Bucegi. Traseul Balcoanelor (5A)

Am parcurs Traseul Balcoanelor de mai multe ori de-a lungul timpului (prima data prin 2006), iar cand am fost toamna trecuta pe acolo m-am gandit ca ar fi util sa scriu cate ceva despre el, pentru ca s-au schimbat suficiente cat sa aiba sens o schita "proaspata" si o descriere.




Traseul Balcoanelor e un traseu clasic, ce s-a bucurat de o mare popularitate in randul generatiilor trecute. Pentru a intelege in ce masura era indragit mai demult, e destul sa amintim un singur lucru: un alpinist veteran (Bulinel) povestea ca primul lucru pe care l-a facut odata iesit dintr-o inchisoare comunista a fost sa... mearga la Refugiul "Costila, si de acolo atza-n Balcoane" (dupa relatarea D-lui Mititeanu - dintr-un articol deosebit scris de dansul, pe care-l puteti vedea integral aici: http://www.dinumititeanu.ro/Bulinel%2C-o-legenda).

Azi traseul e probabil ceva mai friabil decat era odata, dar soarele e la fel de placut in Peretele Costilei, iar o parte din vechile asigurari au fost inlocuite cu spituri (de catre Cornel Sain si Danut Ochesel, in vara lui 2011). Din fericire, traseul si-a pastrat spiritul, dar popularitatea lui nu mai e oricum cea de altadata, poate din cauza ca presupune vreo ora de urcat de la Refugiu sau poate pentru ca lumea cauta azi trasee mai dificile si mai lungi. Totusi, o tura care include urcarea pe Valea Costilei, Traseul Balcoanelor si apoi urcarea pana in Brana Mare a Costilei pe creasta Costila Galbinele mi se pare ca are multe de oferit...



Accesul la traseu se poate face ori urcand direct pe Valea Costilei - pe care avem de trecut cam 4 saritori notabile, nu foarte simple dar frumoase, pe care trebuie asigurat oricine nu e foarte invatat cu asa ceva - ori urcand pe Coama cu Jnepeni si apoi pe ultima (sau ultimele doua?) din cele patru saritori mentionate mai sus. Traseul este putin mai jos de linia inconfundabila a Hornului din Peretele Costilei, iar numele lui e scris la baza, destul de discret asa...

Avem doua variante de intrare: una direct din firul Vaii Costilei, si una (cea clasica) de pe o brana din dreapta.
  • LC1 (~ 40 m): Daca se intra in traseu direct din Valea Costilei, se incepe cu un pasaj destul de friabil, cu vreo 2 pitoane proaste (VI+), dupa care se urca, pe teren nesigur, pana ne intlnim cu varianta clasica. Un dezavantaj al variantei directe e ca secundul se afla exact sub linia traseului si nu se poate feri de pietre, prima LC fiind destul de friabila.Varianta clasica incepe cu o brana spre dreapta. Aici insa nu se afla piton sau spit pentru a regrupa (posibil sa se poata regrupa la niste jnepeni; pe vremuri era o zada dar a fost luata de avalansa). De aici traseul urmeaza ascendent spre stanga niste praguri inierbate si friabile, apoi se orienteaza in sus, dupa care traverseaza putin spre stanga si apoi urca pe fisura ce iese in stanga tavanelului deasupra caruia e regruparea (relativ incomoda, 2 spituri cu lant)
  • LC2 (~ 40 m): Usor spre stanga trecem peste o "burtica" interesanta (VII-) apoi urcam pana pe o brana pe care e o regrupare veche. Deasupra gasim un diedru cu o fisura frumoasa (VI), alt prag inierbat si deasupra unei zone putin friabile ajungem pe o brana comoda in regrupare (2 spituri cu lant)
  • LC3 (~50 m intinsi): Urcam usor oblic prin stanga, ocolim cu mare atentie o placa desprinsa si mare care nu sta prea bine si prindem fisura ce urca spre partea stanga a bolovanului incastrat (fisura din dreapta e mai ciudata), traversam la dreapta pe sub bolovan si apoi il depasim; trecerea e foarte frumoasa (VI, maxim VI+). Mai sus, fisura/horn se desparte subtil in doua fisuri: pe cea din dreapta identificam o nisa in care e o regrupare (2 pitoane legate cu cordelina alba + un spit in vecinatate), dar nu pe acolo e traseul. Noi urmam fisura ce urca oblic spre stanga, iar dupa cativa metri traversam orizontal peste o fata spalata cu pitoane (VI-), spre nisa unde e regruparea (2 spituri cu lant). Pe LC3 o coarda de 50m mai... intrata la apa s-ar putea sa nu ajunga pana in regrupare.
  • LC4 (~25 m): Urcam oblic stanga - pe sub o arcada - un pasaj frumos (VII) unde odinioara zambeau niste tzevi ruginite si apoi continuam pana ajungem la un copac, pe o brana pe care o urmam spre stanga pana la regrupare (care are si un spit cu veriga rapida).
  • LC5: Urcam spre jnepenii de deasupra (usor prin stanga din cate imi amintesc) pe branite de iarba si teren mai nesigur, apoi prin jnepeni, pana unde putem regrupa. Urmeaza o plimbare cu jnepeni pana pe creasta unde, la limita jnepenilor, gasim regruparea din Creasta Costila-Galbinele (2 ancore).

Retragerea se poate face:
  1. In rapel pana in Valea Costilei, de dupa LC4:
    • pe linia Tr. Cezar Vargulescu, daca nu avem semicorzi de 60m.
    • facand un rapel de 60m pana in Hornul din Peretele Costilei si apoi inca unul pana in V. Costilei. Odata ajunsi in firul Vaii Costilei putem cobora pe Coama cu Jenpeni sau pe Valea Costilei.
  2. Daca alegem sa urcam pana in Creasta Costila-Galbinele:
    • din Creasta Costila-Galbinele se poate cobora spre refugiu pe versantul corespunzator Vaii Galbinelelor (e mai bine sa se cunoasca dinainte retragerea pe aici daca optam pentru ea).
    • se poate urca in continuare pe Creasta Costila-Galbinele pana in Brana Mare a Costilei (dupa care, intr-adevar, ai ceva de coborat pana la Refugiu :) ).
Am ales din 2011 si din 2013 cateva poze...

Saritoarea de dinainte de intrarea in Balcoane

Aceeasi saritoare vazuta de deasupra

Peretele Costilei de la inaltimea intrarii in Balcoane


Dana pe prima lungime de coarda


O privire asupra versantului sudic al Vaii Costilei

Zeno, urcand secund aceeasi prima lungime de coarda

Pe a doua lungime de coarda

Creasta Vulturilor vazuta din a doua regrupare

Pe traverseul de la sfarsitul LC3

Inceputul LC4


A treia regrupare


Partea finala din LC4

Bucegi. Creasta Picăturii (3A)

Data: 4 ianuarie 2014
Participanti: Baza, Raluca
Traseu: Creasta Picaturii (3A) pana la Crucea Eroilor


Daca nici acum nu putem sa facem Creasta Picaturii in conditii de vara, atunci cand? Ca pana la primavara mai e totusi mult :). Ma gandeam deci la o tura pe Creasta Picaturii, apoi a aparut ideea de a o duce pe Raluca pe acest traseu. Dar ma intrebam totusi daca in conditiile actuale de acum ea ar putea sa se bucure de traseu, pentru ca e totusi lung iar orele de lumina nu-s multe... Dana e convinsa totusi ca ideea e buna: "Cine nu ar vrea sa mearga pe Picatura?", parearea ei fiind de fapt si un apropo subtil la faptul ca noi doi nu am mers niciodata impreuna pe acolo, si ar cam fi cazul, la vara...

***

Plecam deci noi devreme din Busteni, urcam pe langa structura de catarare pe gheata de la baza partiei Kalinderu... cand suntem opriti de un nene bodyguard, ca ce cautam acolo, ca nu avem voie pe partie (?!?). Ii zic fara sa ma opresc ca noi mergem pe munte, cum adica nu avem voie, iar el explica ca e OK, credea ca vrem sa mergem sa ne dam pe partie, de asta ne-a oprit. Deci... trageti voi concluziile...
In plus, ne-a zis ca era ceva ursoaica cu pui in zona (ceea ce pana la urma e dragut, nu?). Raluca nu e de parere ca e dragut si ma intreaba daca stiu sa fluier, sa alungam ursul daca e cazul. Sigur ca stiu! Ii si fluier ceva demonstrativ, asa inceeet ... incet. E tare dezamagita de nivelul sonorului,
dar si eu sunt putin contrariat de reactia ei, ca doar stiu melodii frumoase, imi amintesc chiar o parte mica din concertul in Re Major de Paganini, imposibil ca ursul sa nu fie incantat ... in fine...

Urcam noi deci si prindem poteca spre Valea Seaca a Caraimanului, trecem de ea, urcam pe Valcelul Spalat...



Dam si de putina zapada...



...asa, cat sa ne pozam cu ea.



Ne facem si poza in "Grota lui Comanescu", ca aici asa trebuie...



Vremea e cam de inceput de noiembrie.



Ajungem la fisura ce duce pe varf. Imi amintesc cata zapada am gasit aici iarna trecuta. Acum arata ca vara, stanca nici macar rece nu e.




In fata noastra apar brusc peretele Vaii Albe impreuna cu Blidul Uriasilor, pe care e tare putina zapada, precum se vede.

 

Raluca vine la timp cat sa mai prindem pe varf cateva raze de soare.







Partea cea mai frumoasa - zic eu - a traseului apare acum inaintea noastra.



De pe varf, se pot face 1, 2 sau 3 rapeluri pana in Strunga Marelui V (cat imi place numele asta, chiar daca unii vor zice ca e... inexact), in functie de lungimea corzilor. Unii (care au 2 semicorzi de 60 m) prefera sa faca un singur rapel. In cazul asta, probabilitatea de a ramane corzile blocate la recuperare e destul de mare. Noi am facut 2 rapeluri, unul de vreo 40 m si unul de 10-15 m. Cei care au o singura coarda pot sa faca 3 rapeluri (niciunul nedepasind 20m).



In prezent, pitoanele de rapel din toate cele 3 locatii arata OK, atat cat se poate vedea, desi unele-s tare batrane, iar celelalte parca nu-s batute la fel de bine ca alea batrane :). Acelasi lucru e valabil si pentru pitoanele de rapel de pe Vf. Strungii, pe care urcam usurel...



De aici urmeaza un rapel de fix 25 m, care ne duce putin in dreapta crestei, intr-unul din firele Albisoarei Turnurilor. La 20 m de inceputul rapelului mai intalnim un piton mare cu inel, asta pentru ca "batranii" mergeau in general cu corzi de 40 m, nu de 50-60m ca acum.



Urcam pe primul turnulet ce urmeaza pe creasta si apoi ocolim prin dreapta pe o potecuta pe cel de-al doilea, ajungand sub partea cea mai delicata a crestei, Fata Inalta. Sunt aici mai multe variante de a urca. Ele apar frumos desenate aici (poza din link provine din postarea de pe blogul lui Cristi, pe care o puteti vedea integral aici). Dintre cele 3 variante desenate in poza, nu am fost recent decat pe cea din stanga (numita Spranceana), deci nu pot spune care ar fi varianta cea mai inspirata... Spranceana e varianta cea mai spectaculoasa si aeriana in orice caz, dar e asigurata foarte rar si e cam dubios de urcat pe acolo in prezent.

Plecam spre Spranceana de la o zada solida, dar in continuare terenul e friabil; asiguram vreo 3 pitoane si trecem niste pasaje care nu-s banale, iar dupa 40m ajungem la doua pitoane (cele din poza de mai jos, in care sunt buclele mele imbarligate), unde putem regrupa. Se poate merge si in continuare fara a regrupa acolo, dar pana sa se termine 50m de coarda gasim doar o zada destul de prapadita la care sa regrupam mai sus.



Mai sus urmeaza imediat Fatza Hornurilor, impreuna cu tunelul.



Caraimanul arata spre Busteni doua creste simetrice, care au in plus si cate o fereastra fiecare, situata cam la aceeasi altitudine (si anume Portita Caraimanului si tunelul din Fata Hornurilor). Dar nu doar de asta e tunelul special. Branele care ajung la el pe ambele parti sunt expuse si destul de precare, ceea ce da un anumit farmec locului. In plus, prin tavanul tunelului pleaca un cos ce urca vertical, prin care se poate ajunge deasupra, pe linia crestei. Cand incepi sa urci prin cos ti se arata sub un unghi cu totul special Albisoara Hornurilor, aflata dedesubt. Probabil insa ca varianta de a urca prin cos nu e foarte frecventata, mai ales ca deasupra, pe linia crestei, urmeaza o portiune de vreo 120m foarte friabila si nu prea placuta de urcat, dupa cum am constatat cand am fost pe acolo iarna trecuta.

De aici in sus traseul ne mai arata locuri frumoase, chiar daca e intuneric.



Atmosfera versantului estic al Caraimanului iarna, pe intuneric, luminat de Cruce, e ceva foarte greu de redat in poze. E combinatia aia de liniste, lumina si prezenta discreta a omului, nu stiu cum sa zic altfel: e ca si cand te-ai plimba noaptea, pe luna plina, prin cimitirul satului...
E incredibil cat de armonioasa e prezenta Crucii de pe Caraiman. Am vazut-o de atatea ori, pe vreme de toate felurile, dar tot ma minunez de fiecare data :)



Ce mi se pare cumva amuzant e ca, incepand cu Valcelul Spalat si terminand cu ultimele portiuni stancoase ale crestei, traseul permite mai multe variante, iar pozele oamenilor care ajung pe aici sunt uneori derutant de diferite... Eu ma gandesc ca asta e bine intr-un fel, ca daca stii variantele poti sa "adaptezi" traseul in functie de conditiile meteo, de timp, de participanti, ceea ce e foarte fain... In schimb, poti fi si usor indus in eroare, ajungand in locuri friabile/periculoase acolo unde sunt variante mult mai prietenoase (dar paradoxal poate mai putin frecventate). De asta merita mentionat unde s-ar putea gasi o descriere buna a traseului: http://mirceaordean.blogspot.ro/2012/07/munte-uman-virful-si-creasta-picaturii.html. Dupa descrierea asta am mers prima data pe Picatura, acum vreo 10 ani.

ATENȚIE !!!

Unele activități prezentate aici implică risc serios de accidentare gravă sau chiar fatală.

Este important de reținut că:
  • Abordarea anumitor trasee prezentate aici poate fi foarte diferită de cea obișnuită, un motiv foarte serios de a trata cu rezervă informațiile prezentate.
  • Condițiile în care un traseu se găsește (împreună cu riscurile asociate!) pot fi foarte diferite față de cum au fost ele găsite la un moment dat.

În consecință:
  • NU ne putem asuma nicio răspundere în caz că informațiile prezentate aici sunt greșite, inexacte sau depășite.
  • NU ne asumăm nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a oricăror materiale prezentate aici.
  • Folosirea oricăror informații sau idei prezentate aici se face integral pe propria răspundere.