Fisura Berbecului (5B) și noapte sub stele

Data: 6-7 noiembrie 2010
Traseu: Fisura Berbecului (5B, 6 lc) din Coltul Berbecului, Bucegi

Se anunta intalnirea CAR la Caminul Alpin din Busteni. Nu suntem (inca) membri, dar totusi ne atrag prezentarile programate pentru sambata seara si ne gandim sa ajungem si noi prin zona. Se pare ca filmul lui Bivuacu' cu Fisura Albastra va fi prezentat chiar de domnul Floricioiu! Am mai vazut filmul, dar asta pare un eveniment cu adevarat special.

Chiar daca e noiembrie, vremea este excelenta de catarat! Un traseu ce ne tenteaza de ceva vreme este Fis. Berbecului si ne gandim noi ca am avea timp de asa ceva sambata, mai ales ca traseul este destul de jos si accesul rapid (intrarea este aproape de ref. salvamont din Valcelul Inspumat). Daca am fi stiut ce urmeaza...

Intai cateva informatii obiective:

***

FISURA BERBECULUI - 5B

Schite/descrieri disponibile: cea din Muntii Bucegi - Drumetie, Alpinism, Schi de Walter Kargel (vezi mai jos) si cea facuta de Silvia Iordache.

Accesul: De la refugiul salvamont (din Valcelul Inspumat) se urca putin spre cascade pe Valcelul Inspumat si se coteste la stanga pe primul valcel. Acest mic valcel trece pe sub saritoarea lui Magheru, apoi devine pamantos (chiar dubios pe alocuri). Fis. Berbecului porneste din saua de la capatul acestui valcel pamantos.

Traseul:
  • 6 l.c.
  • prima si ultima l.c. sunt slab asigurate, cu portiuni friabile sau pamantoase
  • celelalte l.c. (2-5) au linia clara si sunt bine asigurate

Retragerea: Este cea mai dificila/complicata parte a turei! Nu stim solutia "optima", dar incercati sa va documentati bine in legatura cu retragerea inainte sa mergeti in acest traseu. Cateva idei de retinut:
  • desi suntem aproape de Busteni, retragerea ia cateva ore bune si este obligatoriu sa se faca pe lumina mai ales daca nu cunoasteti zona
  • ideea din cartea lui Kargel cu continuatul pe creasta pana intr-o sa de unde se face un drum spre Valcelul Inspumat este discutabila (noi n-am reusit sa urmam aceasta varianta)
  • cand ajungeti in Valcelul cu Lespezi, nu uitati ca la capatul lui in jos se afla o mare spalatura - saritoarea lui Magheru (cea pe langa care treceti cand urcati spre baza traseului)
  • vedeti si comentariul lui Bubulu la acest articol


***

Si acum povestea:

Sambata dimineata suntem printre ultimii care pleaca de la Caminul Alpin spre vreun traseu. Nu suntem noi prea matinali din fire. Afara e caldutz, dar totusi e noiembrie si mintea mea refuza sa accepte ca poate sa fie chiar atat de cald. Asa ca indes in ghiozdan o gramada de bluze si plec cu doua perechi de pantaloni pe mine. Baza renunta la geaca, dar isi ia totusi doua polare. Eu uitasem de frontale, dar imi aduce Baza aminte. Arunc frontala lui in ghiozdan, si ma gandesc ca oricum vrem sa ne intoarcem pe lumina... plus ca nu stiu exact unde e frontala mea si mi-e putin lene sa o caut. Asa ca ii zic sa luam doar una. Din nu se stie ce motive, Baza accepta.

Pe drum avem cateva discutii despre mersul cap de coarda: mai exact, Baza vrea sa stie daca am chef sau daca pot sa merg si eu. Raspunsul meu este un "nu" foarte ferm. Nu ma simt in stare nici fizic, nici psihic sa merg cap.

Ajungem destul de repede la ref. salvamont din Valcelul Inspumat si chiar inainte de cascade cotim pe primul valcel spre stanga. Stiam ca e pamantos, asa ca in prima faza sunt placut impresionata de cat de repede se inainteaza.


Dupa cateva minute ajungem la crucile de sub saritoarea lui Magheru. Am tot auzit in ultimii ani de aceasta saritoare, ca in fiecare vara apare cate un anunt ca s-a mai ratacit cinvea in zona asta. Ma intrebam cum o fi posibil... :)

Continuam pe valcelul nostru, care de aici inainte chiar incepe sa fie pamantos. E putin neplacut, dar reusim sa iesim din valcel in padurea din stanga si sa inaintam mai repede pana in saua de unde incepe traseul. Traseul e marcat foarte clar la baza, deci nu exista dubii.


Despre prima lungime stim ca e prost asigurata. Pleaca Baza si merge destul de mult pana ajunge la un piton slab care misca, apoi se salta printre niste copaci. Nu-l mai vad si se misca destul de lent. Aveam sa descopar de ce: urmeaza o portiune ierboasa destul de lunga fara absolut nicio asigurare si zilele astea pamantul este foarte uscat si prafos asa ca pernitele de iarba prezinta mult mai putina incredere decat de obicei.


Ajungem amandoi in prima regrupare, cam dezamagiti de prima lungime. Totusi, nu a fost nimic suprinzator - totul a fost exact cum citisem in descrieri. Dar regruparea este buna si in sus se vad destule pitoane. Pleaca Baza in continuare si dupa cativa metri se opreste sa-mi explice cat de frumosi sunt pasii. Bine, bine... da-i inainte ca vad eu cand imi vine randul ca catar :) Intr-adevar lungimea este superba!


Urmatoarea regrupare ar trebui sa fie incomoda, dar Baza nu s-a dus pana acolo. Cu cativa metri mai jos de regruparea normala a traversat dreapta peste o muchie si a regrupat la un copac. De aici putem cobori foarte usor, dar suntem prea incantati ca sa renuntam acum. Plus ca am avea destul timp sa mai facem o lungime, apoi sa ne retragem si sa ajungem lejer la Caminul Alpin inainte sa inceapa prezentarile. Asa ca ne pregatim de urmatoarea lungime:


Si aceasta lungime este la fel de frumoasa, dar regruparea urmatoare este la cativa metri sub un tavan, in 3 cuie nu prea grozave. In sus, pana in tavan, se vad niste placi care dau putin emotii. Continuam in sus. Pleaca Baza hotarat, inainteaza repede, placile dau emotii mai mult teoretic dar de fapt lucrurile stau mai bine decat arata... si ajunge sub tavan. Cand sa ne relaxam ca de fapt traseul este ok, apare la orizont urmatoarea problema: la mai putin de 2 metri de cuiele din tavan pare sa fie un cuib de viespi care au sesizat intrusul si au inceput sa roiasca pana la mine in regrupare.

Dupa o discutie rapida de genul "Esti alergic? Nu. Tu? Nu. Ok. Ce facem? Hai in jos...", Baza coboara din doua cuie inapoi in regrupare. Analizam posibilitatile de retragere: 3 cuie nu grozave, poate ar fi fost ok dar totusi nu ne inspira sa ne rapelam din ele. Copacul de la care plecasem este usor dupa muchie - daca nu vin corzile? Plus ca viespile se linistisera intre timp. "Ce facem? Hai in sus...". De fapt lungimea nu este atat de dificila, merge facuta destul de repede, si daca te tragi de o bucla te salti imediat peste tavan (tehnica implementata de amandoi ca sa nu stam prea mult in preajma viespilor).


Din urmatoarea regrupare, Baza ma suna si sopteste "Regrupat!... Poti sa vii... e ok in sus... Am si o veste proasta - cred ca mi-a intrat ceva in ochi." In sus peretele roieste de viespi. Nu se vede nici un cuib, dar totusi sunt destule zburatoare din acestea peste tot si daca faci zgomot, se impacienteaza. Asa ca, de acum incolo, schimbam comenzi in soapta la telefon.


Trec si eu de tavan si ajung in urmatoarea regrupare. Nu se vede nimic in ochiul lui Baza, asa ca sper sa fie doar un mic disconfort care o sa-i treaca repede. Urmeaza a 5-a lungime, teoretic cea mai grea. Practic, este lungimea cu gradul cel mai mare, dar care se poate face integral la artificial. Efectiv, sunt cuie din jumate in jumate de metru.


Urmatoarea regrupare este intr-o grota prin care se trece pe cealalta parte a versantului. Baza regrupeaza, si conform noului protocol ma suna sa ma anunte. Printre altele, zice ca il jeneaza rau ochiul si ar aprecia sa merg eu cap in continuare. Hmm... nu suna a bine! De dimineata fusesem destul de hotarata sa merg numai secund. Plus ca ultima lungime cica e la fel ca prima: friabila, pamantoasa, fara cuie. Ajung si eu in regruparea din grota, vad ca Baza nu poate deschide ambii ochi pentru poza si ma pregatesc sa plec in continuare.


Dupa cateva minute in care sunt mai incordata, incep sa ma destind si sa inaintez desul de repede. Nu e greu, dar e delicat. Regrupez dupa 45m pe care am gasit vreo 4-5 pitoane, am folosit un anou dupa un copacel si vreo 2 frienduri. Urmeaza inca vreo 5m de catarat si se iese in padure. Teoretic am fi putut sa iesim in padure dintr-o singura lungime lunga, dar frecau prea tare corzile. Ne incaltam cu adidasii, strangem o semicoarda si ne pregatim de "aventura retragerii"...

Vrem sa coboram pe varianta indicata in cartea lui Kargel: inaintam pe creasta si in a treia sa trebuie sa intalnim o poteca care sa traverseze pana in Valcelul Inspumat. Teoretic e simplu. Practic continuam pe creasta, ajungem repede in prima sa in care coboram cu un scurt rapel, continuam iarasi pe creasta, facem alt scurt rapel pana in a doua sa... si in fata creasta se continua cu un mare perete! Nu-i nimic, si in schita lui Kargel trebuie ocolit putin pe sub creasta din a doua sa. Coboram un pic pe un valcel (spre est) si incercam sa continuam drumul pe versant paralel cu creasta.

Intre timp incepe sa se intunece. Noi mergem legati in semicoarda pe un versant cu ceva stanca friabila, ceva iarba si cativa copaci. Eu inainte incercand sa gasesc drumul, Baza in urma incercand sa gestioneze problema ochiului. De fiecare data cand ne oprim incepe sa aiba dureri foarte mari din cauza ochiului si dureaza cateva minute pana cand se linisteste ca sa putem continua. Se pare ca, intr-adevar, "zgarieturile" pe ochi (ca asta a fost de fapt) sunt ingrozitor de dureroase.

Din copac in copac, mi se pare ca reusim sa urcam incet dar sigur inapoi spre muchea crestei. Si chiar ajungem foarte aproape de creasta, dar suntem intampinati de o ruptura destul de mare de panta. As vrea sa ne putem rapela pe acolo, dar pare haos foarte mare cu copaci solizi care abia se tin in radacini. Hotaram sa lasam balta ideea lui Kargel cu mersul pe creasta si sa incercam sa coboram in Valcelul cu Lespezi (cel din dreapta noastra cum inaintam noi in sus pe creasta).

Din cauza situatiei, lucrurile merg destul de lent dar de fapt nu facem decat cateva rapeluri scurte dupa care traversam prin padure un pic si ajungem in firul Valcelului cu Lespezi. In tot acest timp eu vizam un perete de stanca de pe versantul opus si sustineam ca pe la baza acelui perete este poteca ce duce in Valcelul Inspumat. In fine, noi acum ne aflam pe firul unui valcel paralel cu Inspumatul. Nu intelegem prea bine zona, dar un lucru ne este clar: NU avem voie sa o luam in jos ca la capat este saritoarea lui Magheru! Asa ca o luam in sus...

Speram ca urcand pe valcel sa intalnim o poteca ce traverseaza spre Inspumat sau macar poteca ce duce spre Poiana Tarlelor. Inaintam repede, suntem putin mai veseli si ne simtim mai bine. Am o strangere de inima cand trecem pe langa peretele pe care il vizam eu si nu vad nicio poteca evidenta care sa duca pe la baza lui, dar adevarul e ca nici n-am iesit din valcel sa ma duc sa caut mai bine. Cam asa arata lucrurile pe la baza acelui perete (poza facuta a doua zi):


Continuam in sus, glumind ca in cel mai rau caz dam in braul Portitei. Dar valceul nostru prietenos in curand incepe sa aiba saritori din ce in ce mai mari peste care nu putem trece in conditiile date. Incepem sa fim putin confuzi si demoralizati. In sus nu se poate, in jos este saritoarea lui Magheru. Trebuie sa fie o iesire de aici, dar obositi, cu o singura frontala si cu "zgarietura pe ochi" a lui Baza mi-e frica sa nu facem vreo tampenie. Ii dam telefon lui Florin, incercam sa-i explicam unde suntem, ne da verdictul ca "ati urcat prea sus" si solutia "coborati si unde coteste valcelul spre dreapta cautati o poteca pe care sa treceti in Valcelul Inspumat".

Noi suntem obositi, afara este cald, si solutia lui Florin pare totusi munca de explorare - doar am urcat si n-am vazut nimic evident. Asa ca iesim putin din valcel (unde era mai racoare) si, intr-o mica poienita (unde era putin mai cald), gasim un loc plat intre o stanca si cativa copaci unde pare sa se fi odihnit recent o capra. Hotaram sa petrecem noaptea acolo. Amenajez culcusul cu ramurele de brad si semicorzi, punem toate hainele pe noi, ne cuibarim si ne culcam. Eu reusesc sa atipesc din cand in cand, Baza insa e chinuit toata noapte de ochi. Spre dimineata se face racoare, dar totusi temperatura este foarte ridicata pentru o noapte de noiembrie. Cand se lumineaza, pornim din loc... Baza vede in ceata cu ochiul bolav si din cand in cand trebuie sa se opreasca ca ameteste. La un moment dat ii vine ideea sa acopere complet ochiul bolnav. Asa nu mai vede 3D :), dar macar nu mai ameteste si putem inainte mai constant.

Coboram pe valcel si, conform instructiunilor de la Florin, unde coteste valcelul ma duc sa caut o poteca. Minune, exact pe la baza peretelui pe care il tot vizasem noaptea trecuta este o poteca de capre, dar trebuie iesit din valcel ca sa dai de ea!!! Of, daca as fi cautat-o de seara trecuta... Apucam pe aceasta poteca, dam in saua din poza de mai sus, coboram pe partea cealalta pe o poteca alunecoasa (de fapt, hotaram sa rapelam ca era mai simplu) si ajungem pe la jumatatea Valcelului Inspumat. De aici drumul e clar.

Aventura s-a incheiat la spitalul de ochi din Bucuresti cu diagnosticul 'eroziune corneeana' si concediu medical o saptamana.

PS: Din pacate am ratat prezentarile de la Caminul Alpin.
PPS: Se pare ca nici domnul Floricioiu nu a reusit sa ajunga sa prezinte filmul cu Fisura Albastra.


7 comentarii:

Silvique_ms spunea...

O aventura pe care sa o tineti minte. Foarte fain povestit. Bravo!!! ;)

Bubulu spunea...

Daca ai semicorzi de 50m se poate cobora Magheru, exista o regrupare la jumătatea săritori amenajata de Ciprian Aldea de la salvamont Busteni. Altfel pe brana cu lanţuri tot din capul săritori magheru(stanga cum cobori) daca nu vrei rapel sau ai coarda simplă scurta . Descrierea din Kargel probabil a facut.o Doar Statescu la premieră;), sau daca ai chef de plimbare. Bubulu.

Tori spunea...

Pai... din cate mai tin eu minte, exista o poteca printr-o spintecatura in muchia care desparte Valcelul Inspumat de Valcelul cu Lespezi pe la jumatatea coborarii (pe schita cam unde schrie "Muchie Stancoasa"). Si mai tin minta ca pana nu ajungi langa ea nu e vizibila sau, macar, intuitiva.

Tori

Anonim spunea...

Il semble que vous soyez un expert dans ce domaine, vos remarques sont tres interessantes, merci.

- Daniel

Mircea Ordean spunea...

Părerea mea asupra zonei:
https://picasaweb.google.com/mmordean/CreangaPrinCaraiman22Iunie2008#5573869052214617602

Nu cred că există vreun Vîlcel cu lespezi, ci pur şi simplu Valea Spumoasă.

Mircea Ordean spunea...

Floricioiu.
http://www.youtube.com/watch?v=YtD5emOmtm8

Adrian spunea...

Parerea me este ca schita lui Kargel este incorecta. Asa-zisul Valcel cu Lespezi este chiar ruptura de panta de la sfarsitul Vaii Spumoase. Evident pozitionarea Vaii Spumoase in stanga pe schita, este la fel inselatoare.

ATENȚIE !!!

Unele activități prezentate aici implică risc serios de accidentare gravă sau chiar fatală.

Este important de reținut că:
  • Abordarea anumitor trasee prezentate aici poate fi foarte diferită de cea obișnuită, un motiv foarte serios de a trata cu rezervă informațiile prezentate.
  • Condițiile în care un traseu se găsește (împreună cu riscurile asociate!) pot fi foarte diferite față de cum au fost ele găsite la un moment dat.

În consecință:
  • NU ne putem asuma nicio răspundere în caz că informațiile prezentate aici sunt greșite, inexacte sau depășite.
  • NU ne asumăm nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a oricăror materiale prezentate aici.
  • Folosirea oricăror informații sau idei prezentate aici se face integral pe propria răspundere.