Data: 13 septembrie 2012
Participanti: Baza, Florică
Traseu: Valea Caprelor (din abruptul nordic al Costilei) direct pe fir, din Valea Cerbului pana
pe Platoul Bucegilor
- Partea de jos a Vaii Caprelor e mentionata (in cartea Muntii Bucegi. Drumetie, Alpinism, Ski de W. Kargel) ca traseu in sine: Hornul Vaii Caprelor, grad 4B. Premiera: Nicolae Moldovan,... 1966
- Partea de deasupra Hornului Vaii Caprelor e asimilata cu traseul Valea Caprelor, grad 1B
Materiale recomandate:
- o coarda de 50m
- 2-3 nuci medii spre mici
- macar un friend mic (pentru fisuri pe la vreo 3 cm) si unul mediu
- 4-6 pitoane (preferabil lame subtiri) si evident ciocane
- 6 bucle
- espadrile
Generalitati:
- Hornul Vaii Caprelor e interesant din punctul de vedere al catararii - cel putin pentru cei cu gusturile noastre :) Sunt acolo pasaje pana la gradul VI.
- Hornul are unele pasaje incomode, notabil fiind un traverseu aproape orizontal, destul de delicat, printr-o zona friabila aflata la cativa metri de ultima asigurare buna.
- Pe traseu am lasat 1 piton in hornul de jos, intr-un loc unde am regrupat, si inca vreo 4-5 in rest, doar in zone unde a fost foarte greu de gasit un plasament acceptabil pentru orice asigurare (inclusiv pentru pitoane), asa incat am considerat rezonabil sa le lasam pe loc. Pitoanele ramase sunt exclusiv pentru asigurare - in zone mai dificile deci - si nu sunt folosibile pentru rapel, pentru o eventuala retragere(!). La ce umezeala e pe acolo, se poate sa aiba ele viata scurta oricum...
- Cine merge pe Hornul Vaii Caprelor trebuie sa stie sa bata pitoane in care sa aiba toata increderea sa se asigure. De asemenea, secundul trebuie sa le poata recupera.
- Valea are orientare nordica si are niste hornuri adanci, deci e de mers aici dupa o perioada secetoasa suficient de lunga.
Valea Caprelor strabate abruptul nordic al Costilei (intre Valea Urzicii si Valea Priponului), coborand din Platou pana in Valea Cerbului, unde se termina cu un horn... cum sa zic... fascinant ... si foarte vizibil din poteca turistica. Din drum nu e prea clar ce e deasupra hornului, iar hornul in sine te invita sa il admiri, nu sa il urci ...
Valea Caprelor, asa cum e ea descrisa in cartile de munte, ca vale cuminte de gradul 1B, se parcurge de fapt intrand pe fir deasupra portiunii inferioare. Pentru a ajunge in firul Vaii Caprelor se pleaca din Valea Cerbului pe poteca de acces a Vaii Priponului care, dupa ce traverseaza Valea Priponului, se continua (cu portiunea numita Braul Priponit) pana in Valea Caprelor. Nu am urcat niciodata pe varianta asta, nu stiu in ce stare or fi branele astea de acces, dar e clar ca Braul Priponit ajunge in Valea Caprelor intr-un punct de unde, la deal, valea nu prea pune probleme, asa incat abordata astfel valea nu e un traseu prea popular.
Din cele patru carti notabile despre Bucegi (trei ale lui W. Kargel si una a lui E. Cristea, N. Dimitriu), din doua e cvasi-absenta aceasta vale (Cristea ii aloca vreo 10 cuvinte). Doar in Drumuri spre culmi afli ceea ce cautai: "Intrarea directa prin horn este de gradul 4 de dificultate..." Aha!!! buuun, gradul 4 din cartile lui Kargel, in privinta vailor alpine inseamna ceva special ... Nu va ganditi neaparat la gradul IV UIAA! Banuiam cam despre ce e vorba, amintindu-ne de canioanele Vaii Urzicii, cotate asemanator de Kargel... Pai dupa experienta de acolo, asta suna ca o invitatie deja.
Mai zice tot acolo in carte ca Nae Moldovan a parcurs hornurile. De doua ori! Nu doar ca nu suntem singurii cu ideea, dar ne aflam intr-o companie selecta. Pentru mine, Nae Moldovan e cumva asociat cu imaginea aia arhetipala a alpinistului din batrani, cum rar mai vedeai, chiar si acum multi ani, pe peronul Garii de Nord: cu bocanci maro de piele, cu sosete groase de lana, cu pantaloni largi, in camasa (eventual in carouri) sau cu hanorac din "panza de cort", cu ranita kaki cu curele de piele si, neaparat, cu caciula colorata, din aia cu ciucure in varf. Pentru unii, o imagine de genu asta e poate imposibil de vizualizat, dar pentru noi e ceva special, ce tine de respect si de un fel de traditie...
Motivati, cum spuneam, si de inaintasi si de curiozitate, ne hotaram sa incercam parcurgerea Vaii Caprelor de jos, din poteca turistica.
***
Deci ne trezim noi cu mare efort si pornim usurel, usurel pe drumul cu banda galbena. E frumos pe Valea Cerbului, se face caldut, e o atmosfera foarte calma dimineata aici, desi ceva fosneste destul de insistent prin tufisuri :) Suntem intai in dreptul Vaii Urzicii... mai urcam... si ajungem repede la hornul de intrarea in vale.
Depasim cateva trepte usoare, apoi scoatem corzile sub un horn care pare destul de pasnic
si in nici un caz vertical, dar care s-a straduit apoi destul sa ne faca viata interesanta. Cam gradul VI- ni s-a parut... sau poate e pentru ca ne-am trezit prea de dimineata?
Urmeaza apoi o treapta mai usoara si ma opresc pe un prag mic dar de nerefuzat, la 40 de metri de la plecare.
Peretii vaii se apropie mult in spatele nostru, hornul e mult mai adanc decat se ghicea de jos.
Urmeaza un prag vertical scurt, cam friabil, cam umed, cu ceva mazga ... dar iata ca pe Florica il atrage. Foarte bine!
Jos, in Valea Cerbului, probabil e foarte cald acum, noi aici insa nu ne putem plange.
Continua Florica lunginea cu pragul, pe un teren destul de precar, pana sub ... o chestie, la care - imi zice el de sus - cica ar fi mai bine sa ne cascam gura amandoi, sa ne dam cu parerea ce-i de facut. Nu vad nimic de unde sunt si-s tare curios ce vrea sa spuna...
Florica a regrupat dupa vreo 25 m, urcand initial pe fir si dupa aia traversand orizontal in stanga, iesind din firul vaii pe un fel de branita friabila, pana intr-un loc comod de stat, pe iarba. Pe firul vaii, imediat deasupra branei pe care stam, e chestia de care vorbea Florica: un prag surplombat si descompus, cu niste placi care abia stau, plin de pamant si din care atarna firicele de plante, pe care iti e frica sa il atingi sa nu cada pe tine. Da! dupa ce ajung unde a regrupat Florica, e o idee sa ma intorc orizontal inapoi spre vale pe aceeasi brana si sa urc ocolind pragul pe la marginea din stanga.
E foarte interesant pe aici. Bat un piton acceptabil stand pe brana si unul mai bun mai sus. Acum va trebui sa ma ridic, dar intai curat tot ce se rupe si exersez in minte ce am de facut - sunt doar cateva miscari mai grele. E putin surplombat. Am o idee cum sa fac dar vad repede ca nu e buna, pur si simplu nu ma pot ridica de jos. Mai incerc. Nici al doilea plan nu e bun, dar mai produc o priza de unde tocmai s-a desprins o piatra. Dupa vreo trei miscari reusesc sa ma ridic, intr-un echilibru delicat. E ciudat, pentru ca mai sus e cam friabil, si eu va trebui sa gasesc un loc si o pozitie ca sa bat un piton. Cu putina rabdare reusesc sa plantez unul, chiar surprinzator de bun. Mai sus putin o iau spre dreapta - pe aici pe undeva pun o nuca mai mica, intr-o fisura cu margini care se cam rup.
Urmeaza traverseul orizontal, din ala de trebuie sa te misti usurel, pe sub niste placi care nu trebuie deranjate. E foarte fain ca traverseul se termina peste o mica muchie, intr-un scoc inclinat si spalat. Venind din stanga, trebuie deci sa imi intind piciorul drept pe partea cealalta a scocului, cu stangul ramanand pe muchie.
Imi rotesc apoi inceeet corpul ... gata! Sunt cu totul in scoc, foarte incantat. Realizez repede ca e chiar delicat scocul de fapt, si la inceput nu prea am incredere sa misc niciun picior, asa ca stau putin si astept. Sa vina increderea. Nu e greu, inca 2-3 miscari si devine usor... De aici mai urc un horn scurt (in care e un piton cu inel vechi!) si regrupez. Cam gradul VI mi s-a parut lungimea asta. Vine si Florica si face o poza de la cativa metri deasupra scocului. Nu se prea intelege in poza pe unde ne-am catarat, e drept, dar e o priveliste interesanta pentru o vale de abrupt...
Ne-a placut mult partea asta...
Dintre peretii inca apropiati ai vaii se vede Morarul insorit.
Imediat deasupra noastra mai apare o saritoare frumoasa si destul de usoara (de vreo 15 m).
Apoi gasim o saritoare lunga (de vreo 40m parca), cu un horn spalat si nu prea inclinat, care are spre sfarsit o fereastra prin care vom trece.
Ne uitam in jos - impresia e cumva ca urci un horn in perete, am avansat mult pe verticala si putin pe orizontala. In sus nu ne prea vine sa ne mai uitam; la cate obstacole au fost, unul dupa altul, cine stie ce urmeaza?
Saritoarea urmatoare (de vreo 15 m) este una ... deosebita :)
Dupa multe cautari am gasit totusi loc pentru pitoane de incredere, si nici nu a fost asa de grea...
Foarte frumos, dar ... mai sunt multe?
Insa brusc zarile s-au deschis :)
Pe de alta parte, poteca de pe Valea Cerbului e inca foarte aproape, sub hornul care se vede inchizandu-se sub noi.
De aici in sus insa aveam sa constatam ca nu mai e niciun obstacol notabil.
Ne-am mai asigurat, dar in zone de fapt usoare, cum ar fi imediat deasupra Branei Mari a Costilei.
De aici in sus oricum s-a facut seara si nu au mai iesit cine stie ce poze, dar nici valea nu mai are noutati de oferit.
Am iesit in platou si am coborat pe la Caraiman. Mai avem totusi o poza interesanta, facuta evident mult dupa iesirea din vale. Pentru unii asa arata o poza de familie:
