Bucegi. Creasta Picăturii (3A)

Data: 4 ianuarie 2014
Participanti: Baza, Raluca
Traseu: Creasta Picaturii (3A) pana la Crucea Eroilor


Daca nici acum nu putem sa facem Creasta Picaturii in conditii de vara, atunci cand? Ca pana la primavara mai e totusi mult :). Ma gandeam deci la o tura pe Creasta Picaturii, apoi a aparut ideea de a o duce pe Raluca pe acest traseu. Dar ma intrebam totusi daca in conditiile actuale de acum ea ar putea sa se bucure de traseu, pentru ca e totusi lung iar orele de lumina nu-s multe... Dana e convinsa totusi ca ideea e buna: "Cine nu ar vrea sa mearga pe Picatura?", parearea ei fiind de fapt si un apropo subtil la faptul ca noi doi nu am mers niciodata impreuna pe acolo, si ar cam fi cazul, la vara...

***

Plecam deci noi devreme din Busteni, urcam pe langa structura de catarare pe gheata de la baza partiei Kalinderu... cand suntem opriti de un nene bodyguard, ca ce cautam acolo, ca nu avem voie pe partie (?!?). Ii zic fara sa ma opresc ca noi mergem pe munte, cum adica nu avem voie, iar el explica ca e OK, credea ca vrem sa mergem sa ne dam pe partie, de asta ne-a oprit. Deci... trageti voi concluziile...
In plus, ne-a zis ca era ceva ursoaica cu pui in zona (ceea ce pana la urma e dragut, nu?). Raluca nu e de parere ca e dragut si ma intreaba daca stiu sa fluier, sa alungam ursul daca e cazul. Sigur ca stiu! Ii si fluier ceva demonstrativ, asa inceeet ... incet. E tare dezamagita de nivelul sonorului,
dar si eu sunt putin contrariat de reactia ei, ca doar stiu melodii frumoase, imi amintesc chiar o parte mica din concertul in Re Major de Paganini, imposibil ca ursul sa nu fie incantat ... in fine...

Urcam noi deci si prindem poteca spre Valea Seaca a Caraimanului, trecem de ea, urcam pe Valcelul Spalat...



Dam si de putina zapada...



...asa, cat sa ne pozam cu ea.



Ne facem si poza in "Grota lui Comanescu", ca aici asa trebuie...



Vremea e cam de inceput de noiembrie.



Ajungem la fisura ce duce pe varf. Imi amintesc cata zapada am gasit aici iarna trecuta. Acum arata ca vara, stanca nici macar rece nu e.




In fata noastra apar brusc peretele Vaii Albe impreuna cu Blidul Uriasilor, pe care e tare putina zapada, precum se vede.

 

Raluca vine la timp cat sa mai prindem pe varf cateva raze de soare.







Partea cea mai frumoasa - zic eu - a traseului apare acum inaintea noastra.



De pe varf, se pot face 1, 2 sau 3 rapeluri pana in Strunga Marelui V (cat imi place numele asta, chiar daca unii vor zice ca e... inexact), in functie de lungimea corzilor. Unii (care au 2 semicorzi de 60 m) prefera sa faca un singur rapel. In cazul asta, probabilitatea de a ramane corzile blocate la recuperare e destul de mare. Noi am facut 2 rapeluri, unul de vreo 40 m si unul de 10-15 m. Cei care au o singura coarda pot sa faca 3 rapeluri (niciunul nedepasind 20m).



In prezent, pitoanele de rapel din toate cele 3 locatii arata OK, atat cat se poate vedea, desi unele-s tare batrane, iar celelalte parca nu-s batute la fel de bine ca alea batrane :). Acelasi lucru e valabil si pentru pitoanele de rapel de pe Vf. Strungii, pe care urcam usurel...



De aici urmeaza un rapel de fix 25 m, care ne duce putin in dreapta crestei, intr-unul din firele Albisoarei Turnurilor. La 20 m de inceputul rapelului mai intalnim un piton mare cu inel, asta pentru ca "batranii" mergeau in general cu corzi de 40 m, nu de 50-60m ca acum.



Urcam pe primul turnulet ce urmeaza pe creasta si apoi ocolim prin dreapta pe o potecuta pe cel de-al doilea, ajungand sub partea cea mai delicata a crestei, Fata Inalta. Sunt aici mai multe variante de a urca. Ele apar frumos desenate aici (poza din link provine din postarea de pe blogul lui Cristi, pe care o puteti vedea integral aici). Dintre cele 3 variante desenate in poza, nu am fost recent decat pe cea din stanga (numita Spranceana), deci nu pot spune care ar fi varianta cea mai inspirata... Spranceana e varianta cea mai spectaculoasa si aeriana in orice caz, dar e asigurata foarte rar si e cam dubios de urcat pe acolo in prezent.

Plecam spre Spranceana de la o zada solida, dar in continuare terenul e friabil; asiguram vreo 3 pitoane si trecem niste pasaje care nu-s banale, iar dupa 40m ajungem la doua pitoane (cele din poza de mai jos, in care sunt buclele mele imbarligate), unde putem regrupa. Se poate merge si in continuare fara a regrupa acolo, dar pana sa se termine 50m de coarda gasim doar o zada destul de prapadita la care sa regrupam mai sus.



Mai sus urmeaza imediat Fatza Hornurilor, impreuna cu tunelul.



Caraimanul arata spre Busteni doua creste simetrice, care au in plus si cate o fereastra fiecare, situata cam la aceeasi altitudine (si anume Portita Caraimanului si tunelul din Fata Hornurilor). Dar nu doar de asta e tunelul special. Branele care ajung la el pe ambele parti sunt expuse si destul de precare, ceea ce da un anumit farmec locului. In plus, prin tavanul tunelului pleaca un cos ce urca vertical, prin care se poate ajunge deasupra, pe linia crestei. Cand incepi sa urci prin cos ti se arata sub un unghi cu totul special Albisoara Hornurilor, aflata dedesubt. Probabil insa ca varianta de a urca prin cos nu e foarte frecventata, mai ales ca deasupra, pe linia crestei, urmeaza o portiune de vreo 120m foarte friabila si nu prea placuta de urcat, dupa cum am constatat cand am fost pe acolo iarna trecuta.

De aici in sus traseul ne mai arata locuri frumoase, chiar daca e intuneric.



Atmosfera versantului estic al Caraimanului iarna, pe intuneric, luminat de Cruce, e ceva foarte greu de redat in poze. E combinatia aia de liniste, lumina si prezenta discreta a omului, nu stiu cum sa zic altfel: e ca si cand te-ai plimba noaptea, pe luna plina, prin cimitirul satului...
E incredibil cat de armonioasa e prezenta Crucii de pe Caraiman. Am vazut-o de atatea ori, pe vreme de toate felurile, dar tot ma minunez de fiecare data :)



Ce mi se pare cumva amuzant e ca, incepand cu Valcelul Spalat si terminand cu ultimele portiuni stancoase ale crestei, traseul permite mai multe variante, iar pozele oamenilor care ajung pe aici sunt uneori derutant de diferite... Eu ma gandesc ca asta e bine intr-un fel, ca daca stii variantele poti sa "adaptezi" traseul in functie de conditiile meteo, de timp, de participanti, ceea ce e foarte fain... In schimb, poti fi si usor indus in eroare, ajungand in locuri friabile/periculoase acolo unde sunt variante mult mai prietenoase (dar paradoxal poate mai putin frecventate). De asta merita mentionat unde s-ar putea gasi o descriere buna a traseului: http://mirceaordean.blogspot.ro/2012/07/munte-uman-virful-si-creasta-picaturii.html. Dupa descrierea asta am mers prima data pe Picatura, acum vreo 10 ani.

2 comentarii:

Mircea Ordean spunea...

Superb.

Felicitări!

Mircea Ordean spunea...

Îndrăznesc a semnala și o altă descriere (poate onorabilă), a zonei.

În lipsă de Adobe Acrobat, a fost încropită în Word.

https://drive.google.com/open?id=0B6JjWN9ddrwObV9oUEtsanB4ZUU

ATENȚIE !!!

Unele activități prezentate aici implică risc serios de accidentare gravă sau chiar fatală.

Este important de reținut că:
  • Abordarea anumitor trasee prezentate aici poate fi foarte diferită de cea obișnuită, un motiv foarte serios de a trata cu rezervă informațiile prezentate.
  • Condițiile în care un traseu se găsește (împreună cu riscurile asociate!) pot fi foarte diferite față de cum au fost ele găsite la un moment dat.

În consecință:
  • NU ne putem asuma nicio răspundere în caz că informațiile prezentate aici sunt greșite, inexacte sau depășite.
  • NU ne asumăm nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a oricăror materiale prezentate aici.
  • Folosirea oricăror informații sau idei prezentate aici se face integral pe propria răspundere.