inaltimi, riscuri, bucurii". Decizia a fost luata instantaneu :).
Ideea ne-a venit tarziu si am avut doar o saptamana la dispozitie sa ne documentam. Dar, desi timpul a fost scurt, am reusit sa fim cu "temele facute" mai bine ca niciodata (va urma si un articol doar pe tema asta).
Dintre regulile de notat: acolo turistii au voie doar pe
potecile marcate. Daca vrei sa te abati de la acestea, trebuie sa iti
angajezi ghid sau sa fi membru al unui club afiliat UIAA (de exemplu, Clubul Alpin Roman).
Informatii foarte bune despre munte, varfuri si trasee am gasit pe site-ul acesta: http://www.tatry.nfo.sk/vthse.php. Apoi, ne-am inspirat cat am putut si din relatarile lui Marian Anghel care organizeaza frecvent excursii in Tatra.
Stim tot ce vrem sa stim, mai putin un lucru. Ce MERITA facut in Tatra? Cum alegem noi traseul cel mai frumos din toata lista de trasee din muntele asta? Nimeni nu zice asta... si stiu ca asta e intrebarea esentiala cand mergi intr-un loc nou. Pana la urma gasesc pe cateva site-uri ceva de genul urmator, deci primul obiectiv al excursiei a fost simplu de ales:
Hokejka se pare ca este un traseu de referinta, un fel de "Fisura Albastra" a slovacilor (dar mai usor ca dificultate). Este prima linie din acest perete si a fost deschis in anul 1950 dupa mai multe incercari si, in plus, are meritul de a fi un traseu foarte frumos.
Traseu: Traseul Hokejka (VI, A1, 8 l.c.) - pertele vestic al vf. Lomnicky, Tatra
Tatra este surprinzator de aproape: se fac doar 5 ore si jumatate de la iesirea din tara prin vama Bors. Plecam in concediu vineri, imediat dupa serviciu, petrecem noaptea la cort in Cheile Aiudului (ca toate pensiunile din zona sunt ocupate, fiind zilele Sebesului), iar a doua zi seara suntem in campingul Tatranec din localitatea Tatranska Lomnica, Slovacia.
Dimineata, cam asta e peisajul la iesirea din cort - varful Lomnicky cu fata sa sudica. Traseul nostru e pe cealalta parte a muntelui :).
Pentru un acces cat mai rapid spre traseu, se urca cu gondola pana la Skalnate Pleso de unde exista doua variante: telecabina pana in varful Lomnicky Stit si apoi coborare intai pe o creasta, apoi pe culoarul Teryho sau telescaun pana in saua Skalnate Sedlo, urcare pe o creasta, coborare peste un perete si urcare pe culoarul Teryho. Cum la ora 8:30am, cand am ajuns noi la gondola, deja se epuizasera biletele la telecabina care duce pe varf... este clar pe unde o vom lua.
In punctul unde incepe partea delicata din accesul spre trasee, ne intalnim cu doi baieti care mergeau spre un traseu din acelasi perete.
Se stie ca in Tatra, roca fiind granit, traseele sunt in general catarate cu asigurari mobile - mai rar sa gasesti pioane pe traseu (doar unele trasee frecventate au regruparile pe ancore, Hokejka fiind unul dintre acesta). Dar aflam de la baietii astia ca Hokejka este suficient de bine asigurat - cica "aproape ca nu ai nevoie de asigurari mobile", sunt multe pitoane, iar in pasul de A1 este chiar ancora. Asta ma mai linisteste si ne incurajeaza ca nu ne-am facut planuri prea ambitioase - aveam si varianta de back-up, un traseu mai usor din acelasi perete. :) In plus, ne zic si ei inca o data ca e un traseu frumos, cel mai frumos din acest perete.
Ei aveau cartea de mai jos la ei, asa ca am profitat si am facut rost de inca o schita a traseului.
Cam asa arata accesul spre culoarul Teryho: un traverseu pe lanturi si trepte metalice peste un perete vertical. Urmandu-i pe cei doi baieti, n-am avut probleme sa gasim drumul...
Sunt multe echipe in perete, in diverse trasee, doua fiind chiar in Hokejka, asa ca nu avem de ce sa ne grabim.
Pe prima lungime, cea mai usoara (are gradul III pe schita), imi fac curaj sa plec eu cap de coarda. Merg incet, ca n-am mai catarat de foarte mult timp la mobile. Desi e usoara lungimea, n-as zice ca e doar gradul III. :) Dupa 50m regrupez la ancore, iar pe toata lungimea nu am gasit decat cuiele dintr-o regrupare intermediara... si incep sa am dubii apropo de ce ziceau baietii aia despre traseu.
Dupa ce ca n-am fost nici prea matinali, nici nu ne-am miscat prea repede... parem ca vrem sa complicam cat mai mult lucrurile. Cu cativa metri inainte de regrupare, Baza scapa un friend. Fiind prima lungime, hotaram sa il recuperam - deci Baza lasa rucsacul intr-o nuca si coboara dupa friend (pe care il gaseste, dar nu imediat, ca se ascundea bine...).
Se pare totusi ca evenimentul a avut si o parte buna: l-a determinat pe Baza sa plece cap de coarda ca sa castigam timp, si s-a straduit sa mearga repede tot restul traseului :).
Asa e peisajul peste tot in Tatra: creste foarte ascutite si lacuri superbe.
Diedrul din lungimea a treia - primul pasaj de gradul V, integral la mobile.
Eu, pe lungimea a treia...
Lungimea a patra, un traverseu expus si deloc banal. Incep sa-si faca aparitia si asigurarile fixe, exact la momentul oportun: prima asigurare la plecarea din regrupare este o ancora, apoi urmeaza cateva pitoane in locuri cheie, dar tot sunt pasi impusi destul de grei si expusi, mai ales pentru secund - sunt cativa metri de traverseu cu adevarat deosebit. De aici in sus nu-mi amintesc sa fi avut nevoie de mai mult de un friend pe lungime.
Finalul lungimii a patra - brana de piatra de gradul I :).
Dupa o lungime de traversare spre dreapta, ce poate sa urmeze daca nu o lungime de traversare inapoi spre stanga ?
Peretele... undeva in dreapta traseului.
La inceputul lungimii a sasea este si cel mai remarcabil pas al traseului - traversarea surplombei care da numele traseului. Este cotat doar cu gradul V pe schita, dar mie mi-a pus reale probleme... lui Baza in schimb i-a iesit cu o miscare dinamica spectaculoasa, deci exista solutii ;)
E frumos! Lungimea a saptea e chiar usurica daca o iei pe unde trebuie. Am gasit si noi drumul cel bun, in cele din urma :)
Pe ultima lungime se pleca pe hornul din poza, apoi urmeaza zona de artificial cu multe pitoane si o ancora - Baza a avut nevoie sa se traga doar de o singura bucla si pareau ca exista prize, dar cam greu de tinut pentru noi. Deci nu-i imposibil de scos traseul la liber, totusi trebuie sa fi antrenat si sa-ti iasa la vedere un grad maricel ;)
Iar la finalul lungimii - surpriza! Un horn ingust, taricel si fara pitoane, dar Baza avea adidasii pe ham asa ca s-a cam luptat sa inainteze, deci tocmai de horn nu a apucat sa se bucure. In schimb s-a bucurat foarte mult cand a reusit sa iasa din el :).
Am iesit din primul nostru traseu pe mobile... care a avut neasteptat de multe pitoane. :)
Traseul iese sus, pe varful Lomnicky, al doilea varf ca inaltime din Tatra.
Aici sunt panouri cu diferite specii de plante si, in anumite locuri din zona, unde creste cate o planta din aceasta, este si o placuta cu denumirea. Deci slovacii se mandresc ca probabil au gradina botanica de la cea mai mare altitudine din Europa. :)
E frumos, dar trebuie sa coboram. Pe varf este un observator solar si atmosferic unde cica au o singura camera pentru turisti la 450 euro / noapte... dar ai transportul cu telecabina inclus de banii astia :)). Asa ca urmeaza o coborare de vreo 1800m diferenta de nivel pana in campingul Tatranec.
Ne bucuram ca prima zi in Tatra a decurs bine si, mai ales, ca pare ca ne-am documentat si orientat bine cand am ales traseele de interes.
Iar pentru curiosi sau cunoscatori: daca ar fi sa comparam traseul Hokejka cu ceva de la noi, credem ca ar fi comparabil cu Policandrul (5B) din Peretele Vulturilor (Costila).