Bucegi. Traseul DDR - Love Hurts din Țancul Mic, Coștila

Data: 20 iulie 2014
Participanti: Dana, Silvia
Traseu: Traseul DDR - Love Hurts (2lc, 6c+/7a) din Tancul Mic, zona Costila


***

Acces: Traseul este in Tancul Mic de la Costila. Intrarea este scrisa la baza si se afla intre intrarea in Hermann Buhl si intrarea in Hardy.
Descriere: Este un traseu de doua lungimi de coarda, integral pe spituri, amenajat relativ recent (2010, Cornel Sain, etc.). La rotpunkt, gradul este undeva pe la 6c+/7a (VIII-/VIII). Este un traseu gandit ca de escalada, deci esti obligat sa-l cam cateri, nu prea merge pacalit cu tras de bucle sau scarite. Unde e greu, spiturile sunt suficient de apropiate ca sa iti vina sa incerci pasii dar suficient de distantate ca sa nu poti "fura" aproape nimic. Iar unde e usor, distanta dintre spituri e mai mare.
  • LC 1: 35m, gradul VIII-/VIII, are doua pasaje dificile pe fata verticala sau chiar putin surplombata si intre ele un pasaj de atentie pe fata cazuta. Se regrupeaza la intersectia cu traseul Hermann Buhl in 2 ancore din acesta.
  • LC 2: 38m, gradul VII+/VIII-, mai putin sustinuta decat prima lungime, regruparea este la un spit cu inel si un spit cu veriga rapida langa un copac. A doua parte a lungimii este comuna cu traseul Noua Dictatura.  
Echipament: 13 bucle si semicorzi. La limita, se poate folosit si coarda de 70m in loc de semicorzi.
Retragere: Retragerea se face in rapel pe linia traseului. Este nevoie de 2 rapeluri, chiar si cu semicorzi de 60m. Daca se merge cu o singura coarda, aceasta trebuie sa fie de 70m si trebuie mare atentie la retragere (coarda de 70m ajunge la limita asa ca se recomanda innodarea capetelor corzii)!   

Schita desentata pe o poza a Laurei B.
***

Si acum povestea...

E vineri dimineata. Eu imping carutul incetisor, mergand cu Mihnea spre locul de joaca. Am fost singura-singurica cu el 24 de ore pe zi toata saptamana si asta e scurtul interval cand chiar am timp sa fiu doar eu cu gandurile mele. Ultima iesire la stanca a fost fix cu 3 saptamani in urma - am reusit sa strecor un Cezar Manea impreuna cu Geo. Urmatoarea oare cand va fi? Baza trebuie sa se intoarca in weekend, apoi teoretic plecam toti trei cat de repede reusim intr-un concediu mai turistic. Cumva incepe sa ma irite concediul asta! Daca nu ar fi concediul, poate as mai reusi sa merg la catarat. Dar asa... inseamna ca abia la toamna mai am sanse.

Tot impingand carutul, ideea de concediu incepe sa ma irite din ce in ce mai mult. Pana cand imi pica fisa!!! Concediul ar trebui sa fie pentru relaxare, pentru distractie, pentru deconectare. In niciun caz o obligatie! Ce ar fi sa-l amanam un pic si sa profit de weekend? Nu avem rezervari facute, nu avem bilete de avion cumparate, nici macar planuri incotro sa mergem nu avem. In plus, cel putin teoretic, s-ar potrivi numai bine lucrurile pentru un mers la catarat duminica. Deci...

Incep sa dau telefoane. In mare lucrurile par aranjate. Merg la catarat cu Silvia. Baza va sta cu Mihnea in Busteni. Florică si Raluca se pare ca vor fi si ei in Busteni, deci Baza nu va fi singur cu bebe. Traseul nu-i greu de ales. Data trecuta cand rapelam dupa ce catarasem Suzana am vazut de aproape linia traseului DDR si ne-a ramas gandul la el. Brusc sunt super-mega-entuziasmata. Super-psyched, cum zic englezii :).  

Asa ca duminica dimineata, la ora 10, eu si Silvia suntem la Caminul Alpin si pornim in sus spre refugiu. Cred ca am vorbit non-stop, asa ca intre fete, deci nici n-am simtit drumul. La baza traseului ne echipam automat, dar eu inca sunt cu discutiile noastre in cap, aproape ca am uitat de tot de catarat :)). Pleaca Silvia cap pe prima lungime, aia mai grea. Ii zic ca pe a doua merg eu. Sau macar o sa incerc sa merg eu. Si daca ajung in regrupare si ii zic sa mearga tot ea, sa nu se duca. Sa ma trimita macar sa incerc :).

Traseul incepe destul de sustinut. Totusi Silvia ajunge foarte repede sa asigure al patrulea spit, deci prima portiune dificila e rezolvata.


Eu stau cuminte si filez... si tot sper sa nu fiu fix in drumul vreunui blanos plimbaret. Parca anul trecut imi arata Baza poze facute din Peretele Vulturilor cu un ursulet care se plimba putin mai sus de unde stateam eu acum.


Silvia ajunge la al doilea pasaj dificil. Acesta a necesitat mai multe incercari - e tentant sa-l incerci pe partea dreapta, dar aia nu e solutia castigatoare. Pe partea stanga sunt prize bune, doar ca trebuie cautate un pic.

Eu am ramas cu impresia ca al doilea pasaj greu e mai "impus" decat primul, dar e un pic mai usor din punct de vedere al gradului de rotpunk. Dar asta e doar o parere... n-am fost nici cap pe acolo, n-am reusit nici sa trec vreunul din pasaje fara sa ma odihnesc in coarda.


La ultima odihna in coarda am reusit sa-mi troznesc cumva genunchiul. Asa ca m-am chinuit un pic sa catar bucata ramasa pana in regrupare - era o fata cazuta usoara pe care trebuia sa incarc bine prizele de picior.


Ajung in regrupare cu o usoara durere de genunchi. Deci mi-am gasit un motiv excelent sa merg secund in continuare, nu? Numai ca nici nu apuc sa deschid gura, ca Silvia ma intampina cu entuziasm ca uite ce frumos e in sus, ca se vad multe prize, ca una-alta, ca trebuie sa ma duc sa incerc! I-am facut bine "instructajul" la baza traseului, asa ca n-am scapare, trebuie sa ma duc. :)))


Intr-adevar lungimea chiar porneste usurel. Inainte de al treilea spit am parte de o mica ridicare la echilibru. Ca secund, as fi trecut fluierand pe acolo si n-as fi zis ca e peste gradul V. Asa... trebuie sa imi fac putin curaj sa ma duc. Dar e numai bun exercitiul ca sa-mi ridice moralul pentru restul lungimii.


La un moment dat se vede un piton la vreun metru in dreapta, batut de sus in jos intr-un prag cu aspect friabil. Ma intreb ce-i cu el ca desi e aproape de linia spiturilor nu are cum sa aiba legatura cu traseul.

A doua lungime are un singur pasaj dificil. Spiturile sunt mai dese aici, dar tot trebuie sa te pui pe stanca intre ele. Nu poti merge la artificial.


Intr-unul din momentele de odihna fac o poza in jos.


Tot timpul se auzeau voci de undeva din perete, dar nu am reusit sa identific de unde. Surpriza a venit mai tarziu, la refugiu: erau Laura si Adi care au catarat in Peretele Valcelului Stancos. Laura ne-a surprins si in poze. :)

Aici deja trecusem de portiunea dificila si incepusem sa realizez ca nu mai am motive sa nu ajung pana in regrupare.


Filez si incerc sa fac poze printre crengile copacului de la finalul traseului...


Vine si Silvia :)


Gata traseul, acum retragerea. Primul rapel...


Si al doilea...


Inapoi jos de unde am plecat ne bucuram de ce am catarat. Dar parca a fost prea putin. Amandoua mai putem si mai vrem... macar un pic. :) Asa ca strangem echipamentul repejor si o luam spre refugiu cu gandul la ceva in Tancul Ascutit, cat ne-o permite timpul.

Cheile Râșnoavei. Traseul Coțofana (5A) din Peretele Animalelor

Data: 22 iunie 2014
Participanti: Dana, Bogdan
Traseu: Traseul Cotofana (5A, VII-/VII, 4 LC) din Peretele Animalelor, Cheile Rasnoavei

Se aliniaza iar astrele si am ocazia sa ma catar din nou. De data aceasta in Peretele Animalelor din Cheile Rasnoavei. Bogdan, coechipierul de azi vrea sa se catere cat mai mult, asa ca planul e sa faca un traseu cu mine (timp in care sta Baza cu bebe), apoi preiau eu copilul si el mai catara un traseu cu Baza. Eu as vrea sa merg in Cotofana. E un traseu care merge catarat la liber si vreau sa incerc sa rezolv si pasajele pe care nu le-am dibuit prima si singura data cand am facut traseul, acum destui ani.

***

Tati si bebe raman la masina in timp ce noi pornim spre perete. Urmeaza sa urce si ei la baza peretelui mai tarziu...


Plec eu cap pe prima lungime scurta. Prima data cand m-am dat cap la alpinism a fost pe lungime asta! Am un pic emotii - atunci m-am descurcat binisor, oare acum cum o sa fie? :)

Emotionant e doar pana la primul cui, care e destul de sus pe un scoc pamantos. Apoi incepe stanca, incep cuiele, incepe catararea usoara si frumoasa si slalomul printre palcurile de iarba. (Nu e nimic ironic, e vorba de slalom la propriu - desi peretele e plin de vegetatie, catararea e pe stanca curata, ocolind "tufisurile".)  


A doua lungime duce la baza arcadei si ii revine lui Bogdan.

Parca pe aici eram cand ii aud pe tati-Baza si bebe-Mihnea ca se apropie... Mi se pare ca s-au cam grabit sa vina. Sau ne miscam noi asa lent?! Bebe-Mihnea se smiorcaie un pic, suna ca si cand ii e somn. Ce ciudat e sa auzi copilul la baza traseului! E o presiune in plus sa ne miscam mai repede.

Lungimea se termina cu un traverseu spre dreapta pana in regrupare. Cu putina atentie nu pune probleme, dar tot ciudat mi se pare pasajul, exact asa cum l-am perceput si data trecuta.


Daaaa, urmeaza lungimea cu arcada! Si e randul meu! Chiar imi doream sa merg cap pe lungimea asta! Si e liniste, bebe a adormit. Uff, ce emotii am avut pe aici acum 6 ani, secund fiind. Ce ma panica ideea de traverseu orizontal pe vremea aia. Dar arcada e usoara, are prize mari si bune...

Uhm... are prize mari si bune cand e uscata :)) Acum e partial uda. Ma asteptam, a tot plouat zilele trecute. Reteta succesului e rabdarea! Adica: rezista tentatiei sa te prinzi de bucla, cauta prize alternative pe fata, fa un pas, respira, scutura mainile, ia niste magneziu, cauta din nou prize alternative. Si uite asa, incet dar sigur, concentrandu-ma pe catarat si nu pe temerile interioare, ajung pana in regrupare legand lungimea!  


Mai sus, una din cele doua poze cu mine. Atat a reusit Bogdan sa-mi faca inainte ca aparatul lui sa faca un dublu salt... mortal. :(

Mai jos, Bogdan in zona mai dificila din lungimea a treia - sfarsitul arcadei, inceputul portiunii verticale.


A patra lungimea incepe cu un pas de traverseu direct din regrupare. Aici secretul e sa cauti bine-bine prizele de picior. Urmeaza o portiune drept in sus cu prize bune, dupa care e un pic dificil cand traseul o coteste brusc orizontal stanga. Acolo in mod cert pe secund il ajuta sa NU fie asigurat cel mai din dreapta cui. Eu m-am ambitionat sa imi iasa la liber traseul, asa ca am tot catarat, dezasigurat, descatarat, catarat, etc. La inaltimea mea mi se pare imposibil sa merg pe linia cuielor, dar trebuia sa "bifez" toate pitoanele ca aveam bucle de recuperat! :))


Dupa a patra lungime practic s-a terminat traseul. Variantele sunt: niste catarare pe praguri de iarba pana sus in padure sau rapeluri pana la baza peretelui. Se subintelege ce varianta am ales, nu?


Stiam ca putem ajunge jos din 2 rapeluri, chiar si cu corzi de 50m. Dar se pare ca am gresit ceva! Primul rapel cred ca trebuia sa fie putin mai lung... Asa ca am ajuns sa facem doua rapeluri lungi din regrupari cu veriga rapida si un rapel scurt de tot (sub 10m) de dupa un copac. Cam stresant cu retragerea in conditiile in care bebe se trezise si isi exprima destul de clar dorinta ca mamica lui sa apara odata. :)

Uf, ce frumos a fost! Of, ce pacat ca s-a terminat asa repede! As sta si m-as bucura si as rememora fiecare pas, dar nu-i timp. Il preiau imediat pe Mihnea ca sa aiba baietii timp de inca un traseu. Si in timp ce Baza si Bogdan au catarat Diedrul Corbilor, eu si bebe ne-am facut de cap pe la Cetatea Rasnov. O zi plina, ce mai!

Bucegi. Traseul Suzana (5B) din Țancul Mic

Data: 14 iunie 2014
Participanti: Dana, Silvia
Traseu: Traseul Suzana (5B, VIII sau VII-/VII (A1), 4 LC) din Tancul Mic, zona Costila


Ultimul an si jumatate...

Daca ati citit postarile mele din prima jumatate a lui 2013, ati vazut ca n-am stat degeaba. Si poate e un moment bun sa povestesc un pic despre perioada asta, ca sunt destul de des intrebata in ultima vreme ce si cum am facut. Dupa vacanta din Noua Zeelanda, cand am facut acele trasee frumoase pe creste de zapada si cand am aflat ca sunt insarcinata, am inceput sa am dificultati din ce in ce mai mari cu activitatile cardio. Asa ca am cam renuntat la mersul pe munte... cred ca pot numara pe degetele de la o mana plimbarile din perioada aia.

In schimb, n-am avut nicio problema cu cataratul. Evident, m-am dat numai in mansa si a trebuit sa-mi schimb un pic stilul de catarat, nu m-am mai folosit atat de mult de muschii abdominali. Dar am profitat de perioada asta ca sa inteleg ce muschi sunt folositi la fiecare miscare, am cautat mereu solutii cat mai usoare si cred ca am progresat din punct de vedere tehnic. Ah, si m-am bucurat de mobilitatea din lunile alea - femeile insarcinate au ligamente mai elastice si mobilitate mai mare :). Dar nu fiti invidiosi, astea dispar dupa nastere. Din luna a cincea am simtit nevoia sa trec la un ham intreg - nu e atat de comod ca cel normal, dar nu apasa deloc pe burta. Am iesit si la escalada, si la trasee clasice. Ultima iesire la stanca a fost in traseul Muchia Caprioarei din Postavarul cu fix 2 luni inainte sa nasc... dupa aia n-am mai avut timp, ca as mai fi vrut sa ies!

Daca in timpul sarcinii totul decurs cum speram (sau chiar mai bine), dupa ce a aparut bebe nu a mai fost chiar asa. Visam eu ca dupa ce face macar o luna o sa pot sa-l plimb pe munte in wrap-ul elastic, ca prima plimbare cu el o sa fie la refugiu la Costila, ca daca tot sunt acolo macar o mansa langa refugiu o sa pot sa ma dau si eu. Si d-astea... Fizic, eu n-as fi avut probleme. La panou am revenit dupa mai putin de 4 saptamani. Doar ca bebe a avut alte idei. Nu i-a placut absolut deloc in wrap! sau in sling! iar marsupiul l-a refuzat pana dupa 6 luni! Asa ca m-am multumit cu cataratul la panou si cateva iesiri la escalada in Bulgaria. La alaptat nu am vrut sa renunt, asa ca nu se punea problema ca eu sa plec aiurea si pe el sa-l las acasa.

Apoi am dat peste schemele de diversificare - la 6 luni incepi sa-i introduci o masa de legume si la 8 luni cica ajunge copilul sa bea laptic doar dimineata la 6-7 si seara la culcare la ora 9, in restul zilei mancand mancare. Asa ca au incoltit alte idei in capul meu - daca-i asa cu diversificarea, la jumatatea lui aprilie o sa pot sa plec si eu la o tura de o zi, nu? Aiurea! Nu stiu cine a facut schemele alea, dar eu nu stiu vreun copil alaptat la care sa mearga lucrurile asa. Am reusit totusi la sfarsit de aprilie sa particip la HCO - copilul jos in Herculane ca era cam instabila vremea, eu fugind pana la faleze, catarand ce se nimereste si apoi inapoi fuga jos la copil (rezista cam 6 ore fara mine pe vremea aia). Abia dupa ce a facut 9 luni am ajuns la performanta de a-l alapta o singura data in timpul zilei (uneori). Deci din momentul ala as fi putut sa "evadez" si eu la catarat macar jumatate de zi. Doar ca eram cam demoralizata din cauza epicondilitei cu care m-am pricopsit de prin aprilie ca sa am vreo initiativa in directia asta. Pana cand...

Inceputul lui iunie 2014

Primesc email de la Silvia scurt si la obiect "Ai chef/posibilitatea de o iesire la catarat?".

Chef am oricand, la orice ora :)). Posibilitatea? Hmm... aici nu depinde numai de mine. Si chiar daca am posibilitatea, asta nu inseamna ca pot sa lipsesc toata ziua, ci maxim de catarat un traseu in Rasnoave sau in Tancul Mic la Costila. Oare o sa vrea Silvia sa catere ceva atat de scurt? Prezint datele problemei tuturor. Tati-Baza ma sustine. Silvia isi petrece weekndul cu sora ei, asa ca ii convine si ei sa lipseasca relativ putin. Ramane sa mergem sus la Costila si sa cataram ceva nou pentru amandoua in Tancul Mic in timp ce tati-Baza va sta cu bebe-Mihnea si cu sora Silviei in Busteni. Yey! Cum s-au aranjat toate!

Alegerea traseului pare ca e treaba mea, ca Silvia nu a avut timp sa se documenteze deloc :). Suzana pare varianta cea mai buna. Celelalte trasee usoare din tanc le-am catarat amandoua, iar restul traseelor mai grele pare ca au fiecare cate o problema. Nu e ca si cand cu Suzana nu-s semne de intrebare. E un traseu reparat cu ancore chimice care au fost montate gresit, deci nu se stie cat de bine tin (pe langa multe se vede gaura in loc sa se vada adezivul).

Am la mine singura schita gasita pe net [sper cat de curand sa fac o schita noua sau macar sa o actualizez un pic pe aceasta]:

ATENTIE! Schita are cateva erori serioase!

Dupa gradele de pe schita, prima lungime pare cea mai accesibila... deci ma gandesc ca ori plec cap pe prima lungime, ori merg secund tot traseul. Ramane sa ma hotarasc la fata locului.

La baza tancului trebuie sa dam cateva telefoane pentru a identifica traseul - vopseaua de la baza s-a sters complet. Pana la urma ne lamureste Sainu': Suzana pleaca pe rampa de stanca imediat in stanga traseului Hardy, pe care deja il identificasem. Nu vad primul cui si parca nu-mi vine sa o iau eu in sus, asa ca s-a decis. Merg secund. :)  



Pe acolo pe undeva isi exprima Silvia prima impresie: Cam sustinut pentru incalzire! Conform schitei, prima lungime trebuia sa fie destul de usoara.


Aproape a ajuns la capatul traverseului oblic. Urmeaza inceputul portiunii verticale, cea mai grea partea din lungimea asta.


Laura, Adi si Andrei sunt in Hermann Buhl si ne fac poze.




Abia astept sa ma catar si eu! Silvia imi tot zice cat de fain e!!!


Ajung si eu in prima regrupare. A fost absolut SUPERB! Greu si sustinut, dar SUPERB. Nu, nu mi-a iesit la liber. M-am mai tras de cate o bucla pe ici, pe colo. Dar si asa au fost multi multi pasi foarte faini de catarat. Numai ca nu stiu cine a pus gradele pe schita aia. Sau distantele. VII- prima lungime ?!?! Poate VII- impus. La rot e clar mai mult (poate VII+?). Si a avut fix 50 de metri, nu 40m cum scrie pe schita!



Pleaca Silvia pe a doua lungime, cea cu pasul. Dupa vreo 7 asigurari si cateva odihne ajunge la o regrupare. Pe schita, a doua lungime are 30m si regruparea e la intersectia cu Hermann Buhl. Asa ca Silvia continua inca vreo 5-6m pana intersecteaza linia lui Hermann Buhl, si apoi oblic stanga inca 3-4m pana in regrupare.  


Ajung si eu in regruparea in Hermann Buhl. In sus se vede o linie... totusi, inainte sa ne aruncam cu capul inainte, dau un telefon sa intreb daca suntem bine. Pffff! Ce vedem in sus cica e Mizantrotheosis, traseul lui Titus. Regruparea noastra era aia pe care am sarit-o... iar Suzana, cand se intersecteaza cu Hermann Buhl, o ia spre dreapta peste un prag cu aspect friabil. Ce sa zic... o porcarie schita, noroc cu telefoanele la prieteni!


Devine clar ca nu o sa ne incadram in intervalul de 6 ore cat mi-as fi dorit sa ne ia tura cu totul din Busteni pana inapoi in Busteni. Vorbesc si cu Baza care imi zice sa ne vedem linistite de catarat, ca bebe e ok. Asa ca rapelam in regruparea din Suzana si reluam traseul nostru.

Mai jos - Silvia, trecand spre dreapta peste pragul cu aspect friabil fix la intersectia cu Hermann Buhl.


Lungimea a treia nu e sustinuta deloc, dar are cativa pasi tari - la un prag de gresie urmat de o surplomba.


Am trecut si eu de surplomba...


Dar mai am cativa metri de catarare placuta pe pietricele de conglomerat...


In a treia regrupare, cu Peretele Vulturilor in spate.


O pozez repede pe Silvia pe a patra lungime, inainte sa dispara dupa muchie. La un moment dat imi striga sa incerc sa fac lungime la liber ca e foarte faina!


De incercat, incerc eu, dar se pare ca n-am fost prea inspirata. La un moment dat e o plomba intre doua inele mari... am fost atat de atrasa de acea plomba incat se pare ca m-am indepartat de linia pe care trebuia sa catar. Noroc cu cele doua inele :). Nici aceasta lungime nu-i sustinuta, are doar cativa metri mai dificili.

Si gata traseul... amandoua suntem super super incantate!!! Se pare ca a fost o alegere inspirata traseul asta. :)


In creasta am ajuns fix la un punct de rapel. Pentru retragere am facut 3 rapeluri: primul, foarte palpitant, de peste 40m din care mai bine de 15m nu am atins peretele cu picioarele; al doilea scurt, maxim 15m; al treilea lung, peste 40m, pana jos chiar langa intrarea in traseu.


Coboram repede-repede spre Busteni. Ne reintalnim cu totii in padure, putin mai jos de troita - acolo ajunsese Baza cu bebe in carut :)))

Am mai zis, dar repet: traseul a fost SUPERB. Pacat de calitatea ancorelor si reputatia proasta pe care o are din cauza asta. Sper sa fie reparat cat mai curand si sa devina ceea ce trebuia sa devina cand s-au pus ancorele.

Albisoara Hornurilor vara, direct pe fir

Data: 29 iulie 2012
Participanti: Baza, Dana, Florentina, Florică
Traseu: Albisoara Hornurilor direct pe fir - din Poiana La Verdeata pana in tunelul din Creasta Picaturii - cu continuare pe Creasta Picaturii pana la Crucea Eroilor (vezi aici impresiile din tura de iarna de pe Albisoara Hornurilor).

Pana in zilele noastre, nu am cunostinta sa existe pe undeva vreo descriere sau poze relevante ale firului Albisoarei Hornurilor in conditii de vara, asa ca m-am gandit ca poate ar fi frumos sa oferim cateva imagini si unele informatii generale.
Cand am ajuns noi aici, Albisoara nu era doar inconjurata de mister, ci avea si o reputatie tare proasta. Din trei mentionari ale vaii pe care le-am gasit, una (publicata de M. Ordean in 2001 in revista Muntii Carpati) descrie intr-adevar ascensiunea ei, dar pomeneste destule ocoliri ale saritorilor, tocmai in zonele care ne starnesc curiozitatea. Celelalte doua mentiuni (din cartile lui W.Kargel) nu sunt tocmai niste descrieri, ci vorbesc, la modul general, despre niste hornuri "umede si alunecoase, pline de mazga", asigurandu-ne implicit ca nu pierdem nimic daca nu calcam pe acolo. Acum, odata ce am vazut ce e la fata locului, pot spune ca, pe vreme secetoasa, valea are totusi cate ceva de oferit... amatorilor de hornuri :) . Singura oarecare dezamagire a fost ca ma asteptam sa gasim... mai multe hornuri.

Pentru a parcurge Albisoara direct pe fir, e nevoie de cateva lucruri:

  • Sa se mearga acolo cand valea e (relativ) uscata, deci doar dupa o perioada de seceta si caldura serioasa
  • Cine merge cap de coarda pe saritori sa poata catara gradul VI de horn avand deplin control (sunt recomandate espadrilele), pentru ca asigurarile aici sunt discutabile (si ca rezistenta si ca pozitie).
  • Ca materiale ar fi utile: o semicoarda, ciocan si 2-3 pitoane, vreo 2 nuci medii, un friend pentru fisuri pe la 5-6 cm, un friend mic (fisura de 2-4 cm) si 5-6 bucle echipate.

Albisoara Hornurilor este firul de pe mijlocul pozei de mai jos, avand aspectul aparent al unui horn continuu. Asa se vede valea din Circul I.


Albisoara Hornurilor pleaca din poiana "La verdeata" destul de timid, cu o fata cazuta, stancoasa (un pic mai jos de intrare mai este un scoc asemanator, cu care e usor de confundat). In continuare apare imediat inaintea noastra un horn clar, primul din succesiunea de hornuri care formeaza un soi de canion in portiunea inferioara a vaii.

Incepem ascensiunea cu doua hornuri usurele (avand parca vreo 35 de metri impreuna).
Mai urcam putin...


...trecand apoi mai sus o mica treapta incomoda si ajungem la saritoarea cea mai importanta a vaii. Apare acum deasupra noastra marele horn: larg, adanc, intunecat, vertical - ce mai ... o adevarata incantare pentru (din pacate) prea putinii care pot sa aprecieze asemenea minunatie (vreo 17 m, cam gradul VI ... cand e uscat).


Multumesc Florentina pentru pozele de aici! :)


Hornul are peretii destul de netezi pe alocuri, iar semi-intunericul din interior il face si mai special. Iata cum stau lucrurile... privite de sus in jos:




Avem parte de o catarare frumoasa aici, care necesita tehnica si multa atentie :) Pozele-s facute de sub treapta stancoasa care precede hornul. Atat pentru asigurare cat si pentru perspectiva, probabil era mai inspirat sa mergem pana la baza lui, pentru ca de unde eram noi partea de jos a hornului nu se vede.


Dupa asa inceput special, valea arata locuri mult mai linistite. Deasupra apare un alt horn, usurel dar destul de inalt - pentru unii necesita asigurare.


Inca un fel de hornulet usor...


...si curand iesim din zona cu aspect de canion.


In continuare pe fir mai sunt destule saritori, toate abordabile direct in bune conditii: niste hornuri foarte scurte, de cativa metri, unele destul de interesante, ca cel de mai jos pe care... aaaa? Dana? de ce il ocolesti??


Cum spuneam, mai sunt hornulete de urcat.


In continuare, pe vale mai gasim vreo 2-3 scocuri destul de usoare, inclinate si mai lungi (20-30m). Aici e importanta asigurarea secunzilor, pentru ca scocurile-s foarte usoare jos, dar sunt mai delicate si friabile in partea de sus, unde ai castigat deja inaltime.


In rest, in afara catorva bolovani pe ici pe colo, care stau precar si nu trebuie deranjati, valea pe fir are stanca compacta si sanatoasa, chiar placuta - daca e uscata. Prin contrast, fetele vaii - pe care atatia sunt tentati sa ocoleasca saritorile de altfel oricum mult mai frumoase - arata cam rau, adica foarte friabile si inclinate, nu as recomanda nimanui sa isi incerce norocul pe acolo.

Valea se termina pasnic pe prispa inierbata de sub Fata Hornurilor, prispa pe care se merge in mod obisnuit si atunci cand se urca Creasta Picaturii.


Aici, Creasta Picaturii apare sub noi insotita de propria ei umbra, profilata peste padure.


Traditional, Fata Hornurilor e descrisa ca fiind brazdata de 3 hornuri, fiecare dintre ele (zice-se) putand fi abordat atunci cand se urca Creasta Picaturii. Realitatea mi se pare putin mai...nuantata.
Hornul din stanga (pe care am si urcat) se afla exact in continuarea firului Albisoarei Hornurilor si duce direct in tunelul ce strabate Creasta Picaturii.


El are vreo 10-15 metri pe care se gasesc 2 pitoane. Nu depaseste V/V+ ca dificultate, dar e putin delicat, fiind si foarte rar parcurs. Este destul de spectaculos, pentru ca vezi sub tine toata Albisoara. Toata...


"Hornul" din mijloc e mai degraba o adancitura inclinata, friabila si expusa, pe care nu prea vad de ce ar vrea cineva sa urce.
"Hornul" din dreapta este tot o adancitura inierbata si un pic expusa, dar el ofera varianta usoara (si cea mai frecventata) de a urca. Cam necesita asigurare. Cand se merge pe Creasta Picaturii, se traverseaza din creasta pe sub Fata Hornurilor spre dreapta, pe o terasa larga, inierbata. Se trece pe sub primele doua "hornuri", apoi se urca pe cel de-al treilea, pana la o brana orizontala, subtire si expusa (cam necesita asigurare) pe care o urmam spre stanga pana la tunel.

Odata ajunsi la tunel...


...trecem spre versantul sudic.


De la iesirea din tunel continuam spre dreapta (asigurati) pe o branita la fel de expusa ca cea care ne-a dus in tunel. Cam dupa 70-80 de metri de la tunel se urca drept in sus pe o potecuta ce se ghiceste  printre jnepeni, pe niste pernite de iarba inclinate, si se ajunge imediat in Creasta Picaturii.



Reajunsi pe creasta mai facem cateva poze, asa de final de tura :)




ATENȚIE !!!

Unele activități prezentate aici implică risc serios de accidentare gravă sau chiar fatală.

Este important de reținut că:
  • Abordarea anumitor trasee prezentate aici poate fi foarte diferită de cea obișnuită, un motiv foarte serios de a trata cu rezervă informațiile prezentate.
  • Condițiile în care un traseu se găsește (împreună cu riscurile asociate!) pot fi foarte diferite față de cum au fost ele găsite la un moment dat.

În consecință:
  • NU ne putem asuma nicio răspundere în caz că informațiile prezentate aici sunt greșite, inexacte sau depășite.
  • NU ne asumăm nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a oricăror materiale prezentate aici.
  • Folosirea oricăror informații sau idei prezentate aici se face integral pe propria răspundere.