Data: 17 iunie 2012
Participanti: Dana, Baza, Mirela
Traseu: Policandrul (5B, 8 lc, VI+ A1 sau VII+ la liber) - Peretele Vulturilor (Costila)
E primul weekend cand pot sa plec din Bucuresti dupa o perioada destul de lunga, vremea e buna, cheful de catarat e la maxim... deci unde altundeva sa mergem decat la Costila?
In anii trecuti eu incepeam destul de ezitant sezonul de mers la Costila - sa facem intai un traseu usurel si scurt, sa ma reobisnuiesc cu conglomeratul, sa ma reobisnuiesc cu cataratul mai multe lungimi, etc. Dar am vazut eu ca de fapt weekendurile la Costila nu sunt atat de multe si alea cu vreme buna chiar nu merita irosite! Plus ca imi e din ce in ce mai clar ca stanca mea preferata e conglomeratul, deci reacomodarea e aproape instantanee.
Dupa o scurta dezbatere ne hotaram sa mergem in Policandru, in Peretele Vulturilor. Mai e o singura mica problema de rezolvat: eu vreau doua zile la Costila, iar Baza si-a facut planuri in Bucuresti pentru duminica. Asa ca imi gasesc repede coechipier(a) pentru duminica: pe Mirela. Si uite asa, ajungem sa mergem in echipa de trei in Policandru.
Cum eu sunt aia care trage mai mult sa cataram ceva interesant de data asta, promit sa merg si eu cap - ca parca nu-i tocmai frumos sa insisti sa mergi in nu stiu ce traseu, apoi sa-l trimiti pe coechipier cap de jos pana sus. Lumea ma speriase ca cica Policandrul e prost asigurat si ca e mai greu ca fratele lui din dreapta (Fluturele de Piatra), dar hai totusi sa vedem ce e pe acolo. Si bine am facut - de asigurat, nu a fost tocmai rau asigurat per ansamblu (mici probleme prin LC 6-7), iar ca dificultate per ansamblu (anduranta) mi s-a parut mult mai usor decat Fluturele de Piatra (e drept ca pasul de scos traseul la liber e totusi mai greu decat cel din Fluture).
Urcand spre peretele Vulturilor...
La baza traseului - se vede prima lungime usoara si neasigurata (zona de iarba), dupa care se despart Fluturele de Piatra (fisura din dreapta) si Policandrul (Fisura din stanga).
Mirela pe prima lungime...
Eu, la plecarea in a doua lungime.
Mai sus, tot pe a doua lungime. Pasul de VI+ e foarte fain, aproape ca nici nu-l simti daca stai bine pe picioare.
Primele patru lungimi au mers neasteptat de bine (cu tras de bucle doar unde era pas peste VI+, adica la inceputul lugimii a treia).
Despre lungimea a cincea se zice ca are "doua surplombe si un tavan", descriere care suna destul de descurajant, dar realitatea nu e chiar asa. Prima surplomba e mai mult un horn, a doua surplomba e mai mult un diedru, tavanul se trece prin punctul cel mai accesibil unde nu e chiar tavan. In regruparea de dinaintea acestei lungimi ezitam daca sa il las pe Baza sa mearga cap... dar ma simt bine, si sunt incurajata sa merg eu cap in continuare. Baza imi explica ca de fapt asta e cea mai "usoara" lungime, ca daca sunt pasi dificili inseamna ca sunt si multe pitoane de care sa ma trag :) Si a avut dreptate - n-am avut deloc emotii pe lungimea asta, dar totusi a trebuit sa improvizez o scarita dintr-un anou la trecerea din tavan. Acum gandindu-ma, imi dau seama ca nici macar nu mi-am pus problema sa incerc sa catar pasul respectiv... dar sunt sanse mari sa fi fost mai simplu sa-l catar decat sa ingineresc scarita :)
Mai jos, plecarea pe lungimea a cincea...
Tot pe a cincea lungime: am trecut de diedrul-surplomba si urmeaza tavanul.
Mirela, care se plange ca nu are forta, dar care face lejer bavareza in surplomba cu rucsacul in spate :))
Mirela si Baza...
Baza, incordandu-se la trecerea tavanului, care ii si iese la liber :)
In regruparea din grota, eu m-am relaxat total. Din schita si descrieri, aveam impresia ca pana aici a fost greul, iar lungimile ramase sunt ceva banal. Gresit! Si uite asa, pornind de la ideea asta, de aici in sus traseul de fapt mi s-a parut mult mai palpitant decat fusese pana aici.
Lungimea a sasea pleaca spectaculos in sus, nici prea greu, nici prea usor, dar initial bine asigurata. Are la un moment dat un mic pas in care m-am cam incurat. Apoi pare ca devine usoara: dai de o ridicare pe o brana in care trebuie sa alegi intre stanca friabila din dreapta, stanca friabila din stanga si malul surplombant de iarba din fata, pitonul fiind mult sub picioare. Eu am ales varianta prin dreapta. Apoi urmeaza un hornulet, cu piton la baza lui... pe care incepi sa urci, sa urci, si nu mai gasesti nicio asigurare. Evident, nu-i atat de greu de iti vine sa urci neasigurat, dar nici atat de usor sa dai inapoi odata ce ai inceput sa urci. Pe portiunea asta incepusem sa am mari ezitari si am avut noroc ca aveam friendurile pe ham - am pus un friend bun, apoi am continuat fara probleme in sus, pana in regrupare,
Plecarea in sus din regruparea din grota...
Mirela, pe finalul lungimii a sasea - portiune destul de neasigurata, care m-a luat putin prin surprindere pe mine avand in vedere cum fusese traseul pana atunci.
Lungimea a saptea am trait-o iarasi la maxim, desi e una dintre cele mai usoare din traseu. Dupa ceva dezbateri si cautari pe unde continua traseul (ca nu se vedea niciun piton nicaieri) hotaram sa plec direct in sus. Nu e greu, dar e ierbos si friabil. La un moment dat chiar mi s-a rupt o priza de mana pe care o testasem si parea buna - asta inainte sa fi gasit primul piton. Stateam bine pe picioare, asa ca am reusit sa nu ma dezechilibrez. In sfarsit, dupa vreo 10m gasesc primul piton. In sus, lucrurile devin putin mai prietenoase (traseul la fel de friabil, dar apar mai multe pitoane). Dupa 35m ajung la un fel de regrupare: 2 pitoane pe o brana. Pana acum toate regruparile au avut macar un spit sau o ancora chimica, iar schita zicea ca lungimea are 50m. Continui in sus - mi se pare ca exista posibilitatea de regrupare buna undeva 10m mai sus. Dar nu e asa, nu mai gasesc nici regrupare, nici vreun loc bun de improvizat o regrupare avand in vedere ca suntem in echipa de trei. Noroc ca ajung corzile la fix sa fiu lasata in jos pana in regruparea la cele 2 pitoane.
Plecarea pe lungimea a saptea - drept in sus din regrupare, printr-o zona accesibila, dar ierboasa si friabila (si initial, destul de neasigurata).
Ultima lungime e din nou foarte frumoasa de catarat - stanca compacta, binisor asigurata. Dar chiar inainte de ultimul piton am parte de un pas impus nu foarte usor la sfarsit de traseu asa lung, iar ultima bucla flutura in vant mult sub mine. Aici cred ca mi-am facut singura viata grea, ducandu-ma prea spre stanga... dar nu mai era cale de dat inapoi cand mi-am dat seama :)
Sus in creasta, la iesirea din traseu...
La baza traseului hotaram sa mearga Mirela cap cat are chef - ceea ce a insemnat tot traseul.
A doua lungime, cea cu brana de iarba. Aici Mirela a avut un mic pas inedit, din cauza unui trunchi de copac cazut de-a curmezisul branei. Pana la urma a reusit sa se strecoare pe sub el. Undeva, in stanga, se ghiceste si un catarator - e Zuzu in Fluturele de Piatra.
Aproape in regrupare, cu Tancul Mic in spate...
Regruparea suspendata, deasupra tavanelului...
La iesirea din traseu ne-am intalnit cu Cami si Zuzu care tocmai terminasera Fluturele de Piatra. Ei erau hotarati sa se retraga fix de-a lungul valcelului, cu rapeluri, si ne-au invitat si pe noi sa-i insotim. Asa ca Zuzu a amenajat rapelurile pentru toata lumea. Multumim! :)
Rapelul de 40m prin Hornul Uriasului...
In mod normal, eu prefer poteca de pe muchia cu jnepeni pe unde nu e nevoie de niciun rapel (asa ca mi se pare mai rapid), dar trebuie avut in vedere ca pe alocuri e destul de expusa si greu de nimerit daca nu o stii.
Noi am parcurs traseul in felul urmator:
Weekendul urmator a fost unul cu vreme urata in toata tara, asa ca noi ne-am dus la odihna, leneveala, putina escalada in Macin si putina balaceala la mare la Vadu. Cum nu s-au intamplat prea multe si noi n-am facut nici macar o poza, nu o sa existe un blog cu weekendul ala... dar n-am fost singuri, asa ca povestea din perspectiva lui Cristi o puteti vedea aici (plus multe poze foarte frumoase!).
Participanti: Dana, Baza, Mirela
Traseu: Policandrul (5B, 8 lc, VI+ A1 sau VII+ la liber) - Peretele Vulturilor (Costila)
E primul weekend cand pot sa plec din Bucuresti dupa o perioada destul de lunga, vremea e buna, cheful de catarat e la maxim... deci unde altundeva sa mergem decat la Costila?
In anii trecuti eu incepeam destul de ezitant sezonul de mers la Costila - sa facem intai un traseu usurel si scurt, sa ma reobisnuiesc cu conglomeratul, sa ma reobisnuiesc cu cataratul mai multe lungimi, etc. Dar am vazut eu ca de fapt weekendurile la Costila nu sunt atat de multe si alea cu vreme buna chiar nu merita irosite! Plus ca imi e din ce in ce mai clar ca stanca mea preferata e conglomeratul, deci reacomodarea e aproape instantanee.
Dupa o scurta dezbatere ne hotaram sa mergem in Policandru, in Peretele Vulturilor. Mai e o singura mica problema de rezolvat: eu vreau doua zile la Costila, iar Baza si-a facut planuri in Bucuresti pentru duminica. Asa ca imi gasesc repede coechipier(a) pentru duminica: pe Mirela. Si uite asa, ajungem sa mergem in echipa de trei in Policandru.
Cum eu sunt aia care trage mai mult sa cataram ceva interesant de data asta, promit sa merg si eu cap - ca parca nu-i tocmai frumos sa insisti sa mergi in nu stiu ce traseu, apoi sa-l trimiti pe coechipier cap de jos pana sus. Lumea ma speriase ca cica Policandrul e prost asigurat si ca e mai greu ca fratele lui din dreapta (Fluturele de Piatra), dar hai totusi sa vedem ce e pe acolo. Si bine am facut - de asigurat, nu a fost tocmai rau asigurat per ansamblu (mici probleme prin LC 6-7), iar ca dificultate per ansamblu (anduranta) mi s-a parut mult mai usor decat Fluturele de Piatra (e drept ca pasul de scos traseul la liber e totusi mai greu decat cel din Fluture).
Urcand spre peretele Vulturilor...
La baza traseului - se vede prima lungime usoara si neasigurata (zona de iarba), dupa care se despart Fluturele de Piatra (fisura din dreapta) si Policandrul (Fisura din stanga).
Mirela pe prima lungime...
Eu, la plecarea in a doua lungime.
Mai sus, tot pe a doua lungime. Pasul de VI+ e foarte fain, aproape ca nici nu-l simti daca stai bine pe picioare.
Primele patru lungimi au mers neasteptat de bine (cu tras de bucle doar unde era pas peste VI+, adica la inceputul lugimii a treia).
Despre lungimea a cincea se zice ca are "doua surplombe si un tavan", descriere care suna destul de descurajant, dar realitatea nu e chiar asa. Prima surplomba e mai mult un horn, a doua surplomba e mai mult un diedru, tavanul se trece prin punctul cel mai accesibil unde nu e chiar tavan. In regruparea de dinaintea acestei lungimi ezitam daca sa il las pe Baza sa mearga cap... dar ma simt bine, si sunt incurajata sa merg eu cap in continuare. Baza imi explica ca de fapt asta e cea mai "usoara" lungime, ca daca sunt pasi dificili inseamna ca sunt si multe pitoane de care sa ma trag :) Si a avut dreptate - n-am avut deloc emotii pe lungimea asta, dar totusi a trebuit sa improvizez o scarita dintr-un anou la trecerea din tavan. Acum gandindu-ma, imi dau seama ca nici macar nu mi-am pus problema sa incerc sa catar pasul respectiv... dar sunt sanse mari sa fi fost mai simplu sa-l catar decat sa ingineresc scarita :)
Mai jos, plecarea pe lungimea a cincea...
Tot pe a cincea lungime: am trecut de diedrul-surplomba si urmeaza tavanul.
Mirela, care se plange ca nu are forta, dar care face lejer bavareza in surplomba cu rucsacul in spate :))
Mirela si Baza...
Baza, incordandu-se la trecerea tavanului, care ii si iese la liber :)
In regruparea din grota, eu m-am relaxat total. Din schita si descrieri, aveam impresia ca pana aici a fost greul, iar lungimile ramase sunt ceva banal. Gresit! Si uite asa, pornind de la ideea asta, de aici in sus traseul de fapt mi s-a parut mult mai palpitant decat fusese pana aici.
Lungimea a sasea pleaca spectaculos in sus, nici prea greu, nici prea usor, dar initial bine asigurata. Are la un moment dat un mic pas in care m-am cam incurat. Apoi pare ca devine usoara: dai de o ridicare pe o brana in care trebuie sa alegi intre stanca friabila din dreapta, stanca friabila din stanga si malul surplombant de iarba din fata, pitonul fiind mult sub picioare. Eu am ales varianta prin dreapta. Apoi urmeaza un hornulet, cu piton la baza lui... pe care incepi sa urci, sa urci, si nu mai gasesti nicio asigurare. Evident, nu-i atat de greu de iti vine sa urci neasigurat, dar nici atat de usor sa dai inapoi odata ce ai inceput sa urci. Pe portiunea asta incepusem sa am mari ezitari si am avut noroc ca aveam friendurile pe ham - am pus un friend bun, apoi am continuat fara probleme in sus, pana in regrupare,
Plecarea in sus din regruparea din grota...
Mirela, pe finalul lungimii a sasea - portiune destul de neasigurata, care m-a luat putin prin surprindere pe mine avand in vedere cum fusese traseul pana atunci.
Lungimea a saptea am trait-o iarasi la maxim, desi e una dintre cele mai usoare din traseu. Dupa ceva dezbateri si cautari pe unde continua traseul (ca nu se vedea niciun piton nicaieri) hotaram sa plec direct in sus. Nu e greu, dar e ierbos si friabil. La un moment dat chiar mi s-a rupt o priza de mana pe care o testasem si parea buna - asta inainte sa fi gasit primul piton. Stateam bine pe picioare, asa ca am reusit sa nu ma dezechilibrez. In sfarsit, dupa vreo 10m gasesc primul piton. In sus, lucrurile devin putin mai prietenoase (traseul la fel de friabil, dar apar mai multe pitoane). Dupa 35m ajung la un fel de regrupare: 2 pitoane pe o brana. Pana acum toate regruparile au avut macar un spit sau o ancora chimica, iar schita zicea ca lungimea are 50m. Continui in sus - mi se pare ca exista posibilitatea de regrupare buna undeva 10m mai sus. Dar nu e asa, nu mai gasesc nici regrupare, nici vreun loc bun de improvizat o regrupare avand in vedere ca suntem in echipa de trei. Noroc ca ajung corzile la fix sa fiu lasata in jos pana in regruparea la cele 2 pitoane.
Plecarea pe lungimea a saptea - drept in sus din regrupare, printr-o zona accesibila, dar ierboasa si friabila (si initial, destul de neasigurata).
Ultima lungime e din nou foarte frumoasa de catarat - stanca compacta, binisor asigurata. Dar chiar inainte de ultimul piton am parte de un pas impus nu foarte usor la sfarsit de traseu asa lung, iar ultima bucla flutura in vant mult sub mine. Aici cred ca mi-am facut singura viata grea, ducandu-ma prea spre stanga... dar nu mai era cale de dat inapoi cand mi-am dat seama :)
Sus in creasta, la iesirea din traseu...
In concluzie, a fost un traseu superb pe care ne-am simtit toti excelent si parca toate s-au potrivit: eu aveam mult chef sa ma dau cap, Baza a fost cu papuci de catarat noi cu care nu s-a impacat prea grozav, asa ca nu l-a deranjat sa mearga secund tot traseul, Mirela a facut multe poze frumoase, si fiind in echipa de trei fiecare a avut de carat mai putin.
Schita traseului (facuta de Silvia Iordache) si o descriere destul de buna a traseului se gasesc aici. Aceeasi schita, dar cu descrieri mai putin exacte, vad ca se mai gaseste aici si aici. Noi am parcurs traseul respectand in general regruparile din schita. Cateva mici completari care parca nu reies in totalitate din schita / descrierile deja existente:
Schita traseului (facuta de Silvia Iordache) si o descriere destul de buna a traseului se gasesc aici. Aceeasi schita, dar cu descrieri mai putin exacte, vad ca se mai gaseste aici si aici. Noi am parcurs traseul respectand in general regruparile din schita. Cateva mici completari care parca nu reies in totalitate din schita / descrierile deja existente:
- LC 1: usoara, nu am gasit pitoane, se pot pune cateva asigurari la copacei.
- LC 2: bine asigurata
- LC 3: bine asigurata, se regrupeaza la grupul de jnepeni unde se ajunge si din Fluturele de Piatra. Lungimile 2 si 3 nu sunt atat de lungi cum apar in schita si se pot lega cu o coarda de 60m cu conditia sa va pastrati suficiente asigurari (sunt foarte multe pitoane pe ambele lungimi).
- LC 4: usoara, traverseaza Brana Suspendata, niciun piton
- LC 5: vechea regrupare (pe schita) e sub tavan, dar acum e amenajata regrupare comoda si buna (ancora/spit) imediat deasupra tavanului in grota. La trecerea tavanului sunt doua ancore, iar in rest multe pitoane.
- LC 6: incepe bine asigurata, in a doua jumatata devine putin mai usoara, dar e o portiune cam lunga neasigurata inainte de regrupare (se poate pune un friend, la nevoie).
- LC 7: usoara dar friabila, incepe drept in sus deasupra regruparii - primul piton e departe si nu se vede. Dupa 35m (in niciun caz 50m ca in schita) se regrupeaza pe o platforma la 2 pitoane (e singura regrupare din traseu care nu are ancora sau spit).
- LC 8: frumoasa si nu foarte grea, bine asigurata.
***
Data: 17 iunie 2012
Participanti: Dana, Mirela
Traseu: Fisura Suspendata (5A, 6 lc, VII- la liber) din Peretele Vulturilor (Costila)
La refugiu era surprinzator de putina lume avand in vedere vremea de afara, asa ca am petrecut o seara destul de linistita. A doua zi dimineata fiecare echipa... cu traseul ei. Noi, fetele, ne hotarasem sa mergem in Fisura Suspendata, traseu pe care si-l dorea Mirela de ceva timp. Cami si Zuzu au plecat spre Fluturele de Piatra. Iar Titus si Iustin nu stiu cand s-au urnit din loc, in orice caz dupa noi - nu aveau de ce sa se grabeasca, ca doar mergeau in Sperantei. :))
La baza traseului hotaram sa mearga Mirela cap cat are chef - ceea ce a insemnat tot traseul.
"Echipa", la intrarea in traseu...
Mirela, pe prima lungime...
A doua lungime, cea cu brana de iarba. Aici Mirela a avut un mic pas inedit, din cauza unui trunchi de copac cazut de-a curmezisul branei. Pana la urma a reusit sa se strecoare pe sub el. Undeva, in stanga, se ghiceste si un catarator - e Zuzu in Fluturele de Piatra.
Aproape in regrupare, cu Tancul Mic in spate...
Regruparea suspendata, deasupra tavanelului...
La iesirea din traseu ne-am intalnit cu Cami si Zuzu care tocmai terminasera Fluturele de Piatra. Ei erau hotarati sa se retraga fix de-a lungul valcelului, cu rapeluri, si ne-au invitat si pe noi sa-i insotim. Asa ca Zuzu a amenajat rapelurile pentru toata lumea. Multumim! :)
Rapelul de 40m prin Hornul Uriasului...
poza by Cami
In mod normal, eu prefer poteca de pe muchia cu jnepeni pe unde nu e nevoie de niciun rapel (asa ca mi se pare mai rapid), dar trebuie avut in vedere ca pe alocuri e destul de expusa si greu de nimerit daca nu o stii.
Noi am parcurs traseul in felul urmator:
- LC 1: 20m, drept in sus, se regrupeaza la inceputul branei (spit)
- LC 2: 50m, parcurge brana de iarba ascendenta, se gasesc cateva pitoane si un spit pe brana, regrupare pe spituri
- LC 3: 40m, bine asigurata, se regrupeaza pe Brana Suspendata
- LC 4: 30m, parcurge diedrul si se regrupeaza imediat deasupra tavanului unde sunt cateva cuie cu cordeline si un spit. Pasul traseului e undeva pe aici - la trecerea tavanului / inceputul lungimii urmatoare.
- LC 5: 30m, drept in sus pe fisura, regruparea este la multe cuie batute in jurul unei placi (dar prima asigurare din urmatoarea lungime este un spit - se poate eventual folosi si in regrupare)
- LC 6: 30m, drept in sus, se regrupeaza pe stanga, dupa un palc de jnepeni, la un spit cam la 10m sub creasta (dar se poate prelungi lungimea pana in creasta - exista si acolo spit).
***
Weekendul urmator a fost unul cu vreme urata in toata tara, asa ca noi ne-am dus la odihna, leneveala, putina escalada in Macin si putina balaceala la mare la Vadu. Cum nu s-au intamplat prea multe si noi n-am facut nici macar o poza, nu o sa existe un blog cu weekendul ala... dar n-am fost singuri, asa ca povestea din perspectiva lui Cristi o puteti vedea aici (plus multe poze foarte frumoase!).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu