Data: 13 noiembrie 2010
Participanti: Dana, Baza
Traseu: Creasta Estică a Colțului Gălbinele (2B) din Strunga Magarului pana pe Coltul Galbinele continuata cu Traseul Comanescu (1A) de pe Coltul Galbinele pana in Strunga ColtilorPremiera: I.Coman, M.Ismail, 1942
Cate ceva despre Creasta Strungilor
Creasta care coboara din Brana Mare a Costilei sub numele de Umarul Galbinele se continua in jos, dupa Strunga Galbinele, cu Creasta Strungilor, pana pe Coltul Galbinele. Imediat sub el, creasta se imparte in doua ramuri: una estica, coborand paralel cu Valea Galbinelelor si alta nord-estica, coborand in paralel cu Valea Coltilor. In prima poza de mai jos se vad cele doua creste (cea nord-estica e cea din dreapta) si zona cu jnepeni care le desparte in partea superioara.
Creasta nord-estica, ce formeaza versantul drept geografic al Vaii Coltilor, am explorat-o mai demult incepand din strunga din care se coboara pe Hornul Pamantos pana in Strunga Magarului (vezi aici). Acum am parcurs continuarea crestei, din Strunga Magarului pana pe Coltul Galbinele si apoi pana in Strunga Coltilor. E aproape sigur ca pe aici se desfasoara traseul Creasta Estica a Coltului Galbinele (desi orientarea crestei e mai degraba nord-estica): nu doar ca am gasit pe aici cateva pitoane vechi, dar linia cealalta - de pe creasta estica adica - nu pare deloc realista pentru un traseu de gradul 2B. Deci traseul parcurs de Ionel Coman in 1942 nu prea are pe unde altundeva sa fie...
Generalitati:
Desi cotate 2B respectiv 1A, cele doua trasee descrise aici sunt ambele destul de delicate si presupun multa experienta, atat pentru mersul pe teren friabil cat si pentru plasarea asigurarilor. Asa cum le-am parcurs noi, ele au multe portiuni friabile si cateva pasaje de pe la gradul IV pana pe la gradul VI+/VII-, pe care cine merge cap de coarda trebuie sa isi plaseze singur asigurari. Dat fiind ca pe tot traseul am gasit in total vreo 4 pitoane (discutabile) cand am fost noi, capului de coarda ii revine responsabilitatea de a plasa asigurari solide oriunde e nevoie, inclusiv in regrupari.
- Grad de catarare libera: VI+/VII-
- Lungime traseu: ~9 LC pana pe Coltul Galbinele + inca 3 LC pana in Strunga Coltilor
- Echipament: 2 semicorzi, ~ 4 frienduri pentru fisuri aproximativ intre 3 si 7 cm, 4-5 pitoane + ciocan, espadrile de catarat
Din Strunga Magarului se inalta spre SV creasta pe care se poate urca spre Coltul Galbinele.
Se merge initial printr-un scoc inierbat, usor (gr. II-III) si putin friabil vreo 120 m (sa zicem 3 LC) pana la niste fete spalate.
La jnepenii din centrul imaginii putem regrupa inainte de LC 4.
Se trec fetele spalate pe LC 4 (cam gr. IV, delicat, fara posibilitati prea bune de asigurare), apoi se continua in sus si spre stanga. Se regrupeaza la alti jnepeni, dupa vreo 50m.
LC 5 e usoara (gr. II), pleaca in sus printre jnepeni si stanca si ajunge pe o platforma (50m). Incepem sa vedem acum partea finala a crestei ce urca spre colt, dintr-un unghi inedit.
Pe LC 6 urcam un prag stancos spre stanga si continuam pe creasta (friabil) sau o luam drept in sus (mai putin expus), ajungand intr-o zona usoara (40-50m).
Mai umblam vreo 40-50m pana la baza coltului, unde se termina marea de jnepeni. Aici incepem sa ne intrebam ... pe unde o fi ...
Pe linia crestei e evident foarte friabil. Putin in stanga, un piton batut sus intr-o placa mare, suspendata si evident instabila ma face sa ma gandesc ca "daca doar pe acolo se poate trece, atunci hai inapoi acasa". Impresia e cu atat mai puternica cu cat asta e primul piton pe care l-am intalnit azi... Mai studiem insa zona si mai ocolim prin stanga pe la baza jnepenilor cativa metri si gasim o alta linie, decenta dar nu banala, cu vreo 2 pitoane vizibile (am inteles ca intre timp doar primul a mai ramas la locul lui!).
Ne pregatim deci pentru ceva special ...
Urcam (pe LC 8) intai un pasaj pe la VI+/VII-, destul de delicat si de urcat si de asigurat. Apoi iesim cu multa grija printr-o fisura friabila si regrupam pe creasta la un piton, deasupra unui palc de jnepeni, dupa 25 m de la plecare.
Urmatoarea LC (9) incepe cu o fata cazuta compacta (1 piton), cam greu de asigurat, pe la gr. III maxim IV apoi continua usor (gr. II) pana pe Coltul Galbinele, unde putem regrupa la jnepeni (50m). Admiram de aici creasta pe care am urcat:
Perspectiva de pe Coltul Galbinele e deosebita, pentru ca el se afla la capatul unui contrafort care iese destul de mult in afara zonei de abrupt.
Bun, ne bucuram tare de priveliste, dar partea interesanta nu s-a terminat aici... Din strunga care urmeaza, am ales sa urcam pragul urmator spre creasta "cu toarta", pe partea nordica (pe la fisura care se vede in dreapta, in poza de mai jos).
Urmeaza aici LC cea mai delicata, pentru ca fisura usoara (gr III-IV) se termina putin sub creasta, cu o zona foarte friabila, unde nu te poti asigura prea bine. Ocolim cu grija toarta de sub creasta, fara sa trecem peste ea ... E cam subrezita si ar fi pacat sa o daramam de la locul ei; altadata lumea facea rapel pe dupa ea, in prezent nu e mai e o idee buna. Dupa ce am trecut de toarta putem regrupa pe acolo, cam la 25 de metri de la plecare. Inca vreo 25 m si ajungem la o platforma comoda, intre jnepeni.
De aici mai avem vreo 2 LC (mai bine zis vreo 100 m, cu 1-2 pitoane) banale dar foarte expuse si frumoase, pe superba creasta care ne duce, usor descendent, spre Strunga Coltilor (spre care se poate descatara sau face un scurt rapel).
Cand am fost noi pe aici, la jumatatea lui noiembrie, ziua era scurta, se cam intunecase, asa ca nu mai avem poze de pe portiunea finala. Iata insa o poza facuta de noi cu o alta ocazie, cu creasta vazuta dinspre sud, din care iti poti face o idee cam care e senzatia mergand pe creasta finala, spre Strunga Coltilor (care se vede in stanga jos).
2 comentarii:
Traseul Beldie-Stolear, 1935, se angajează de la capătul superior al jnepenișului prin dreapta, cu hăul Văii Colților sub el.
Fisura aflată la cîțiva metri în stînga/sud de creasta NE (cea care vine între Colți și bazinul V. Santinelei) pare să fie... de capul ei. Nu știu unde duce, chit că într-o zi fără chef a intrat și subsemnatul pe acolo, demult...
Din ce-am dedus eu din carte Coman, "Am îndrăgit munții", acesta suie fața cam cheală care pleacă dinspre vîful Colțului Gălbenele spre răsărit. El, Coman, acuză aici lipsa prizelor, și implicit teama de a fi aucat de tremurătura tip mașină de cusut, cum îi spune, cînd nu poți înainta și ești totodată pe prize mici-mici.
Beldie își descrie traseul în Buletinul Alpin, e posibil să aibă o fotocopie Cristi Cuțurescu, poate și alții (fără îndoială colecția originală a revistei se găsește și la ăminul Alpin din Bușteni).
Cu respect pentru realizarea voastră,
Mircea
Servus!
Articolul mentionat de Mircea Ordean: Ascensiunea Colțului Gălbinele pe Fața Nordică, Alexandru Beldie, Leova Stolear, Buletinul Alpin (Revista Clubului Alpin Român), Anul III, Nr. 3-4, Septembrie-Decembrie 1935, p. 27-28, este reprodus partial aici:
http://www.roclimbs.ro/Ruta.aspx?ID_Ruta=248
Din articolul respectiv reiese in plus faptul ca Beldie a avut o tentativa si pe Creasta Estica:
„Inca din anul trecut studiasem posibilitatea unei ascensiuni a Coltului Galbinelelor pe un nou itinerar, utilizand in acest scop creasta ce cade spre rasarit.
Incercarea efectuata de noi in ziua de 8 octombrie 1934, esuase la circa 25m sub varf, la baza unei portiuni absolut verticale si lipsita de prize; aceasta dupa ce reusisem escalada a 30m dificili.
Dupa noui observatiuni facute in vara anului acesta, tentativa pe creasta estica a fost abandonata, indreptandu-ne, in schimb, toata atentiunea asupra crestei de Nord.”
Beldie face in ziua premierei si 2 tentative pe creasta nord-estica.
"Dupa un scurt popas, incaltam espadrilele, ne legam la 30 m de franghie si incepand din braneagul cu jnepeni de la baza, la cativa metri de strunga, facem prima incercare de escalada pe flancul dinspre rasarit al crestei. Blocuri surplombate si extrem de friabile ne determina curand dupa baterea unui piton, sa renuntam la aceasta tentativa, in speranta ca vom gasi un traseu mai putin periculos. Din aceleasi cauze, renuntam si la al doilea traseu incercat printr-o fisura bifurcata, situata pe acelasi perete la 10 m mai spre Sud, din care reusim sa escaladam circa 10m."
Descrierea lui Ionel Coman:
"Urcând pe firul secundar al Văii Gălbinele, din dreptul săritorii cu fereastră, am urmat un șir de brîneaguri, ieșind în scurt timp sub creasta de răsărit a Colțului, acolo unde se zărește din depărtare un umăr orizontal de jnepeniș.
Muchia descrie o curbă elegantă, ușoară pe primele două lungimi de coardă.
Cheia ascensiunii o formează cea de-a treia lungime, aproape verticală, cu prize mici și cu foarte puține posibilități de utilizare a pitoanelor. Odată angajat pe ea, singurul gând este acela de a urca repede, mai înainte ca degetele să se moaie și picioarele să înceapă tremuratul "mașinii de cusut".
Restul crestei conduce fără dificultăți pe creștetul izolat al Colțului Gălbinele."
Daca parcurgea creasta nord-estica nu ajungea asa repede la baza traseului venind dinspre Galbenele secundar, avand de parcurs si fata dintre cele doua creste, la limita jnepenilor.
In plus, prima lungime din creasta nord-estica nu descrie o curba eleganta si nu este una usoara.
Creasta estica si fata nordica probabil au vazut foarte putine repetari dupa premiera.
Ramane intrebarea cine a urcat prima data pe creasta nord-estica, dupa tentativa esuata a lui Beldie.
Adrian
Trimiteți un comentariu