Tentativă pe Aiguille Verte, traseul Arête du Moine

Data: 16-18 august 2011
Participanti: Dana si Baza
Traseu: Aiguille Verte - Arête du Moine (AD+, 3c, 700m)

Ne gandim de aproape doi ani la Aiguille Verte. Intai l-am remarcat in poze, apoi l-am vazut in realitate si ne-am convins ca merita incercat. Nu exista trasee usoare pana pe varf. Poate cele mai usoare (ca grad) ar fi Arête du Moine (o creasta fara mari dificultati tehnice, dar foarte luna) si culoarul Whymper.

Noi ajungem in Chamonix cu gandul la un alt traseu, si anume Arête des Grands Montets (cu coborare pe Arête du Moine). Acest traseu ar fi putin mai dicil (D, 4c, 900m), ar cere un nivel de angajament destul de mare, dar se spune ca este foarte frumos! Din pacate nu avem ocazia sa ne convingem de lucrul acesta, creasta Grands Montets fiind impracticabila din cauza zapezii. Culoarul Whymper, evident, este "out-of-condition" in perioada aceasta a anului, asa ca hotaram sa incercam sa urcam pe unde vroiam sa coboram. Si sa coboram tot pe acolo :)

Plecarea pe Arête du Moine este de la refugiul Couvercle. Prima zi urcam la refugiu.

Coborand scarile spre Mer de Glace:


Urcam pe ghetar, care de la an la an este vizibil mai mic / mult mai acoperit de pietre.


Ajungem si la cea mai extrema parte a zilei: urcarea scarilor spre Couvercle.


Contrar obiceiurilor noastre, ajungem pe lumina la destinatie :). Grandes Jorasses la apus, privit de pe terasa cabanei.


Dimineata, plecam in jurul orei 6. Poate cam tarziu... Intram in traseu putin inainte de ora 9. Conform descrierii, prima parte reprezinta un slalom printr-un perete usor (dar friabil, murdar, si cam urat) pentru a atinge creasta propriu-zisa. Noi am urmat linia rosie din poza. Teoretic, traseul era aproximativ pe linia verde.


Mai jos - primele lungimi pe stanca. E usor si mergem destul de mult concomitent.


Ajungem la intrarea pe un culoar de zapada pe care se vad urme clare. Conform descrierii, traseul nu e pe acolo... dar conditiile sunt bune (zapada inca tare la ora asta) si pare cea mai simpla varianta. In partea de sus a culoarului ajunsese soarele de ceva timp si nu a mai fost atat de placut de urcat - zapada era moale si nu oferea prea multa incredere.


Urmeaza o lungime de traversare pe zapada destul de moale, apoi o portiune de urcat printr-o zona de stanca murdara si foarte friabila, iar o portiune de mixt cu emotii din cauza zapezii... In sus continua, serpuind, un culoar cu zapada pe care se vad urme. Dar la cat de topita zapada, e mult prea periculos sa incercam sa urcam pe acolo. O momaie in partea dreapta ne da sperante ca se poate iesi in sfarsit in creasta. Intr-adevar traversam si ajungem in creasta, doar ca sa vedem continuarea pe alte pante de zapada pe cealalta parte a crestei.

Baza se abate de la traseu si incearca sa gaseasca o cale mai rapida, pe stanca (in poza de mai jos). Dar ne dam repede seama ca nu prea avem unde ajunge pe acolo, si continuarea traseului presupune traversarea portiunii de zapada din poza, deja ultra-topita la ora asta.


Facem o pauza de masa si hotaram sa ne retragem. Peisajul e superb, noi ne simtim bine doar aflandu-ne acolo si nu vrem sa stricam asta chinuindu-ne absurd :). Realitatea e ca traseul ne-a dezamagit si nu suntem deloc motivati sa continuam in sus prin zone urate si/sau periculoase, doar ca sa ne vedem pe varf! Plus ca suntem constienti ca tot pe aici o sa ne retragem... si nu va fi prea placut.


Coborarea portiunii de traverseu a fost destul de palpitanta in conditiile de fata - era foarte cald si zapada era la soare de cateva ore bune!


Si coborarea culoarului pe care am urcat ne ia mult timp! De dimineata am zburdat la deal, acum insa nu se poate pune problema de descatarat. Trebuie sa rapelam.



Mont-Blanc-ul in departare, ascuns de cativa norisori.


Si tot ce se vede in jur :)


Ca de obicei pe traseele astea usoare si haotice, retragerea ia mai mult decat urcatul. Ajungem inapoi pe ghetar exact cand s-a facut intuneric de-a binelea. Bonus, avem si placerea de a rapela peste rimaya :)


Drumul inapoi spre cabana il facem alene, la lumina lunii, urmarind frontalele celor care inca se mai aflau in trasee.

Urmatoarea zi coboram in Chamonix, ceea ce evident presupune si coboratul scarilor! Raman la parerea ca asta a fost "pasul" turei, mai emotionant decat orice am facut pe Arete du Moine. :)


Baza in schimb e relaxat si face poze :)





Trident du Tacul, traseul Lépiney

Data: 13 august 2011
Participanti: Dana si Baza
Traseu: Trident du Tacul - voie Lépiney (D, A0/5c(4c), 250m)

Vara asta mergem din nou in Chamonix, dar cu o abordare putin diferita. Avem doar o saptamana si o zi de concediu si incercam varianta fara masina, care s-a dovedit mult mai reusita. Zburam cu avionul vineri dimineata in Milano de unde luam trenul pana in Aosta si apoi autobuzul pana in Chamonix. Ajungem in Chamonix numai bine sa mai prindem Maison de la Montagne deschis ca sa xeroxam topo-uri si descrieri de trasee.

Am incercat sa invatam din greselile anilor trecuti. De data asta ne documentam mult mai bine legat de traseele care ne-ar putea interesa, astfel incat la Maison de la Montagne sa punem intrebari cat mai punctuale. De asemenea, avem pe lista cat mai multe trasee astfel incat sa avem variante indiferent de fereastra de vreme buna si de cat de aclimatizati suntem. De asemenea, suntem mai prudenti la inceput cu aclimatizarea.

Sambata se anunta vreme buna, urmand ca duminica spre dupa-masa / seara sa inceapa sa ploua. Deci trebuie sa alegem un traseu pentru care sa nu pierdem mult timp cu approach-ul. Hotaram sa incercam Trident-ul (3693 m) pe ruta Lepiney, stiind ca este cam la limita pentru noi neaclimatizati.

In primul rand, ne asteptam ca asta va fi un traseu frumos, Gaston Rebuffat incluzand ruta Lepiney in cartea sa The Mont Blanc Massif - The Hundred Finest Routes, lansand totodata si o provocare:

Alpinists should be principally inspired by the memory of Jacques de Lépiney who, in 1919, climbed this route free! They should take pride in this achievement and seek to be worthy of their inheritance by emulating Lépiney's fine performance, the more so because of the subsequent improvenets in equipment and technique.

Sambata de dimineata luam "prima" (in realitate, a treia) telecabina pana la Aiguille du Midi, coboram in Col du Midi unde ne montam cortul si pornim spre traseul nostru.Trident-ul (cel din dreapta in poza) arata impresionant atat de aproape cat si de departe, chiar daca se afla imediat in vecinatatea mai celebrului Grand Capucin.


Descrierea traseului obtinuta de la Maison de la Montagne, mai detaliata decat ce gasisem noi pe internet.


Trident - versantul sud-vestic: 1. Lepiney, 2. Eclipse, 3. Les Intouchables.


Trident - versantul sud-estic: 1. Lepiney, 2. Settimo sigillio, 3. La peau et les os.


Traseul nostru inconjoara turnul de granit, intersectand toate celelalte trasee. Am fi preferat sa obtinem un topo clar cu lungimile de coarda / regruparile, dar trebuie sa ne multumim cu ce se vede mai sus.

Urmam culoarul de zapada din stanga Trident-ului 100m conform descrierii si gasim o regrupare pe spituri. Acolo ne legam in coarda, ne punem papucii de catarat si incepem traseul cu ceva emotii, inca nestiind clar in ce ne bagam. Dar catararea e usoara, asa ca prindem curaj.


Peisajul e superb, traseul si vremea la fel.


Dupa ~20m gasim a doua regrupare pe spituri. Baza decide sa treaca mai departe, si dupa fix 50m de la plecarea in traseu, pe o mare platforma, gasim inca o regrupare. Cuie n-au prea fost pana aici, gradul fiind destul de mic si plasamente de mobile la tot pasul.


Pe aceasta platforma gasim niste rucsaci, semn ca aici se poate lasa echipamentul si continua traseul cu rucsaci mai usori. Direct in sus se vedea o linie destul de clara si accesibila, precum si o regrupare. Cand ne pregateam sa plecam mai departe, apare o echipa rapeland vreo 15m mai in dreapta noastra. Aflam de la ei ca traseul nostru era exact pe unde coborau ei... stiam ca trebuie sa fie o traversare pe o platforma mare, dar ne asteptam sa fie dupa vreo ~3 lungimi de coarda, nu dupa una singura. Aflam si ca se poate rapela exact pe linia pe care se urca. Revenim pe traseul nostru, bucurosi ca am evitat o ratacire in perete si oarecum mai linistiti in privinta retragerii.


A urmat cea mai grea lungime a traseului (poza sus, unde se vede si platforma pe care am traversat), lungime pe care au fost destul de multe cuie, dar totusi plasate astfel incat pasul traseului sa fie impus si asigurat la mobile.

Doi oameni urca spre bivuacul Fourche.


Lungimea a doua (cea mai grea), vazuta de jos.



Trecem pe versantul sud-vestic al peretelui si urmeaza o portiune usoara si foarte placuta...


...si ideala pentru poze spectaculoase.


Mai sus, avem parte si de un moment de deruta. Conform topo-ului, urmeaza o fisura / horn putin mai dificila, si nu stim pe care dintre fisurile ce se vad in sus sa o alegem, mai ales ca nu se vad pitoane nicaieri. Un petic de zapada cu urme de pasi ne ajuta sa facem alegerea corecta... si dupa vreo 2-3m pe fisura aleasa gasim un cui (singurul de pe aceasta lungime) care ne confirma ca suntem pe drumul cel bun.


:)


Tour Ronde cu fata nordica in conditii excelente de catarat.


Am ajuns pe varful Trident-ului fara probleme (poate doar pe ultima lungime sa ne fi abatut putin de la linia traseului, ca parca a fost mai greu decat trebuia sa fie si in loc sa ajungem pe varful central, am ajuns direct in saua dintre varful central si cel sudic).

Exista mai multe posibilitati de retragere, cea mai scurta fiind probabil rapelarea pe traseul Les Intouchables. Dar cum nu vroiam sa riscam sa ne ratacim, noi am rapelat exact pe traseul pe care am urcat, toate regruparile fiind pe spituri si cu inel de rapel. Am facut, pe cat posibil, rapeluri scurte (25m), doar unul singur fiind impus de 50m. Tragand linie, am ajuns sus dupa 6 lungimi de coarda si am facut 8 rapeluri la retragere.

Un ultim rapel lung ne scuteste de descatarat culoarul de zapada si ne duce aproape la baza Trident-ului.


Corturile de la baza lui Grand Capucin si Dent du Geant la apus.


Avem parte de un rasarit superb de luna si o plimbare pe luna plina spre Col du Midi unde avem cortul. Pacat ca ne cam chinuim la urcare din cauza altitudinii...


A doua zi ne resimtim dupa efortul depus, iar vremea pare sa se strice mai devreme decat era anuntat. Asa ca strangem cortul si ne indreptam spre Aiguille du Midi cu amintirea unui traseu frumos, care ne incurajeaza sa mai incercam si altele similare.

Muchia Bondarului (4B)

Data: 31 iulie - 1 august 2011
Participanti: Dana si Baza
Traseu: traseul Muchia Bondarului (4B, 9lc, V A1 sau VI la liber) din peretele Canionului Cioranga Mare si plimbare in Piatra Craiului

In drum spre Busteni... ne hotaram sa mergem in Piatra Craiului gandindu-ne sa cataram Muchia Bondarului in prima zi si Lespezile Lirei in urmatoarea. Ajungem destul de tarziu la intrarea in traseu, muntele era partial invaluit in ceata / nori si cam statea sa ploua, dar ne hotaram sa ne incercam norocul si o luam in sus.

Catarand prima lungime din creasta propriu-zisa... Muchia este ingusta si spectaculoasa, fiind chiar langa canionul Cioranga Mare.


In regruparea.


Plecarea in a treia lungime de creasta, portiunea cea mai dificila a traseului.


Muchia pe care am urcat, pierzandu-se in ceata...


Garofita Pietrei Craiului ne asteapta la iesirea din traseu...


Traseul a fost foarte frumos, dar mai scurt decat ne asteptam. Pacat ca am prins ceata si n-am putut admira peisajul...


Noaptea o petrecem la cabana Plaiul Foii, in conditii de pensiune, dar pret de cabana! A doua zi este frig, umezeala, si tot muntele este in nori - numai vreme de catarat nu e. Asa ca hotaram sa ne plimbam un pic, apoi sa plecam devreme spre casa.


Flori...


Pentru cunoscatori ;)


:)



***

MUCHIA BONDARULUI - 4B


Generalitati:
  • pitoanele sunt relativ rare si relativ proaste (suficiente pentru cineva cu experienta, dar totusi nerecomandat incepatorilor)
  • pe lungimile importante sunt regrupari cu 2 pitoane (par ok), in rest se gaseste eventual cate un cui pentru regrupat
  • grad la liber: VI, grad impus: V(A1)
  • creasta foarte frumoasa si aeriana
  • stanca foarte faina (mai aderenta si mai compacta decat ne asteptam noi)

Accesul: Intrarea in traseu (comuna cu cea pentru Lespezile Lire) este chiar din Braul Cioranga, de unde incepe Canionul Cioranga Mare.

Descriere:

Prima parte a traseului (primele 4 l.c. din schita) urmeaza un horn clar spre baza muchiei. Aceste lungimi estimam ca insumeaza cam ~120m (poate chiar mai mult), sunt usoare si cam neasigurate (in total cred ca am vazut vreo 4 pitoane + o regrupare, dar posibil sa mai fie si altele ascunse).

Creasta propriu-zisa noi am parcus-o in felul urmator:
  • prima l.c. (45m) incepe direct pe muchie, primul cui este destul de departe (dar nu este greu pana acolo), in a doua parte a lungimii se ocoleste prin partea dreapta un bloc de pe creasta (pe ocolire sunt vreo 10-15m verticali cu un singur piton si un mic pas gr. VI-)
  • a doua l.c. (20m) are un singur cui, la plecarea din regruparea ar fi cam gr. V-, apoi este mai usor
  • a treia l.c. (50m) inceputul lungimii este cea mai grea parte din traseu (gr. VI) si este bine pitonat, apoi se iese pe partea de creasta semi-orizontala si se inainteaza usor, se ajunge la un inel bun unde se poate regrupa
  • a patra l.c. (15m) practic traseul s-a cam incheiat, dar mai sunt 10-15m usori pana se iese in jnepeni

Retragerea: Se urmeaza creasta in sus, inotand prin jnepeni, si se ajunge imediat in Braul de Sus pe care il urmam spre dreapta. Acesta duce in Valcelul cu Fereastra pe care se coboara la Ref. Sperantelor. Pe lumina si cu putina atentie sa nu se piarda poteca Braului de Sus, retragerea este destul de clara chiar si pentru cei care nu au mai fost in zona.

Pentru o descriere cat mai completa, postam si schita asta gasita pe net:


***

Prin munții Măcinului

Data: 22-24 iulie 2011
Traseu: plimbare si catarare in Macin
Info / Topo : Invitaţie în Carpaţi - Noiembrie 2005

Avem o zi libera, la munte ploua si la mare am fost deja un weekend anul asta :). Asa ca hotaram sa mergem in Macin la plimbare, relaxare si putin catarat.

Eu am incercat sa ma imprietenesc cu o testoasa... fara prea mare succes.


Un soricel timid...


Priveliste cu Valea Morsu. In poza se vede Cariera Memorial.


Guster...


Alta testoasa, mai batrana si mai prietenoasa decat prima...


"Drum bun, doamna Testoasa!"


:)


Fiind in Macin, nu puteam sa nu profitam de ocazia de a ne catara pe granit. Am ales sa mergem la cariera 3M unde sunt trasee destul de putine si destul de scurte, dar fiind expunere vestica se gasesc mai tot timpul zilei trasee si la umbra.


:)



:)


Pe drum spre casa, prin Dobrogea...


Intr-un sat vedem si un mare cuib de barza cu... multe berze!


Noi am numarat 5 ;)



ATENȚIE !!!

Unele activități prezentate aici implică risc serios de accidentare gravă sau chiar fatală.

Este important de reținut că:
  • Abordarea anumitor trasee prezentate aici poate fi foarte diferită de cea obișnuită, un motiv foarte serios de a trata cu rezervă informațiile prezentate.
  • Condițiile în care un traseu se găsește (împreună cu riscurile asociate!) pot fi foarte diferite față de cum au fost ele găsite la un moment dat.

În consecință:
  • NU ne putem asuma nicio răspundere în caz că informațiile prezentate aici sunt greșite, inexacte sau depășite.
  • NU ne asumăm nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a oricăror materiale prezentate aici.
  • Folosirea oricăror informații sau idei prezentate aici se face integral pe propria răspundere.